Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
ochiul magic de Cronicar

Mormîntul lui Slavici



România liber| de vineri, 15 septembrie, găzduieşte un interviu luat de Adrian Bucurescu unui nepot al lui Ion Slavici. Este vorba de prof. arh. Dan Slavici, astăzi în vîrstă de 86 de ani, fiu al lui Ion Marcel, al treilea copil al marelui scriitor, din căsnicia acestuia cu Eleonora. Nepotul avea cinci ani la moartea bunicului, despre care ştie însă multe de la bunica Eleonora, care i-a supravieţuit soţului ei timp îndelungat. Se ştie că Slavici a fost înmormîntat la Panciu, unde ceruse să meargă ca să-şi vadă fiica, pe Lala. Din cimitirul de la Schitul Brazi, ulterior desfiinţat, scriitorul a ajuns într-un altul, inundat şi fără legătură cu dorinţa lui testamentară. Placa de pe mormînt, pusă de Academie, ar fi furat-o nişte ţigani ca să pună mămăliga pe ea. Cînd nepotul s-a adresat unor preoţi din Panciu, a fost insultat de aceştia, demni propovăduitori ai blîndeţei creştine. Dan Slavici doreşte ca osemintele lui Slavici să fie duse la Şiria, locul unde scriitorul s-a născut, într-o casă care nu mai există, dar unde există prin grija unei vrednice femei un muzeu consacrat memoriei scriitorului. U.S.R. ar putea interveni în împlinirea dorinţei nepotului lui Slavici.



Neadevăruri în legătură cu Goma



Circulă în legătură cu Paul Goma unele neadevăruri pe care elogiatorii săi inflamaţi le preiau fără discernământ. Publicista Miruna Munteanu scria de exemplu în ZIUA din 3 octombrie: "Paul Goma trăieşte tot în exil. Nu a primit înapoi cetăţenia română, retrasă în mod samavolnic în 1977. Nici statutul de membru al Uniunii Scriitorilor, retras abuziv în acelaşi an. Nu a primit nimic". Şi încă mai apăsat: "...ruşinosul episod al excluderii lui Goma din Uniunea Scriitorilor. O altă nedreptate nereparată până azi".

Cronicarul nu ştie în amănunte care e situaţia cetăţeniei lui P. Goma: i-a fost sau nu retrasă în timpul regimului Ceauşescu, în acelaşi fel cum i-a fost retrasă, prin decret prezidenţial, lui Dumitru }epeneag? Dar ce ştie sigur Cronicarul este că în şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor, din seara lui 22 decembrie 1989, una din primele măsuri adoptate a fost abrogarea tuturor excluderilor din Uniune care i-au vizat pe scriitorii români din exil. Toţi, aşadar şi Paul Goma, au redevenit din acel moment membri ai Uniunii, cu toate drepturile care decurgeau din această calitate. în virtutea acestora i s-a acordat de altfel lui Paul Goma, în 1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Ostinato, fapt ignorat (chiar fără intenţie?) de cultivatorii tezei despre "nedreptatea nereparată". Cronicarul le mai aminteşte acestora un fapt: în anul 1990 România literară i-a publicat lui Paul Goma serialul Patimile după Piteşti, întins pe vreo 30 de numere ale revistei. Şi aceasta tot nerecunoaştere să fi fost, tot "nedreptate nereparată"?



Acta est fabula!



Cuvintele acestea ar trebui încadrate în chenarul gros al unui ferpar clasic, şi asta pentru sînt scrise pe marginea ultimului număr al revistei Cuvîntul. În editorialul acestui număr (15 septembrie - 14 octombrie 2006), cititorul este înştiinţat că echipa redacţională, condusă de Mircea Martin şi Laura Albulescu, şi-a dat demisia. Aşadar, Cuvîntul cu care ne-am obişnuit cu toţii în ultimii doi ani de zile, acel Cuvînt croit tematic şi avînd o alură pe cît de sobră pe atît de cuprinzătoare în domeniul ştiinţelor umaniste, Cuvîntul acela a murit. Au rămas în urmă părerile de rău ale protagoniştilor editoriali şi regretele colaboratorilor. A rămas în urmă amintirea unor conferinţe "Cuvîntul" la care foarte mulţi dintre noi au participat ca vorbitori sau ascultători. Au rămas în urmă nostalgiile nemărturisite după Gala premiilor "Cuvîntul" şi gustul amar pe care ţi-l dă gîndul că oamenii aceştia - Mircea Martin şi Laura Albulescu -, după ce s-au străduit doi ani de zile să-şi formeze o echipă de colaboratori statornici, s-au văzut acum puşi în situaţia de a-i anunţa pe toţi că piesa a luat sfîrşit. Acta est fabula! Cum nu comentăm motivele care au dus la această ruptură între patronatul revistei şi redacţia ei, nu ne rămîne decît să reproducem P.S.-ul editorialului "Scurt bilanţ şi bun-rămas" al lui Mircea Martin: "Acesta e ultimul număr pe care actuala echipă redacţională a revistei îl prezintă cititorilor săi. Apariţia unor tensiuni între redacţie şi conducerea Editurii ŤCuvîntulť, tensiuni provocate de modul în care s-au realizat difuzarea şi promovarea revistei, precum şi de concepţia asupra finanţării ei, a dus la demisia colectivă a membrilor redacţiei. Mulţumim domnului Aurel Borşan, director general al Editurii ŤCuvîntulť pentru susţinerea de pînă acum a programului nostru şi pentru faptul că nu a intervenit în nici un fel în concepţia şi realizarea lui. Ca iniţiator şi moderator al conferinţelor ŤCuvîntulť, mă simt dator să mulţumesc în mod deosebit pentru susţinerea acestui proiect şi, cu anticipaţie, pentru publicarea sub formă de carte a conferinţelor ţinute pînă acum. Dar mulţumirile noastre se îndreaptă mai cu seamă către toţi colaboratorii noştri, mai apropiaţi sau îndepărtaţi: ai revistei Cuvîntul şi ai conferinţelor ŤCuvîntulť. Le suntem recunoscători pentru prestaţia lor. Nu în ultimul rînd, ţinem să le mulţumim cititorilor noştri, precum şi colegilor din presa culturală care au semnalat şi comentat cu bunăvoinţă apariţiile noastre. Ieşim din peisaj cu regretul că mesajele noastre n-au putut ajunge la un public mai larg şi că ne-au rămas nu numai destule proiecte neduse pînă la capăt, ci şi încă multe altele în stadiul de pură potenţialitate."



Să-l cuprinzi în mîini pe mîine...



Una din definiţiile modernităţii spune că e timpul cînd ideile mor înaintea oamenilor. Revistele, nici ele, nu trăiesc mai mult decît ideile. Dar Secolul XX şi-a încăput, fie şi pe final, veacul şi a dat în primire o dată cu el, unei reviste care, şi fără Doinaş şi plămînii lui culturali, păstrează, în formatul cunoscut, de carte cu coperţi de lac, totdeauna frumoase, aceeaşi assiette anglaise: din praf de lună în underground, savorile culturii de soi. Numărul pe care-l deschid acum, unul aniversar, la un deceniu de la reluarea apariţiei, începe cu una din atît de rarele, dar atît de potrivitele cu o "publicaţie periodică de sinteză", declaraţii de iubire între arte. O semnează, către Geta Brătescu, Alina Ledeanu: "Secolul" din mîinile Getei. "Călătorul Getei merge cu paşi egali, de la stînga spre dreapta, în direcţia scrisului şi a înscrisului după care se orientează: Secolul 21. Urez artistei şi operei sale, aflată într-o dinamică facere, un infinit de mare număr de paşi Ťde la stînga spre dreaptať, iar revistei Secolul 21 cît mai multe numere născute din mîinile Getei Brătescu." Secol al mîinilor, spusese Rimbaud, citat în deschiderea unei pledoarii pentru salut. Al mîinilor care (se) scriu, ca-n Escher, şi-al celor care gesticulează pe ecrane. Întîlnirea lor? Un număr tematic, acesta, Cultură şi mass-media.

Articole de multe feluri, de la discuţii academice pe marginea unei teme la modă, la luări de poziţie scurte, aplicate, rîvnind la imediatul care face realitatea. Irina Mavrodin aşază premisele paralelei, într-o lume înghiţită de imagine şi stresată de fast-cultură, stratul superficial şi ciuruit cu care, pare-se, ne stropeşte-n ochi comunicarea prin ecrane. Prima parte a numărului, animată de spiritul modernelor corespunderi, translate într-un cer/eter unde stăpînesc alţi zei, adună Cuvînt, imagine, sunet. Scriu, despre filosofia spunerii şi-a privirii, Anca Vasiliu, despre teoria comunicării, Mihai Dinu, despre contra-putere, meta-putere, anti-putere, Marcel Gauchet, şi despre efecte de real în presă, Carmen Muşat. Reţin finalul ultimului articol: "presa se mulţumeşte prea adesea să facă jocurile altora, mai puternici, mai influenţi (vezi, de pildă, recentul scandal pe tema infiltrării redacţiilor cu agenţi SRI), cu aerul că realitatea distorsionată, ignorată şi dispreţuită sistematic nu se va putea răzbuna vreodată."

Alteori, presa răzbună realitatea, cum a fost cazul Europei Libere, în numele căreia vorbeşte Nestor Ratesh. Sau, pentru cei care cred că "cutia" revarsă numai incultură, studiul de caz despre TV5, cu vocile lui François Bonneman şi Jean-Luc Cronel. Fie şi pentru Tom şi Jerry (vorba Simonei Popescu) şi nu-i de aruncat cutia...

Dincolo de temă, aniversarea Secolului 21 este marcată printr-un grupaj amplu, în care colaboratori şi prieteni salută şi evocă, plătindu-şi, ca Doinaş lui Streinu, o datorie de recunoştinţă. În fine, discuţii prin oraş, pictînd pe Pictor Verona, şi discuţii la Universitate, despre Austria şi aderarea României la Uniunea Europeană. Un tur complet de lume mare, într-o revistă care plimbă veacul.