Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
ochiul magic de Cronicar

Un banchet dat de revista Contemporanul

ste plăcut să lucrezi la o revistă care împlineşte 125 de ani. Te simţi prin comparaţie, tânăr. Este cazul colegilor noştri de la Contemporanul: Nicolae Breban (director), Aura Christi (redactor-şef), Cristian Negoi, Andrei Potlog, Mihaela David, Adrian Preda, Alina-Alexandra Ionescu, Alexandru (nu Alex!) Ştefănescu şi al colaboratorilor lor apropiaţi: Călin Căliman, Irina Petraş, G.G. Constandache, Henri Zalis, Adrian Mihalache, Victor Scoradeţ, Cristina Sârbu, Lucia Hossu-Longin, Claudia-Maria Radu, Laura Poantă (autoarea vignetelor rubricilor), Mircia Dumitrescu (căruia i se datorează viziunea grafică). Revista are un îndepărtat trecut deocheat (la apariţie, în 1881, la Iaşi, era marxistă), dar în prezent este o doamnă respectabilă (cum ne avertizează subtitlul ei, adăugat de Nicolae Breban: Ideea europeană). Dacă ar fi fost abil (cum n-a fost niciodată), Nicolae Breban ar fi putut să prezinte publicaţia ca pe o creaţie a sa, de dată recentă. A preferat însă, asumându-şi toate riscurile, să recupereze o tradiţie, fie şi ca să devieze de la ea. În editorialul din numărul sărbătoresc al revistei (5/2006), Nicolae Breban continuă, de altfel, să nu ţină seama de aşteptările (frivole) ale publicului, explicând că a optat pentru "o formă a Ťinactualităţiiť decise, consecvente", convins că "literatura, ca şi întreaga cultură naţională, trebuie să-şi urmeze tradiţia, în formele ei cele mai înalte şi clasice, după modelele care ne-au format, franceze, italiene, germane sau ruse". Lista celor care felicită Contemporanul cu prilejul aniversării este impresionantă. Textele lor plus fotografiile unor scriitori români contemporani, răspândite în toate paginile revistei, dau o puternică sugestie de populaţie scriitoricească numeroasă, de banchet al literaturii române.

Cîţi ochi, atîtea piese

ă aceeaşi întîmplare, văzută de mai mulţi martori, poate fi povestită de fiecare în alt fel este o experienţă curentă. Dar ce te faci cînd relatarea unui gazetar este alterată de o antipatie apriorică şi cu neputinţă de vindecat? Ne gîndim la conferinţa de presă de la GDS, din joi 4 mai, avînd ca temă parteneriatul dintre AER şi Ministerul Culturii. Incompatibilitatea de opinii între Gabriel Liiceanu, preşedinte al Asociaţiei Editorilor din România (AER), şi ministrul secretar de stat Ioan Onisei a făcut ca de proiectul parteneriatului să se aleagă praful. Acest episod l-am găsit înfăţişat în două reviste culturale bucureştene: Revista 22 şi Observator cultural. În prima revistă, Rodica Palade comentează sobru şi nepărtinitor episodul petrecut pe 4 mai la sediul GDS, dar o face în aşa fel încît cititorul poate înţelege tema dezabterii, scopul participanţilor (organizarea Tîrgului de carte Bookfest) şi miza întîlnirii (fondurile de trebuinţă pentru organizarea tîrgului). Să citim acum acelaşi episod descris de Ovidiu Şimonca în Observator cultural de săptămîna trecută. Pe Şimonca nu-l preocupă defel fondul chestiunii, ci faptul că un intelectual pe care nu-l suferă deloc - a se înţelege Gabriel Liiceanu - face cum face şi iese în cîştig în toate coliziunile în care intră. Asta îl irită peste măsură pe Şimonca, faptul că Liiceanu nu poate fi prins pe picior greşit, şi nu că dintr-un proiect ce se anunţa promiţător a rămas doar umbra unei amintiri. Urmarea este că, spre deosebire de tonul sobru şi sec al Rodicăi Palade, Ovidiu Şimonca alunecă într-o tribulaţie ranchiunoasă al cărei ton aminteşte de metehnele unui ziarist de scandal. E multă otravă în rîndurile articolului cu pricina, dar şi multă frustrare mocnită. Îi recomandăm domnului Şimonca o cură de primenire sufletească la capătul căreia să poată fi suficient de obiectiv pentru a fi în stare să comenteze detaşat chiar şi acele evenimente culturale la care participă oameni pe care nu-i poate răbda.

După ureche

OTIDIANUL este printre ziarele care acordă, în mod constant, un loc şi un rol fenomenului cultural, fără inflexiunile mondene şi temenelele în faţa unor VIP-uri de carton de care sînt pline alte publicaţii. Cu atît mai vizibile sînt accidentele de parcurs: titluri dorite de impact, dar complet neinspirate, comentarii alăturea cu realitatea, relatări făcute după ureche. Toate cele trei hibe se văd în numărul din 8 mai, în care, sub titlul căznit-senzaţionalist Manolescu ascute oficial condeiele tinerilor scriitori, Ioana Calen semnează un articol despre Colocviul Tinerilor Scriitori, desfăşurat la Bucureşti în 5-6 mai. Punem pariu că autoarea n-a fost de faţă la evenimentul pe care, totuşi, ambiţionează a-l descrie. Textul său e un montaj de citate, din declaraţiile unor participanţi, iar informaţiile livrate publicului sînt, mai toate, eronate. Constantin Stan şi Daniel Cristea-Enache nu au fost organizatori, ci moderatori. Dragoş Schenkel (grafiat şi Schenchel...) nu a fost organizator, ci participant, şi nu a cîştigat o bursă pentru volumul Orice, ci pentru volumul colectiv O istorie alternativă a literaturii române în benzi desenate (alături de Răzvan Bică şi Luca Dinulescu). Orice îi aparţine lui Sorin Gherguţ, un alt cîştigător, căruia i se atribuie însă... Păpuşile din patul tău. Din păcate pentru autoarea articolului, cel din urmă titlu este al Liviei Roşca, tînără scriitoare despre care nu suflă o vorbă.
Dincolo de asemenea accidente publicistice, o nedumerire. Dacă acest Colocviu al Tinerilor Scriitori, primul după cincizeci de ani, prezenta o anume importanţă, era atît de greu pentru ziarul bucureştean să-şi trimită un reporter la faţa locului? Iar dacă, dimpotrivă, manifestarea nu avea nici o relevanţă, de ce a ţinut totuşi COTIDIANUL să facă un articol amplu din originala relatare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara