Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
ochiul magic de Cronicar

"Comandante, dă ordinul!"



Aşa se încheia un articol al lui Victor Roncea din ZIUA (29 mai) în care ministrul de Externe al României era pus la zid. Motivul atacului, de fapt, pretextul lui, are mai puţină importanţă. Dar limbajul trivial şi foind de conotaţii rasiste al articolului a atras atenţia şi a determinat o reacţie a unei ,anumite părţi" a societăţii civile. Ziua a reacţionat la reacţie. întreg contenciosul se află în revista 22, nr. 848. Tot acolo, Radu Ioanid inventariază şi alte Atacuri antisemite la Bucureşti, într-un articol publicat iniţial în Wall Street Journal Europe. Din nefericire, lucruri similare s-au întîlnit şi în alte ziare, fără a se fi luat atitudine contra lor. E cazul unui articol din COTIDIANUL despre care R.L. a publicat nu de mult o notă. Şi mai e cazul unei sentinţe de achitare dată de o instanţă judecătorească din România în prag de aderare la UE în favoarea unui membru al Mişcării Legionare. La proces s-a prezentat, în cămaşă verde cu diagonală, însuşi marele şef al noilor legionari români. Tribunalul a decis că Mişcarea fiind legal înscrisă, a te revendica de la doctrina ei nu este nepotrivit. Aşa că, în numele dreptului la opinie, se calcă legea care interzice orice promovare a ideilor fasciste, antisemite, discriminante etc. Lege pe care instanţa cu pricina trebuia s-o cunoască. Trebuiau să cunoască legea şi cei care au aprobat mitingul recent al extremei-drepte de la Bucureşti; la care portretul lui Corneliu Codreanu a fost purtat cu cinste şi mîndrie ca pe vremuri, acela al celui mai iubit fiu al poporului. Despre ce se strigă pe stadioane, ce să mai spunem?

în aşteptarea unei infuzii

de polemică



Numărul al doilea al bilunarului clujean VERSO (revistă a cărei apariţie am semnalat-o acum două săptămîni) conţine o dezbatere foarte critică despre noua Gramatică a Academiei, dar şi despre Doom 2. Ar merita citat, apoi, integral poemul Martei Petreu, intitulat Vindecarea, dacă spaţiul ne-ar permite. Iată, totuşi, finalul, care este excepţional:



Ea priveşte senină lanul de grîu care

îi creşte

în loc de carne moale şi vie

în propriile ei palme pe falangele strîmbe



Ea a trecut prin viaţa terestră

ea a fost o fiinţă umană



Iar acuma da acuma aproape că-i bine



Pagina de revista revistelor are şi sare, şi piper. ,Rămînem în aşteptarea unei infuzii de polemică şi relaxare", stă scris despre recenziile de carte din România literară (cu exemplificări din nr. 20). Ce e drept! Şi Cronicarul, care nu doar scrie în revistă, dar o şi citeşte, se află în aceeaşi aşteptare. Mulţumim frumos colegului de la Verso că e de acord cu el.

P.S. Tocmai cînd ne sosea noul număr din bilunarul clujean, citeam în R.L. (nr. 23) o recenzie intitulată Cărţi proaste, semnată de Alex Ştefănescu. Numai bună să ne dreagă gustul dulceag.

Şt. A. şi A. Şt.



Cronicarul în informează pe I. M., semnatarul unei note din ACADEMIA CA}AVENCU nr. 21, că ,prietenul" d-sale Electroputere Vasile din Craiova i-a dat o informaţie greşită care ar trebui să-l pună în gardă: numitul Nicolae Băbălău nu e nici proaspăt, nici învechit membru al USR. Cel puţin deocamdată. Aşa că i-o fi ,reuşit totul în viaţă" numitului N. B., dar nu neapărat şi fiind la mijloc cariera literară. La aceeaşi rubrică, Şt. A. continuă războiul cu Istoria lui A. Şt., de data asta prin intermediul unei doamne L. M. din Timişoara. Ceea ce nu înţelege Cronicarul este de ce e atît de supărat Şt. A. pe A. Şt. Una din două: sau Şt. A. îl socoteşte pe A. Şt. un critic fără nici un merit, şi atunci nu e limpede de ce îl ia în serios număr de număr; sau Şt. A. îl socoteşte pe A. Şt. un critic adevărat, şi atunci nu e limpede de ce nu-l ia, măcar din două în două numere, în serios. Să fi făcut Şt. A. o obsesie textuală pentru A. Şt.? Aici o îngrozitoare greşeală de tipar...



Mirabile cuvinte



La o emisiune 100%, domnul Mihai Tănăsescu, fostul Ministru de Finanţe, a rostit această memorabilă frază: ,Guvernul lucrează cu sabia lui Zamolxe deasupra capului". Sună bine, nu? Fiindcă sabia lui Zamolxe sau Zalmoxis nu există, aşa că guvernul poate dormi liniştit. Tot o vorbă veche şi-nţeleaptă zice: gura păcătosului adevăr grăieşte. Primăria sectorului 2 s-a ocupat, duminica trecută, de olimpici. Invitaţia trimisă acestora, de un prost-gust şi un umor involuntar cum de mult nu i-a mai fost dat Cronicarului să citească, merită reprodusă aici:

În această invitaţie, amestec de metafore, stil publicitar, americanism şi urme de limbă de lemn, cel mai amuzant lucru este că Strada Chiristigiilor nr.11-13, care, prin rezonanţa ei caragialiană strică tot efectul poetic gîndit de primarii sectorului 2, a fost scrisă cu un corp de literă mai mic decît restul textului. Vorba bancului, să-l tragem pe Academiei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara