Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

Arta elogierii



Mircea Ivănescu, veşnic matur şi ferice, ajuns la vârsta de 75 de ani, este omagiat într-un mod inteligent de revista Transilvania (nr. 7/ 2006) prin publicarea unor eseuri despre opera sa, respectuoase, dar neconvenţionale, semnate de Radu Vancu, Ioan Mariş, Rodica Braga, Teodor Dună, Cosmin Perţa, Mara Magda Maftei, Mihai Posada, Ioan Radu Văcărescu. Multe fraze critice sunt memorabile. Un singur exemplu (din textul lui Radu Vancu): "Acestea sunt sensurile discreţiei poetice ivănesciene: autodefinire prin cufundarea în indefinit, exprimare prin continuă reprimare, ocultare revelatorie a biografiei prin bibliografie, conştiinţă saturniană a perpetuei evanescenţe." l În SCRISUL ROMÂNESC (nr. 7-8/ 2006), Monica Spiridon elogiază, fără nicio rezervă critică, "eseurile" (de fapt însemnările gazetăreşti despre moravurile lumii de azi) ale lui Bedros Horasangian, din volumul Bonjour, popor! pe care le consideră nici mai mult, nici mai puţin decât "un apel grav, dar lipsit de emfază, la responsabilitatea memoriei". Autoarea comentariului îşi manifestă entuziasmul pentru acţiunea de "onomaturg" al eseistului, care inventează cuvinte de genul gândăcărimea, gazetagiul, ficţionarul, jucăuşenia, ticăloşirea, urâţirea, zgomotoşenia. Despre ticăloşire şi urâţire numai Monica Spiridon crede, în România, că sunt creaţii ale lui Bedros Horansagian. Cât despre jucăuşenie şi zgomotoşenie, probabil tot numai Monica Spiridon (şi, probabil, Bedros Horasangian însuşi) îşi închipuie că sunt creaţii inspirate, necesare, demne de un onomaturg.l La rândul ei, Iulia Deleanu scrie elogios, în REALITATEA EVREIASC| (nr. 258/ 15 august) despre "proza, cu bogate încrustaţii în vers" a lui Toma George Maiorescu, considerând-o "o altă tălmăcire, în cuvânt, a celor 1001 de nopţi, inspiratoare, în muzică, a ŤŞeherazadeiť de Rimski-Korsakov." Este vorba - crede recenzenta - despre o "proză iniţiatică în spirit macedonskian, scrisă la parametri contemporani". Nu ne rămâne decât să credem că parametrii contemporani sunt de vină că Toma George Maiorescu rămâne în realitate, dezminţind entuziasmul admiratoarei sale, un autor plicticos-extravagant şi, din nefericire, extrem de productiv. l Premiul întâi pentru apologie îl merită însă, cu prisosinţă, Ştefan Ion Ghilimescu, care, într-un articol intitulat Eflorând o Carte fericită (!), din revista ArgeŞ (nr. 9/ 2006), scrie cuvinte mari, foarte mari şi extrem de mari, despre Christian Crăciun: "Întreaga carte şIntrări în labirintţ, dincolo de inerenta prefigurare temporală, nu face decât să pregătească epistema acestei secrete rupturi de nivel în care foşneşte pădurea de metafore; nu face decât poate să înfioare cu aripa Daimonului vălul tăcerii postpoematice."; "Închei, lăudând, iarăşi, simplitatea, fineţea, concizia, francheţea, Ťasprimeať, echilibrul şi circularitatea temelor şi a tonului general al unui jurnal de idei şi a unei antologii de reflecţii despre metalimbajul ontologic, aplicaţiile textuale briante pe un florilegiu de scene şi scenarii esenţializate ale cogitaţiei şi duratei noastre inefabile." Ce ar mai fi de spus? În calitate de cititori, ne ascundem, de ruşine, faţa în vălul tăcerii postpoematice.



Un tic nervos



Ştefan Borbély a găsit un mod ingenios de a-şi da gata adversarii de idei: îi plictiseşte. Un lung articol, România regresivă, publicat în OBSERVATOR CULTURAL (nr. 80/ 7 septembrie 2006) ilustrează posibilităţile acestei metode. Autorul lui bate câmpii fără graţie pe spaţiul a aproape două pagini de revistă. El reformulează complicat adevăruri simple, cunoscute de toată lumea: "Pentru ca ecuaţia demonstraţiei să fie completă, trebuie menţionat şi faptul că regresia spontană nu este singurul motiv pentru care societatea românească şi-a slăbit articulaţiile morale, mulţumindu-se să le utilizeze în regim de avarie. S-a ajuns aici şi pe coordonata unei derive controlate, cu punct de pornire în erodarea încrederii în instituţiile care gestionează binele public: justiţia, organele de ordine cu epoleţi, administraţia şi statul. Fermitatea morală, extrapolată social, presupune existenţa unor instanţe de apel necorupte, inflexibile, care funcţionează acum în societatea românească destul de aleatoriu." etc., etc. Mai trebuie menţionat faptul că pe adversarii săi de idei Ştefan Borbély nu îi numeşte (menţionându-i doar prin aluzii nebuloase). Drept urmare ei mor de plictiseală neştiuţi de nimeni, victime anonime ale vorbăriei fără rost. l Săltăreaţa revistă Suplimentul de cultur| cultivă cu atâta insistenţă jocurile de cuvinte, încât această practică, în loc să facă lectura atrăgătoare, a ajuns, dimpotrivă, să agaseze, ca ticul nervos al unui conferenţiar sau ca o glumă repetată la nesfârşit de cineva care a băut prea mult. Iată exemple de calambururi (cam forţate) din nr. 67 din 11 martie 2006 al revistei: Şoboland; Cool est-il cul?; Fulare şi defulare; Cultură, Coolturah & Khulthura.