Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Cine mai vrea SUPLIMENT?


Aşa se-ntreba (cînd se-ntreba...) la cantină. Aici, în schimb, nu-i vorba de mese la grămadă, ci de iniţiativa SUPLIMENTULUI DE CULTUR|, pe care nu putem decît s-o salutăm, de-a-şi mai face o ediţie. De sud. Ea va merge împreună cu Gazeta de Sud, gratuit, în toată Oltenia. Sigur, m-a interesat să văd ce conţine (normal că-i la fel cu gazeta naţională care poartă acelaşi nume, ce credeaţi...): o anchetă, bine făcută, ca de obicei, despre starea muzeelor, la care răspund, într-o primă parte, Adrian Cioflâncă, Raluca Bem Neamu, Victor Simion şi Dorin Dobrincu şi, imediat înaintea ei, un interviu cu Simona Popescu, luat de Robert Bălan. A fost gîndit, pe cît se pare, ca o discuţie la apariţia unei cărţi dar a fost, fireşte, o bună ocazie de-a mai lămuri una-alta. O filă cam amăruie, mai ales pentru cine cunoaşte circumstanţele de care se face, fără nume (mai bine fără nume...), vorbire. Dau un singur citat, ca să nu ne enervăm şi să sperăm că la vita (o, da, şi literară, şi prin redacţii...) e bella: "Îmi place entuziasmul, iubesc lumea cînd el apare, sînt foarte fericită cînd lumea îmi dă motive s-o iubesc. Şi cumva profund recunoscătoare. Cărţile mele sînt scrise şi din recunoştinţă. Pentru... lume. De pildă, ultima, pentru poeţi minunaţi şi muzici, prieteni nevăzuţi care m-ajută să supravieţuiesc frumos." O, dacă ar fi într-adevăr...


Patul lui Procust
în variantă academică


Incitantă şi totodată instructivă dezbaterea pe care Revista 22 (numărul din 2-8 mai 2006) o publică pe marginea "certei standardelor universitare". Articolele semnate de Mihaela Miroiu şi Andrei Cornea, punînd în lumină nuanţele unei teme cu care, să recunoaştem deschis, foarte puţini dintre noi sîntem familiarizaţi, reprezintă o pertinentă analiză a criteriilor pe baza cărora valoarea academică va fi acreditată în viitoarele medii universitare. În opinia lui Andrei Cornea, nu pot exista standarde universitare uniforme pentru totate ştiinţele academice: este nevoie aşadar de o diferenţiere calitativă a domeniilor în care urmează să fie aplicate punctajele, normele şi criteriile de stabilire a competenţei. În răspunsul pe care i-l dă lui Andrei Cornea, Mihaela Miroiu scrie inspirat despre fetişul publicaţiilor ISI: este vorba de acele publicaţii internaţionale ce reprezintă prin ele însele un etalon de măsurare a competenţei într-un anumit domeniu: cine nu a publicat articole în aceste reviste nu are şanse să fie considerat un reper valoric în domeniul său. Cităm un scurt fragment: "O anecdotă americană spunea - îmi cer iertare celor care sînt foarte sensibili la asemenea gen de glume - că Dumnezeu nu ar putea deveni profesor universitar: are o singură Carte; Cartea nu are note de subsol, bibliografie, index şi nu a publicat nici măcar un fragment într-o revistă cotată ISI. Publicaţiile internaţionale cotate ISI nu sunt foarte definitorii pentru cei din afara ştiinţelor formale şi ştiinţelor naturii. Pentru filozofie, ştiinţe sociale, literatură, acest criteriu este relativ."


Fii cuminte, Istodor!


în Academia Ca}avencu nr. 15, Eugen Istodor îi pune cîteva întrebări de baraj poetei basarabene Leonida Lari, mai cunoscută pentru apetitul cu care a consumat mai multe partide (politice, să ne-nţelegem: PN}cd, PUNR, PRM) decît pentru poeziile ei. întrebările sună cam aşa: "Ce este o metaforă?" sau: "dar o metonimie?" sau, în fine: "ce este simbolismul?" Mai sînt şi altele, dar nu aşa de grele. Şi cum poeta de partide nu simte ironia şi nu prea se înghesuie să răspundă (,Nu sînt eleva d-tale, mă auzi? pe mine să nu mă întrebi aşa!"), Eugen Istodor se simte obligat să enunţe el, într-un p.s., răspunsurile corecte. Treacă-meargă că metafora e o trecere de la "sensul propriu al cuvîntului sau al unei expresii la un alt sens pe care cuvîntul sau expresia îl dobîndesc numai prin analogie". Dar că metonimia ar fi "inversarea voluntară a categoriilor logice: întregul prin parte, partea prin întreg", nu mai treacă-meargă deloc. Asta se cheamă sinecdocă, Istodor. Nici simbolismul nu e o "mişcare literară şi artistică de la finele secolului XIX", cîtă vreme Bacovia, Minulescu şi compania de simbolişti sadea scriau abia la începutul secolului XX. Cît despre faptul că simbolismul ar consta în exprimarea şi descifrarea realităţii cu ajutorul simbolurilor, asta da, definiţie originală! Fii cuminte, Istodor, şi lasă în pace metonimiile şi restul! Mai bine o rugai pe Leonida Lari să-ţi recite nişte versuri din C.V.T.


Marius Robescu, romancier


A apărut nu demult, la editura Muzeului Literaturii Române, primul volum al unui roman care poartă semnătura regretatului poet Marius Robescu. Ar fi putut fi un eveniment dar nu a fost, pentru că simpla publicare nu era suficientă pentru a-l produce. Spre a nu mai vorbi de editarea ca atare, din păcate cu totul neprofesionistă. Când apare o operă postumă de proporţii, a unui autor de o anume importanţă, sunt necesare măcar minime informaţii despre împrejurările în care a fost scrisă, despre motivele nepublicării ei în timpul vieţii autorului, despre cine a păstrat manuscrisul, despre cine l-a pregătit pentru tipar etc. Am întors pe toate feţele, la propriu, cartea apărută la editura M.L.R., şi nu am găsit nici urmă de însemnare lămuritoare, necum un aparat critic. Nimic.

între timp a apărut însă revista MANUSCRIPTUM (nr. 1-4/2004-2005), care publică un fragment din acelaşi roman postum al lui Marius Robescu, Trunchiul şi aşchia. Fragmentul a fost predat redacţiei, probabil, înainte de a fi pornit cartea la tipar, aceasta apărând însă mai repede decât voluminoasa revistă trimestrială a M.L.R., altfel excelentă. Important este că publicarea fragmentului de roman în revistă, fie şi ulterioară apariţiei cărţii, aduce acele explicaţii pe care cititorul era îndreptăţit să le primească. Le putem găsi în prefaţa poetei Iolanda Malamen, care însoţeşte fragmentul. Aflăm de acolo că Trunchiul şi aşchia a fost scris de Marius Robescu în anii '80, că numără 600 de pagini şi că a fost încredinţat Muzeului de prozatoarea Gabriela Adameşteanu. Este "un fel de Ťsagať românească", ne spune Iolanda Malamen, o "revelaţie", creaţia unui "talent de prozator ieşit din comun". Acesta a fost şi sentimentul nostru, parcurgând fragmentul din Manuscriptum, în care este evocat un episod al dramei româneşti din timpul primului război mondial. Putem afirma fără a ne fi teamă că exagerăm: reîntâlnim în textul epic al lui Marius Robescu tensiunea paginilor cu acelaşi subiect ale unor Camil Petrescu sau Liviu Rebreanu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara