Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

Cu puşca-n cui

Criticul Eugen Negrici, proaspătul laureat al Premiului "Cartea anului" acordat de România literară, pentru volumul Iluziile literaturii române, şi-a pus în cui puşca, precum poetul romantic lira - aflăm dintr-un foarte bun interviu acordat colegului nostru Daniel Cristea-Enache, în numărul din noiembrie al VieŢii RomâneŞti. Renumit pentru pasiunea lui cinegetică, Negrici nu-şi mai face iluzii nici cu privire la nobleţea miticului sport, după ce a văzut cum era practicată de oficialii regimului comunist şi, în prezent, de noii îmbogăţiţi postrevoluţionari: "Ce să mai spun de tirul la cocina domnului Ţiriac şi de sutele de victime cu păr şi copite ale traficului de influenţă. Într-o tristă măsură, vânătoarea a devenit o ocupaţie trivială. [...] Şi mai e ceva, Daniel, vânătoarea aparţine unei vârste. După ce nu o mai ai, prelungeşti artificial senzaţiile şi suplineşti, prin trucuri stilistice şi rememorări, puterea făptuirii. Prietenii, fermecătorii mei prieteni de vânătoare au îmbătrânit sau au murit. Cu ei mai conversez doar în vise şi tot acolo bat crângurile cu nepreţuita Fofo, căţeaua mea de vânătoare, cea totdeauna cu noroc". Cât despre prietenii literari, Cronicarul a fost impresionat de portretul pe care Eugen Negrici i-l face scriitorului Mircea Ciobanu, "omul providenţial al biografiei mele", cum îl numeşte: "Rareori poţi întâlni în aceeaşi persoană un profesionist al scrisului şi un iubitor de literatură, un intelectual de înaltă ţinută şi care nu şi-a pierdut căldura umană a adolescentului, visător şi ştrengar. Erudiţia, cunoştinţele lui copleşitoare din domeniul Vechiului Testament, al textelor biblice şi al cărţilor vechi româneşti se preschimbau în idei fierbinţi şi în evocări de lumi uitate. Mă îmbăiam în lumea lui şi mă simţeam bine, eu, care rareori mă simt bine". A nu se rata evocarea episoadelor cu I.D. Sîrbu, mai ales partea cu turnătorul care ţine apoi un discurs elogios impecabil, la înmormântarea scriitorului. O fi fost un exerciţiu de ispăşire? l Tot în Viaţa Românească 11, o scrisoare inteligentă şi plină de umor a lui Dumitru Ţepeneag, trimisă în 1988 lui Sorin Mărculescu pe tema Jurnalului de la Păltiniş şi a relaţiei dintre protagoniştii cărţii. l Cronicarului i-a mai plăcut şi evocarea în paralel a Mariei Zambrano şi a lui E. Cioran făcută de Călin-Andrei Mihailescu, prezenţă rară în publicistica de azi. Cu atât mai preţioasă. l Deranjează în acest număr al revistei mania de a pune numele autorilor atât la începutul, cât şi la sfârşitul articolelor, ca şi cum cititorul n-ar fi în stare să ţină minte un nume preţ de câteva pagini. Nu suntem totuşi la o emisiune televizată, pe care o prinzi, să zicem, numai de la jumătate. Oare nu sunt scriitorii suficient de narcisişti şi aşa?



Nu!



E titlul unui excelent articol semnat de Liviu Ornea la rubrica sa Bifurcaţii din OBSERVATOR CULTURAL (nr. 449 din 13 noiembrie) şi care scăpase, nu se ştie de ce, Cronicarului. Norocul e că a fost reluat pe portalul LITERNET şi astfel a putut fi citit şi înţeles cu tot cu mâhnirea sinceră care l-a produs. Dacă scăpăm de pojghiţa de snobism sub care ne ascundem, de obicei, reacţiile adevărate la finele câte unei dramatizări "nonconformiste", îi vom da totală dreptate acestui bun cititor şi spectator dezamăgit. Să-l ascultăm:

,Gata, m-am săturat! Nu mai vreau spectacole Ťdupăť. Vreau spectacole Ťdeť. (...) Nu mai vreau spectacole de sunet şi lumină pe o idee de Shakespeare. Vreau să aud versurile, da!, versurile lui Shakespeare. Vreau tot textul, oricât de lung. M-am săturat de inşi care n-au nimic de spus şi care dispun cum vor de viaţa actorilor şi de timpul meu. Da, sunt ultraretrograd. Sandu Napoilă mă cheamă. Vreau să văd regizori tineri care pun Cehov, nu piesuţe, nu glumiţe, nu găselniţe şugubeţe, nu scenarii originale. Să-i văd că dau piept cu textele grele, adevărate. Acolo se vede dacă au ceva de dat. (...) Nu vreau interactivitate. Nu vreau să fiu plimbat prin mai multe spaţii de joc. Vreau să fiu lăsat în pace în scaunul meu (confortabil, dacă se poate). Să mă lovească în moalele capului ce văd şi ce aud, nu pumnii vreunui actor. Vreau convenţie. Nu vreau happening. Nu vreau să fiu parte a spectacolului. M-am săturat să mi se ceară să mă extaziez în faţa unui vas de closet. Nu-mi place. Nu-mi produce nici o emoţie. M-am săturat să am senzaţia că artistul îşi bate joc de mine."

După această rafală de nu-uri, nu putem spune decât: rezon!

Luceafărul de dimineaţă



Din ultimul număr al Luceaf|rului (nr. 42 din 26 noiembrie) aflăm că revista îşi va întrerupe apariţia pînă în luna ianuarie a anului următor. Cauza? Un conflict iscat în redacţie. Ideal ar fi fost ca neînţelegerile apărute să fi fost rezolvate într-un mod care să nu afecteze destinul revistei. Din păcate, n-a fost să fie. Urmarea e că, de la anul viitor, revista se va numi Luceafărul de dimineaţă. Dar să dăm cuvîntul directorului Dan Cristea: "Ne anunţăm cititorii, pe această cale, că odată cu acest număr din 26 noiembrie 2008 revista Luceafărul îşi suspendă apariţia pentru a reveni la 7 ianuarie, sub o nouă denumire, Luceafărul de dimineaţă, continuator de drept şi de fapt al vechiului săptămînal al Uniunii Scriitorilor din România, care şi-a celebrat în acest an semicentenarul de dăinuire neîntreruptă. Renunţăm la un nume (,what's in a name?", cum ar zice Shakespeare), bine conturat în memoria literaţilor şi cititorilor din România, pentru a îmbrăca un altul, cu o uşoară modificare faţă de primul. Oricît de superficială ar putea să apară alterarea denumirii îndătinate, o facem de nevoie, raţiunea schimbării neîmpiedicînd totuşi tristeţea abandonării a ceva ce a existat şi s-a impus în timp. Sperăm doar, precum un contrabalans, să absorbim tot ceea ce a fost mai bun şi mai luminat în istoria semicentenarului săptămînal pentru a-l transplanta şi ocroti în spiritul Luceafărului de dimineaţă." Cronicarul nu-i rămîne decît să aştepte luna ianuarie, sperînd în reînvierea revistei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara