Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

Lucrări în infraroşu



Chiar din prima pagină, revista craioveană Mozaicul (anul IX, nr. 7-8, 2006) ne atrage atenţia prin interviul oferit de Simona Popescu. Întrebări, e drept, mozaicate, dirijate imprevizibil de la pasiuni adolescentine şi amiciţii datând tot cam de-atunci, la moralitatea obligatorie şi (s-ar părea) naturală a scriitorului. Printre ele, desigur, amintiri ale primelor cărţi citite, referiri punctuale la cele recent publicate (Lucrări în verde, evident), afirmaţii tranşante despre poezie sau categoric politicoase privind oamenii. Ceea ce interesează de fiecare dată, în fond, plus câteva cuvinte-valiză-capcană: kritikuşi debranşaţi, poetaştri-mpovăraţi, activişti necultivaţi, tot felul de fraţi pătaţi, cohorte de-ncercănaţi, fane-fani decerebraţi, sictiricios, kestii. În afara acestor - deja - mărci Simona Popescu, tonice şi tonifiante, vedem limpede, printre rânduri sau în infraroşu, mai toate regretele: "Am fost mândră întotdeauna de prietenii mei din tinereţe. Ne spuneam verde în faţă ce aveam de spus, pe teme de literatură sau de viaţă. Ne certam cu pasiune. Cearta asta avea o curăţenie de flacără. Acum nu ne mai certăm, nu ne mai spunem ce gândim cu adevărat, conjuncturile ne-au înmuiat (pe unii!), depărtarea şi lipsa comunicării au erodat strălucirea aia nemaipomenită pe care o cream împreună S-a cam spart gaşca şi s-a cam dus încrederea mea oarbă în ceea ce credeam până nu demult a fi o valoare incoruptibilă, cea a prieteniei." E imposibil să nu ne amintim fiecare, cumva, gustul acestor evaporări tacite. Amărui şi totodată candid, aprig şi simultan inert.

Pe care parcă îl drege un pic poemul, aşa de confient, al lui Anton Jurebie, la doar câteva file distanţă: "prietenii mei de la craiova/de la caracal/prietenii de la piteşti/&bucureşti. prieteni nevăzuţi./Ce inimi de piatră trebuie să aveţi,/ borne kilometrice ale bucuriei mele/pe care numele meu stă/alături de numele voastre./piatră pe piatră pun în sufletul meu/Am în buzunar 29,99 arginţi,/de sărutul meu să nu vă temeţi."

O nouă istorie
a literaturii române?

Citind nr. 7 al revistei VATRA, cu un sumar substanţial, devenim, vrând-nevrând, melancolici. Şi aceasta pentru că în grupajul Keith Hitchins şi istoria românilor, dedicat eminentului profesor american, este la un moment dat evocat un proiect intelectual, "acum abandonat", a cărui realizare ar echivala cu un veritabil eveniment. Despre ce este vorba? "Acum câţiva ani - răspunde Keith Hitchins întrebării puse de Nicoleta Sălcudeanu - Virgil Nemoianu şi cu mine am plănuit să alcătuim o istorie a literaturii române de la începuturi până în prezent, pentru un public vorbitor de limbă engleză. Potrivit diviziunii muncii pe care am schiţat-o, Virgil ar fi avut responsabilitatea curentelor literare şi scriitorilor secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, unde agerul său instinct critic şi estetic ar fi fost indispensabil. Mi-ar fi revenit sarcina de a scrie capitolele dedicate literaturii române vechi, dinspre începuturile romantismului din zorile secolului nouăsprezece şi să asigur fundalul social şi politic pentru celelalte capitole"; "Principalul motiv al neglijării istoriei noastre a fost angajarea în alte proiecte. Mi-ar plăcea să reluăm colaborarea; trei capitole privind literatura română veche sunt deja scrise (şi au nevoie de revizuiri). Interesul unui editor pentru carte ne-ar putea convinge să ne întoarcem la ea". Aviz amatorilor! Nu de proiecte ducem lipsă, ci de sprijinul concret pentru materializarea lor.

Ieşim din pasa melancolică parcurgând cronicile literare din Vatra, semnate de trei excelenţi critici tineri (Nicoleta Cliveţ, Sanda Cordoş, Andrei Terian), precum şi rubricile, ca de obicei pline de nerv(i), ţinute de Alexandru Muşina (Paralele inegale) şi Liviu Ioan Stoiciu (Crispări).

O greşeală
ireparabilă

Revista CUVÂNTUL nr. 87/ 2006 cuprinde un "dossier" pe tema memoriei şi uitării care merită citit cu atenţie şi păstrat, întrucât rezumă, printre altele, o dramă a conştiinţei publice româneşti: uitarea grotesc-surâzătoare a trecutului comunist. Parcurgem cu interes (şi emoţie) articolele: O şcoală a memoriei: Şcoala de vară de la Sighet (10-17 iulie 2006) de Ioana Boca, Mnemotehnica lui Paul Goma de Ovidiu Verdeş, Uitarea vie de Gheorghe Crăciun, Uitarea care ne uneşte de Smaranda Vultur, Memorie şi discurs identitar de Alexandru Zub, Oraşul amintirii negre de Romulus Rusan, Nu avem voie să ştim de Filip-Lucian Iorga, Reflecţii pe marginea unui pelerinaj la Sighet de Andrei Oişteanu, Arhivele uitării de Daniel Barbu, Istorie recentă şi memorie colectivă: note pe marginea lui "Decembrie 1989" de Cătălin Augustin Stoica şi John F. Ely. Foarte impresionant şi memorabil (pentru a fi şi noi în temă) este editorialul lui Mircea Martin, Memorie şi ratare, în care susţine, cu fermitate şi eleganţă (combinaţie de însuşiri rar întâlnită în presa noastră de azi), că nevizitarea de către Ion Iliescu, Elie Wiesel şi Michael Guest, în iulie 2002, când cei trei oameni importanţi se aflau la Sighet, a Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet rămâne o greşeală ireparabilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara