Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Trădare, dar s-o ştim şi noi...

Tot despre operaţia preşedintelui României, deşi "Cîrcotaşii" ne-au luat-o înainte. Într-o relatare de la Spitalul din Viena, o traducătoare (din engleză) ne-a spus cam aşa: "Circumcizia a avut dimensiunile obişnuite". Voia să spună, desigur, incizia. Ce şi-or fi spus bieţii ascultători care cunosc sensul cuvîntului circumcizie? Că Traian Băsescu vrea să treacă la iudaism? Ştim că nu e uşor să faci traducere simultană, ştim că traduttore, traditore, dar de la traducerea lui shoulder to shoulder prin "şold la şold" în loc de "umăr la umăr", cu prilejul vizitei Preşedintelui SUA la Bucureşti, n-am auzit o gafă mai freudiană. A propos, la Spitalul cu pricina, aflăm din Evenimentul Zilei (10 mai), a lucrat "părintele psihanalizei, Sigmund Freud". Şi imediat apoi, iar o gafă, sau măcar o informaţie lipsită de tact: "Tot aici a încetat din viaţă preşedintele Austriei, Thomas Klestil". Preşedintele României tocmai se afla şi el acolo. Din fericire, a supravieţuit.

Time Out

Este numele unei noi reviste bilunare de informaţie culturală, ajunsă la numărul 6 (12-25 mai). E scrisă Ťca să ştii unde şi de ceť. Adică unde se întîmplă un eveniment cultural şi de ce merită să te duci acolo. Are 98 de pagini format A4, hîrtie lucioasă şi poze color. Costă 2,9 lei noi. Articole scurte şi bine scrise, fără parti-pris-uri sau balcanisme. Am remarcat, în numărul acesta, o delicioasă temă inactuală: Trapezista şi Cişmigiul văzut de sus, de Lucian D. Cişmigiu. Este vorba de Leona Dare, pe care o putem vedea în trei poze, "una dintre cele mai voluptuoase femei din epocă", adică de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cea care s-a ridicat în balon deasupra grădinii Cişmigiu, ţinându-se numai cu dinţii de trapezul agăţat de nacelă: "Cînd Leona Dare a apărut în Bucureşti era în culmea gloriei. Dăduse spectacole de acrobaţie de trapez, suspendată la mare înălţime de un balon umflat cu aer cald, în toate marile capitale ale Europei ş...ţ ŤFemeia cu maxilarul de oţelť era o mare frumuseţe, pe care Chagall o pictează". Afişul făcut de Chagall este, într-adevăr, o frumuseţe, dar modelul lui, după gustul de astăzi, s-ar putea să apară cam dolofan. Deh, fiecare secol cu canoanele lui estetice.

Activ în interior

Nimic din ceea ce e omenesc nu e străin reclamei TV. Nolens, volens, ne intră toată seara-bunăseara în casă lume cu probleme fiziologice. Bărbatul de o anumită vîrstă care face pipi des şi are nevoie pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii (inclusiv a celei sexuale) de Prostamol. Tinerele cu tranzit intestinal lent, care se simt balonate (în numele corectitudinii politice, protestăm faţă de ideea inculcată că femeile ar fi mai constipate decît bărbaţii). Fetele aflate "în una din zilele acelea" care ne explică ce tampoane folosesc şi de ce. Doamna căreia nu-i mai clămpăne placa dentară fiindcă a descoperit un lipici special. Asta după ce l-a uns pe şale pe partenerul de dans cu un gel. Gospodina care constată că baia ei pute şi e foarte mulţumită de noul deodorant-desinfectant pentru closete. Copilaşul asiatic (?) dezgustat în chiar timpul defecaţiei de mirosul operaţiunii. Tipi răciţi care scuipă şi strănută fiindcă n-au aflat de Mucosolvan. Toţi ăştia năvălesc peste noi tocmai la ora de maximă audienţă a cinei, cu efecte nedorite, pentru care sîntem rapid sfătuiţi să ne adresăm medicului sau farmacistului. Adică tocmai celor care plătesc reclamele.

O publicistă furioasă

Este vorba de domnişoara Iulia Popovici, autoare de comentarii culturale în ZIUA, o publicistă agitată de furii ori de câte ori vine în atingere cu subiectul Uniunea Scriitorilor. Orice s-a întâmplat, se întâmplă sau se va întâmpla acolo - Conferinţa pe ţară, Festivalul de la Neptun, colocvii, premieri, acordări de burse etc. - o face să scoată flăcări pe nări, un spectacol care putea fi măcar pitoresc, dar nu este. Publicista e prea de tot repetitivă. Iată şi acum, în Ziua din 22 mai, când scrie despre recentele premii ale U.S.R. Este furioasă, bineînţeles, dar fără inventivitate, venind cu aceleaşi şi aceleaşi răsuflate acuze: îmbătrânirea, stagnarea, aerul de provincie, inadaptarea "la legile economiei de piaţă a bunurilor simbolice" (aceasta, totuşi, ce o fi?!). în fine, nimic din ce se face la U.S. nu este bine. Dacă li se dau burse tinerilor nu e bine, căci ar fi "o convieţuire în contra naturii între iniţiativele tandemului Manolescu/Vosganian şi viziunile creatoare ale vechilor/învechiţilor creatori de opinie critică"; dacă sunt premiaţi şi nemembri ai U.S., cum a fost cazul acum cu Dan Sociu, iar nu e bine (,mare deschidere la U.S.R. - poţi să fii premiat şi dacă nu eşti membru"); nu e bine, desigur, că a fost premiat Alex Ştefănescu din a cărui Istorie lipsesc cutare şi cutare (şi va lipsi în vecii vecilor Iulia Popovici). Că au fost premiaţi, cu acelaşi prilej, şi Mihai Şora, D. Vatamaniuc, Mihai Cantuniari, Ioana Pârvulescu, Florina Ilis, Liviu Ioan Stoiciu, Filip Florian, Bogdan Creţu, nu ştim dacă a fost bine sau rău, pentru că inflamata publicistă nu ne spune. Când e cuprins de furie, omul mai şi uită.

Titluri în doi peri

Redacţia Observatorului cultural şi-a făcut un obicei din căutarea cu tot dinadinsul a titlurilor belicoase, al căror înţeles ambiguu este contrazis chiar de conţinutul articolelor în fruntea cărora sînt puse. Că acest obicei, departe de a fi o virtute, denotă a veleitate amintind de meteahna gazetăriei de scandal este un lucru pe care colegii de la Observatorul cultural trebuie să şi-l asume în cunoştinţă de cauză. Iată, de pildă, titlul articolului lui Alexandru Matei din numărul din 18-24 mai 2006: "Casa Lovinescu dă de gîndit". Orice cititor, parcurgînd acest titlu, va tresări speriat la gîndul că în Casa Lovinescu se petrec lucruri a căror natură reprobabilă a început să dea de gîndit. În realitate, citind articolul, se vede prea bine că autorul nu are decît lucruri bune de spus despre atmoasfera de emulaţie culturală din incinta Casei Lovinescu. Şi atunci de ce nevoia de a atrage atenţia cititorului printr-o tactică inversă a titlurilor ambigue? Se pare că tocmai din simplul motiv, acela de a atrage atenţia. Cum procedeul, atît de ieftin şi de uzat moral, va ajunge prin a-i micşora lui Alexandru Matei credibilitatea, îl îndemnăm să renunţe la el. Îi mai amintim şi titlul din numărul de acum două săptămîni, în care se anunţa că Uniunea Scriitorilor îi momeşte pe tinerii scriitori. Din conţinutul articolului nu se înţelegea defel în ce anume constă nada pe care Uniunea Scriitorilor a întins-o naivilor şi tinerilor autori. Aşadar, e păcat ca asemenea obiceiuri beligerante şi îndoielnice să se perpetueze. Ca să nu mai pomenim de titlul, cu litere de-o şchioapă, din ultimul număr: Nicolae Manolescu îl ironizează pe Alex. Ştefănescu (v. şi nota lui D. C. Enache din pagina 11). Titlul e încîntător, numai că nu corespunde realităţii, în schimb corespunde din plin intenţiei de a strecura între director şi redactorul-şef aparenţa unei tensiuni de altfel inexistente. Cum ar fi dacă noi am publica, cu litere cît braţul, un titlu de genul: Carmen Muşat face glume cu Ovidiu Şimonca? Nu ar rîde şi curcile aviare de noi? Cam în situaţia asta se află colegii de la Observatorul cultural.

O doamnă egală sieşi

În numărul din 15 mai-14 iunie 2006 al revistei Cuvîntul, poeta Ileana Mălăncioiu, în interviul luat de Laura Albulescu, se dovedeşte aceeaşi doamnă discretă şi fermă pe care o ştim şi o preţuim cu toţii. Ceea ce impresionează la Ileana Mălăncioiu este aerul elegant cu care ştie să-şi etaleze intransigenţa, un fel de neputinţă de a face concesii şi de a trece cu vederea aberaţiile lumii în care trăim. Este ca un cavaler incoruptibil care a nimerit în pielea unei doamne delicate şi discrete, prin a cărei voce adevărurile dure pot fi rostite fără nici o urmă de fanatism. Cităm: "Tributul plătit puterii în libertate e mai mare decît înainte de evenimentele din Decembrie, cînd nici un intelectual care se respecta nu mai făcea sluj în faţa unui politruc oarecare. Veţi zice că exagerez, dar eu nu am uitat cîtă lume a ţinut să vorbească despre poetul Radu Mischiu şi despre eseistul Gabriel Ţepelea, care ajunsese să fie plimbat ca sfintele moaşte, fiindcă nu se mai putea deschide fără el nici un tîrg de carte."

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara