Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul MagicOchiul Magic de Cronicar

Telefonul fără fir


Fost consilier prezidenţial dna Renate Weber a acordat un interviu Academiei CAŢAVENCU (nr. 30). La o întrebare a lui Eugen Istodor, dna weber povesteşte o întîmplare de pe vremea cînd era la Cotroceni care-ţi dă fiori pe şira spinării: "Eram la o şedinţă în care se discutau Legile Siguranţei Naţionale. Deşi aveam mobilul închis, acesta a transmis un mesaj din acea întîlnire. Acum vreo doi ani. Trageţi dv. o concluzie. Eu am ascultat acel mesaj. Sigur, cred şi în fenomene paranormale, dar nu despre ele este vorba, în condiţiile în care telefonul era închis. Nu aveam nimic în Sent messages şi cu toate astea mesajul a ajuns la cineva. Poate cineva de la servicii a apăsat greşit un buton." Cronicarul îşi permite să nu considere deloc paranormale astfel de mesaje care pleacă de la sine spre un andrisant necunoscut, vorba lui Caragiale. Din contra, ele încep să i se pară tot mai normale şi andrisanul tot mai cunoscut. Cineva, acolo sus, ar trebui să ia taurul de coarne şi să treacă serviciile (ce termen!) prin ciur şi prin dîrmon. Pînă la ultimul om. Fără să uite de primul.


Mai bine mai tîrziu...


Un necrolog nu este neapărat cel mai potrivit pentru a denunţa o impostură. Dar cînd paginile unor gazete sînt pline de omagii postume nemeritate, e bine că se găseşte cineva să încalce uzanţa şi să scrie adevărul. E vorba de un articol al dlui Michael Shafir din revista 22 (1-7 august) prilejuit de moartea lui Raoul Şorban. Temeinic informat, articolul arată că întreaga carieră (inclusiv didactică) şi toată reputaţia (a unui Drept între Popoare, cum l-a declarat în 1987 Institutul Memoria Yad Vashem din Ierusalim) lui Şorban s-au bazat pe fals creat cu bună ştiinţă. Şorban n-a făcut parte din reţeaua Ministerului de Externe al României care a facilitat tranzitul din Ungaria în România a unor evrei maghiari în perioada hortystă,
n-a salvat el însuşi viaţa nici unui evreu, nici măcar, cum a pretins, pe a logodnicei sale Eva Semlyén (Pamfil). în dosarul Blaga-Bugnariu, apare ca informator al Securităţii. Michael Shafir dezvăluie şi alte lucruri urîte. Citiţi 22 şi le veţi afla! Mai bine mai tîrziu decît niciodată, adevărul se cuvine rostit.


Cuvinte cu P


În DILEMA VECHE (nr.132, dedicat Autismului), Dragoş Bucurenci scrie un articol (Obscenităţi absorbante) despre problema limbajului erotic autohton în traducerile din literaturile străine, care au, cum se ştie, un vocabular literar-erotic mai firesc, mai dezvoltat, mai rafinat. Nu e prima dată că se discută chestiunea asta la noi, iar România literară i-a dedicat de mai multe ori în anii '90 editoriale şi articole, explicînd şi cauzele acestei stări de fapt. Între timp însă, limbajul cu pricina din traduceri, ca să nu mai vorbim de literatura autohtonă tînără, s-a dezinhibat şi
s-a diversificat. Traducători ca Radu Paraschivescu sau Antoaneta Ralian, ca să nu dăm decît primele două nume care ne vin în minte, găsesc tonul şi vocabularul perfect pentru traduceri dintre cele mai dificile, argotic-erotice sau cum or fi. Tocmai de aceea ni se pare că revolta lui Dragoş Bucurenci împotriva traducătorilor in corpore şi acuzele lui generalizatoare sînt întîrziate şi nedrepte. D.B. scrie, simplificator, că în traduceri ar trebui spuse numai cuvintele cu p... şi nu substitute. Îl deranjează în special cuvîntul "fofoloancă" (D.B. nu pare să ştie că acesta a fost impus în literatură de un maestru al limbajului erotic, Emil Brumaru, iar preluarea lui înseamnă tocmai diversificarea limbajului erotic de care avem nevoie şi a cărui lipsă o deplîngea Crohmălniceanu într-o prefaţă la romanul erotic al lui Apollinaire.). Şi sfatul autorului, cam de sus: "Exasperat, aş vrea să le spun acestor traducători-trădători o vorbă din Povestea poveştilor (de ce nu Povestea p..., domnule Bucurenci, dacă tot vrem cuvinte fruste şi nu edulcorăm originalul? n.Cronicar)". Urmează citat un schimb de replici cucoană-ţăran, în care cucoana evită cuvîntul, iar ţăranul îl spune şi apoi concluzia lui D.B.: "Aşadar, p... vreţi să ziceţi, dragii mei traducători, nu fofoloancă sau ştromeleag şi nici altă găselniţă-moartea-pasiunii, şi p... vă rog frumos să scrieţi de-acum înainte că mult ne mai place s-o purtăm prin cea gură". Nu, domnule Bucurenci, e taman pe dos: dacă vrem literatură erotică, e nevoie de un vocabular mai bogat decît cuvîntul ţăranului lui Creangă sau decît cel auzit la colţul străzii şi scris prin closetele ecologice! Dar, de gustibus...


Alte căi, mai încurcate


În nr. 5-6 (iulie-august 2006), revista focşăneană PRO SAECULUM îşi continuă, nonşalant, în linie dreaptă, excursul prin fragmentele de jurnal ale lui Eugen Barbu. Selecţii minimale din frazele lungi şi resentimentare ale autorului romanului Groapa, cumulând frustrări inimaginabile, denunţuri de necitit sau prieteníi tulburi de necreditat; bucăţi antologate (în redacţie?) cu o minuţie care ne dă frisoane şi cu o consecvenţă de tabloid. Ajunşi aici, Cronicarul mărturiseşte că iubitele fotbaliştilor constituie, totuşi, un subiect şi mai agreabil, şi mai citadin decât aceste pagini 8 / 9 ... care par să nu se mai termine.

Tot acolo, un articol al lui Petre Ursache - Imaginar mioritic în Baltagul lui Sadoveanu, slalom exemplar printre surse, argumente şi concluzii. Toate acestea scapă, rând pe rând, neatinse. Iată câteva mostre: "Romanul este o variantă în proză a cântecului folcloric; iar lucrurile nu stau departe de adevăr. Se pare că în această privinţă s-a şi ajuns la un consens unanim." Apoi: "Se bucura şSadoveanu - n.n.ţ de avantajul, aproape unic, de-a fi trăit multă vreme printre oieri, în sate şi la stâni ca simplu muritor într-o vreme când păstoritul conserva încă forme de viaţă şi de organizare moştenite din străvechime. De aceea, Sadoveanu gândea, simţea şi se exprima ca unul Ťde-al lorť." Mai departe: "Cu siguranţă că Nechifor Lipan ar fi ascultat povaţa oiţei năzdăvane. Şi invers: să ni-l imaginăm pe baciul moldovean în ipostaza lui Nechifor sau al lui Gheorghiţă".

Să ne imaginăm şi noi că sclipitorul eseu al lui Alexandru Paleologu (Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu) n-ar fi apărut acum aproape 30 de ani şi să-i citim măcar această a treia, proaspătă, ediţie. Ca să vedem cât de "unanim" (citeşte: unilateral) este sus-amintitul consens. Şi să ne investim mai eficient fantezia.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara