Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Damian Necula

Vitraliu



Încă de la o rapidă răsfoire, revista Vitraliu (anul XV, nr 3-4, iunie 2006), apărută la Bacău, promite destule rubrici interesante. Dintre care cele mai multe confirmă şi la lectură:

Mircea Coloşenco publică un document, niciodată menţionat în istoriile teatrului românesc, apărut în Albina românească a lui Asachi (1846) în care se relatează succesul trupei de actori a Teatrului Naţional din Iaşi la prima ei reprezentaţie pe o scenă băcăuană. Chiar cu o piesă a lui Alecsandri - Farmazonul din Hârlău. "O scrisoare de la Bacău ni împărtăşeşte următoarele...ŤNeîncăperea localului însă făcea o greutate care ar fi putut îneca, chear la început, acest frumos proect în apele Bistriţei, căci doritorii erau aşa de numeroşi şi localul atât de îngust, încât au trebuit a lua o măsură cui să se dee întâimea întrărei. Dar Bakauenii nu debatează mult nici se ruga ca Grecii la temniţă, ii au încheet între dânşii o convenţie de etichetă. Aşadar neguţitorii avură astă dată întâimea, ii au deschis teatrul şi se folosiră şi de nemerirea reprezentaţiei cii întâi, ce se făcu în 20 Ianuarie, eară în 27 pentru boeriť. " O savuroasă mostră de cronică dramatică, de expresivitate involuntară şi totodată o legitimare serioasă pentru scena şi pentru publicul moldav. Titlul articolului: Eho Teatrului Naţional în Bacău. Autorul: un anume P...

În toamna aceasta la Bucureşti va avea loc Congresul internaţional al Francofoniei. E o şansă, fără îndoială, pe care cei de la Vitraliu au înţeles-o exact, dedicând temei suficiente pagini şi adaptându-şi formatul prin traduceri de poezie. Articole excelente semnate de Ion Pop, Miheia Mălina Blebea, Mihai Zamfir, Alexandru Călinescu, Ioan Holban, Constantin Ciopraga, Ionel Savitescu, Lucian Vasiliu, Eugen Uricaru, Dan-Bogdan Hanu, Alexandra Titu, Elena Murariu etc. Amintiri, note de jurnal sau eseuri restrânse. Toate constituie o pledoarie neostentativă, naturale şi şarmante ca o plimbare pe străzile Parisului sau un e-mail terminându-se cu ...@yahoo.fr.



Oraşul nostru rural



Ultimul număr la revistei Cuvîntul (15 iulie-14 august) ne propune ca temă de dezbatere înfăţişarea Bucureştiului şi alura urbană sau suburbană a capitalei. Sinceritatea celor care se pronunţă pe marginea acestei teme nu face decît să ne confirme un lucru dureros: bucureştenii trăiesc într-un oraş de care nu se mai simt legaţi decît prin amintiri. Fără aura afectivă a metropolei de altădată, toţi am fi înclinaţi să plecăm cît mai repede din acest viespar al prostului gust şi al tracasării permanente. Nu ştim cîte alte capitale ale Europei au putut strînge în sufletul locuitorilor lor atîta dezgust şi atîta resemnare. Sîntem precum nişte sinistraţi cărora le vine să închidă ochii şi să-şi astupe urechii de cîte ori ies pe stradă. Dacă am putea, am prefera mai degrabă să nu ieşim din casă decît să ne lovim mereu de aceleaşi întruchipări hidoase al inculturii noastre citadine. Iar urîţenia oraşului se oglindeşte fidel în fizionomia şi înfăţişarea noastră: sîntem neîngrijiţi, prost îmbrăcaţi şi veşnic nervoşi, cu o mimică încruntată de fiinţe suferinde şi frustrate, al căror singur gînd este să dispară cît mai multe zile pe an din fojgăiala urbei. Dar să-l cităm mai bine pe Andrei Pleşu: "Nu, nu-mi place ce se petrece în Bucureşti. Nu-mi place să rulez pe străzi desfundate, să mă simt asediat de un kitsch tot mai omogen, de o urbanistică tot mai arbitrară, de reclame care proliferează obscen, ca în lumea a treia, de colapsul traficului rutier, de zgomote, scuipături şi praf, de mitocănie fudulă, de firma cu sclipici a sălii de jocuri de la parterul blocului de peste drum de Dalles (în "inima oraşului"!), de monumentul penibil din Piaţa Revoluţiei, de isteria clădirilor sticloase care strălucesc peste tot ca nişte plombe ieftine, de excesul băţos al verticalelor cuplat cu dispreţul crescînd pentru spaţii verzi şi ochiuri de apă, de cerşetori şmecheri şi cîini vagabonzi, de şoferi barbari şi pietoni gălăgioşi şi hăituiţi. Oraşul îşi pierde de la o zi la alta amprenta specifică - atîta cîtă a mai rămas - şi farmecul. ş?ţ Şi lucrurile vor continua să se degradeze, cu un fel de vervă funestă. Bucureştiul este un oraş neiubit. Nu-l mai iubesc cu adevărat nici bucureştenii (de altfel, tot mai puţini), nici primarii lui, în genere nebucureşteni. Nici eu. Îl parcurg adesea ca pe o amintire dureroasă, ca un pariu pierdut."

Matei Călinescu, în interviul luat de Laura Albulescu pe ultimele două pagini ale revistei, ne surprinde prin concepţia lucidă privitoare la locul pe care îl ocupă minciuna în scrierea cărţilor: "Problema minciunii în scris este iarăşi o problemă foarte interesantă şi complicată. De pildă, în scrisul autobiografic, sinceritatea se simte. Un cititor inteligent îşi poate da seama dacă rezonanţa textului este una sinceră sau, chiar, una sincer nesinceră. De multe ori, scriitorul se autoadulează, se eroizează sau, la cealaltă extremă, se pedepseşte pe sine. Foarte rare sînt cazurile de autenticitate. ş?ţ Cred că în scris sinceritatea autentică poate fi detectată chiar şi în cazul în care există anumite omisiuni, anumite discreţii, care au la bază jena sau dorinţa de a proteja intimitatea altora sau alte motive nobile."



Norman Manea sărbătorit

în Apostrof



în ultimul număr apărut (7/2006), revista APOSTROF îl sărbătoreşte pe prozatorul Norman Manea (n. 10 iulie 1936), la împlinirea vârstei de 70 de ani. Scriu în Apostrof despre sărbătorit Marco Cugno (în calitate de traducător al său în italiană), Sanda Cordoş (despre "clovn" şi "huligan" în scrierilelui N. M.), Ruxandra Cesereanu (despre relaţia - dictator artist la N. M.), Ştefan Borbely (despre Anii de ucenicie ai lui Augustin Prostul), Corin Braga (despre "stil şi traumă" la N. M.), Matei Călinescu (reflecţii pe marginea volumului întoarcerea huliganului), Leon Volovici (despre singurătatea lui Norman Manea), Irina Petraş ("Tuşe la un portret de Hidalgo"), George State (despre "afinităţile Celan - Manea"), CălinTeutişan (despre biografismul prozei lui N. M.. Din tableta poetei Marta Petreu reţinem mărturisirea: "Ne ştim de un sfert de secol, din primăvara nehotărâtă a anului 1981, când un prieten comun ne-a făcut cunoştinţă. A devenit imediat un reper intelectual pentru mine şi, pe nesimţite, cel mai bun prieten pe care l-am avut şi îl am" . Un fragment din romanul în pregătire Impostorul întregeşte grupajul aniversar din Apostrof.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara