Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Vocaţia de traducător

într-un grupaj din revista orădeană FAMILIA nr. 3, cîţiva dintre cei mai buni traducători de literatură străină de la noi sînt solicitaţi să scrie despre munca lor. Cronicarul are o mare preţuire şi recunoştinţă pentru munca dificilă, lipsită de glorie şi prost plătită a acestei categorii de cărturari, pe nedrept consideraţi inferiori scriitorilor propriu-zişi (deşi majoritatea sînt şi eseişti, prozatori, critici literari, poeţi). Pentru a fi un bun traducător de literatură e necesar un cumul de înzestrări mai rar decît talentul nativ: inteligenţa pătrunzătoare a exegetului, acribia documentaristului, răbdarea de a şlefui stilistic materia brută pentru a-i da cît mai mult din sclipirile originalului şi, nu în ultimul rînd, o anume umilitudine de a te topi în umbra unei personalităţi, slujind-o empatic. E clar că nu oricine ştie o limbă străină poate face traduceri literare (o dovedesc numeroasele cărţi de autori străini apărute cu erori, topică nefirească şi atîtea stîngăcii încît nici un redactor n-ar fi avut ce să le mai facă, decît eventual să le rescrie cap-coadă). E vorba de o vocaţie artistică de un tip special, asemănătoare interpretului de muzică, de îndelungă acumulare şi exerciţiu pentru a ajunge la performanţă. "Cred - spune Dana Crăciun, căreia îi datorăm apariţia în româneşte a mai multor romane din opera dificilului Salman Rushdie - că sînt puţine lucruri mai provocatoare intelectual decît traducerea. Ea activează mecanisme care merg cu mult dincolo de simplul exerciţiu al echivalenţei lingvistice şi care înlesnesc o gimnastică mentală ale cărei satisfacţii depăşesc, de cele mai multe ori, angoasele inevitabil generate de ingrata poziţie de Ťtrădătorť. Pentru mine, una din cele mai mari satisfacţii este aceea că te transformi într-un cititor extrem de atent şi complex. Traducerea este printre cele mai profunde forme de lectură." Pe care nu o poţi face comod, la birou, înconjurat de dicţionare, cu un ritm de lucru constant, fiindcă e nevoie să te documentezi despre evenimentele şi elementele lumii romaneşti, pentru a stabili sensurile exacte, să faci cercetări extinse, inclusiv pe net, pentru a te asigura că nu greşeşti - spune Vali Florescu, traducătoare a unor scriitori contemporani de limbă engleză de origini diferite. Ca şi ea, experimentata hispanistă Ileana Scipione, care predă şi teoria traducerii şi face seminarii-atelier de practică, recunoaşte că echivalarea e o permanentă şi laborioasă acumulare de cunoştinţe (pe parcursul timpului, a fost nevoită să-şi alcătuiască singură glosare cu termeni de navigaţie, termeni militari din trecut, cuvinte din argou etc.), dar o face cu plăcere şi satisfacţie altruistă. Un talent plurivalent şi harnic, scriitorul Radu Pavel Gheo spune din experienţele cu Hemingway şi Philip Roth că "traducătorii pot fi plasaţi printre cei mai buni judecători ai unui scriitor, fiindcă ei sînt nevoiţi să demonteze şi să priceapă atît ansamblul unei scrieri de ficţiune, cît şi măruntele ei componente: cuvintele, expresiile, propoziţiile". Antoaneta Olteanu, care ne-a mediat cunoaşterea unor excepţionali scriitori ruşi contemporani - Erofeev, Kurkov, Sorokin - e şi ea universitară, specialistă în domeniu, ceea ce o ajută să decripteze cititorului român, prin note de subsol şi corecta selectare a stilurilor, referirile pe care aceşti scriitori le fac la realităţi necunoscute nouă: "E greu să traduci cum se cuvine, să fii la curent nu numai cu formele colocviale ale limbii străine, să stăpîneşti cu acurateţe registrele stilistice, dar şi să decriptezi jocurile de cuvinte ale scriitorului. Poate nu în ultimul rînd trebuie cunoscut şi fenomenul literar în general, deoarece literatura de astăzi nu mai este deloc , şi e nevoie de buna credinţă şi mai ales de buna cunoaştere a fenomenului de către traducător, pentru a oferi şi cititorului un text perfect lizibil."


Pentru/Contra Eminescu


Numărul triplu, pe ianuarie-februarie-martie al revistei DISCOBOLUL îşi alege o temă care să umple trei luni. O anchetă despre discursul "antieminescian", organizată de Mircea Stâncel. Între concluziile lui Nicolae Manolescu de-acum zece ani, din celebrul număr al DILEMEI '98, şi răspunsurile de azi a vreo douăzeci de scriitori din toate generaţiile. Gheorghe Grigurcu, de pildă, nu ştie să fi existat vreun curent antieminescian. La fel crede şi Ion Moldovan, că detractorii, dacă vor fi fost, n-au lăsat urme. Adrian Alui Gheorghe îi înregistrează pe cititorii (sau nu, cel mai adesea) de Eminescu, oameni de toate meseriile, la ei acasă, în pasaje de-un comic amărui, al faptului comun. În care încape destul de puţină poezie. Punînd mai apăsat punctul pe i, Claudiu Komartin îi desparte pe contestarii de meserie de cei care chiar vor să demonstreze ceva contestînd, anume că nu poţi, la nesfîrşit, să iubeşti o statuie. Cei care o fac, profesori care "le predau zecilor de mii de elevi cu suficienţă şi Ťautoritateť aceleaşi lucruri, cuvânt cu cuvânt, despre Eminescu, ca şi când ar fii (sic! - n.m.) preoţii unui cult ermetic şi hidos" sînt cei mai de temut "antieminescieni". E un adevăr, dar ce ne facem?


O clipă

În legătură cu autorii şi comentatorii basarabeni, s-a conturat prejudecata că ei ar fi lipsiţi de spirit critic, din motive de istorie naţională prea bine cunoscute. Că nu este chiar aşa, o dovedeşte CLIPA, "revistă de cultură şi creaţie literară a tinerei generaţii" editată la Chişinău cu sprijinul Institutului Cultural Român.

În nr. 1, Liliana Armaşu semnează un comentariu pertinent despre poezia nonconformistă a lui Geo Dumitrescu, nesfiindu-se să citeze versuri dintr-o memorabilă tinereţe detabuizantă: "Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani,/ să fii mai puţin inteligentă şi mai degrabă castă,/ să umbli desculţă prin bucătărie/ şi să te cheme cineva, posesiv, umilitor şi vulgar, Ťnevastăť./ Nu ştiu dacă te-aş iubi mai mult atunci -/ poate că aş scrie aceleaşi rânduri aspre, sceptice şi fără poezie/ şi aş cugeta, la fel, cu nelinişte şi amuzament,/ la bazinul tău prea larg şi la sânii de strictă simetrie". Versurile sunt din poemul Ipoteze, publicat în 1942.

O clipă cu un poet dispărut dintre noi, dar atât de viu şi tânăr încă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara