Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Șah
Florin Gheorghiu, cel mai mare șahist român din toate timpurile, primul Mare Maestru Internațional (MMI) din țara noastră (un al doilea volum din cele mai importante partide ale sale va apărea în curând la Editura Cartea Românească), a abonat revista noastră la singura publicație de șah existentă, după dispariția Revistei de Șah a regretatei Elisabeta Polihroniade. Revista se intitulează ȘAH și este editată de Cluburile de Șah din România. Nu mai sunt de ceva vreme la curent cu șahul românesc. În Franța, cât am stat nouă ani, am fost abonat la Euro Echec, care se găsește greu la chioșcurile de presă, ca și Șah de altfel. Redacția cele din urmă se află la Techirghiol. Am citit numerele 2 și 3 din 2017 cu plăcere și nostalgie. Am jucat șah de mic, cu fratele meu, cu bunicul matern și cu unchii mei dinspre mamă, iar mai apoi cu fiul meu și, de foarte curând, cu fiica mea, elevă fiind, și care a învățat șahul la primară. ~n Franța, nu, vai, `n România. Am fost vicecampion la elevi, la Sibiu, în 1955. Am pierdut finala, deși cu o tură în plus, din cauza oboselii. Mult mai târziu am aflat că Fischer ridica haltere și înota, ca să se antreneze pentru întâlnirea cu Spasski. Am pus pe tablă sute de partide. De exemplu pe cele dintre Karpov și Kasparov din neuitatele lor meciuri pentru titlul mondial. Am avut colegi, scriitori, care erau foarte buni șahiști, S. Damian, Laurențiu Ulici, Ion Hobana, Octavian Paler, Adrian Păunescu, spre a-i aminti doar pe cei plecați dintre noi. Am jucat cu toți. Pe Elisabeta Polihroniade, membră a USR, am avut-o studentă, ca și pe Florin Gheorghiu. Cu ei, firește, nu m-am încumetat să joc. Îmi amintesc de numeroși mari șahiști români, de la Victor Ciocâltea, Mihai Șubă sau Mircea Pavlov, actualul redactor-șef al revistei Șah, la Corina Peptan, actuala campioană națională, de pe când era campioană de copii, sau la Andrei Istrățescu, campionul din 2017. Dintre cei mari de tot din lume, cum să-i fi uitat pe Botvinik, pe Tal (și meciurile lor pentru titlul mondial), pe Larsen, Petrosian, Korcinoi, ca și pe mai tinerii Kramnik, Anand, Carlsen. Le mai știu preferințele în materie de deschideri, de joc combinativ, de remize sau de atac agresiv. Cel mai mult mi-au plăcut Tal, Fischer și Kasparov. Revista mi-a reconfortat credința într-o renaștere a școlii române de șah. Competițiile pentru copii, despre care e vorba în numărul 3, reprezintă o promisiune. Închei cu o nedumerire: de ce a propus FIDE ca Finala Campionatului mondial feminin să se desfășoare anul acesta la Teheran, în condițiile în care autoritățile iraniene au impus participantelor să poarte burka. Mai multe participante, inclusiv campioana en titre, au renunțat să participe. FIDE, controlată de când se știe de sovietici, iar mai apoi de fideli ai acestora din țări care nici măcar nu străluceau în șah, a dus la un moment dat la o disidență importantă, cu două campionate diferite și cu doi campioni. Nu înțeleg prea multe nici din regulile de joc tot mai sofisticate, ca să se permită ca tot mai numeroși sportivi să participe la turnee. Șahul nu e un sport de masă. E unul profesionist. Poate că sunt eu insuficient informat, dar nu cred că nivelul actual suportă comparație cu acela din urmă cu câteva decenii. Iar cauza e selecția deficitară. (N.M.)

Reviste literare
ARCA (redactor-șef Vasile Dan, redactor-șef adjunct Romulus Bucur) și EX PONTO (redactor-șef Ovidiu Dunăreanu, redactor-șef adjunct Angelo Mitchievici) sunt două reviste care apar în două capete opuse ale țării, la Arad și la Constanța, dar care se aseamănă prin câteva trăsături: ambele sunt elegante grafic, au o concepție și o structură a sumarului echilibrate, cultivă mai ales colaboratori din zonă și se disting prin textele decente publicate. Cele mai recente numere sosite la redacție confirmă aceste aprecieri generale. În Arca (nr. 4-5-6), la rubrica Eveniment, sunt consemnate pe larg Colocviul Național al Revistelor de Cultură, ediția a IV-a, și Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“ de la Târgu Jiu; cronicile literare sunt semnate de Andrei Mocuța, Gheorghe Schwartz, Romulus Bucur și Gheorghe Mocuța; găsim și un capitol de atractive interviuri cu Mattia Luigi Pozzi (realizat de Ciprian Vălcan) și cu Matei Vișniec (realizat de Titus Crișcu); putem citi apoi grupaje de versuri, de proză și de teatru; la rubrica Restituiri s u n t găzduite articole de Lucian- Vasile Szabo, Ion Mierluțiu, Iulian Negrilă și Horia Truță; există și un consistent capitol de lecturi paralele, unde eseiști, scriitori și critici din cercul revistei comentează apariții editoriale recente; în fine, artele vizuale sunt reprezentate de artistul budapestan Antal Vásárhelyi, ale cărui reproduceri (după lucrările de grafică din expoziția deschisă la Arad) ilustrează frumos numărul. Și în Ex Ponto (nr. 2, aprilie-iunie) ne atrage atenția un mini-album de artă cu lucrări de Laurențiu Midvichi, trăitor la Tulcea. Articolul de deschidere al revistei e semnat de Ovidiu Dunăreanu, iar cronica literară, remarcabil scrisă, îl are titular pe Angelo Mitchievici; am citit cu plăcere poeme de Lucian Vasiliu și un fragment de proză de Gheorghe Schwartz; semnalăm din cuprinsul revistei constănțene și existența a numeroase comentarii de carte, ca și paginile de istorie (Constanța versus Varna – rivalități istorice de Constantin Cheramidoglu), de arheologie (micul eseu al lui Cătălin Pavel despre Paris, eroul homeric) și de balcanistică (evocarea de către Nistor Bardu a lui Gogu Padioti, un folclorist aromân din Grecia). Ambele reviste slujesc cultura română, fiind niște embleme care onorează locurile unde apar.

Turul Franței și limba franceză
Urmăresc de la cea dintâi transmisie pe Eurosport România, în fiecare lună iulie, Turul Franței. Am și participat o dată, ca invitat în studio, de Radu Naum și Radu Banciu. L-am urmărit și anul acesta, după o scurtă intrerupere, când am preferat posturile franceze. Nu știu numele celor doi comentatori din ultimii ani. Îmi cer iertare pentru ignoranța mea. Comentariile sunt competente, indiferent de subiect, cicliști, performanțe, peisaje, castele, cutume, rețete culinare și restul. O problemă e limba franceză. Champs Elisées nu se citește cum se scrie, ci Chamzélizé. Saint Antoine se pronunță Sent Antoine, nu Sant Antoine. Place Vendôme se pronunță Vandome, nu Vendome. Tuilleries se pronunță Tuilleries, nu Tuilleries. Nu există doar enciclopedii, ci și dicționare, dragii mei! (N.M.) 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara