Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

,Secu lucrează"



Tocmai la ziua lui de naştere, 23 august, Andrei Pleşu a primit un cadou cu rol de intimidare de la ziarul Gardianul. Pare o replică la luările de poziţie publice pe care le-a avut fostul membru CNSAS în chestiunea dosarelor de securitate. Gardianul consideră că face cine ştie ce mare dezvăluire despre trecutul lui Andrei Pleşu publicînd memoriul pe care acesta îl adresase lui Ceauşescu după chestiunea cu "transcendentalii" (pentru cei foarte tineri, care nu ştiu despre ce e vorba, Cronicarul recomandă cartea Afacerea Meditaţia Transcendentală, Humanitas, 2004). În ciuda memoriului, Pleşu a fost dat afară de la Institutul de Arte Plastice şi trimis la o fabrică, pe post de muncitor necalificat. Cu litere de-o şchioapă, sub genericul Dezvăluiri, Gardianul publică însă, ca pe un episod incriminant, pe prima pagină, începutul memoriului "Stimate Tovarăşe Secretar General" şi o frază introductivă aiuritoare: "Prezentăm azi scrisorile prin care Andrei Pleşu îi spunea lui Nicolae Ceauşescu despre informaţiile date la Securitate" (sic!). Care ar fi ideea? Că, iată, şi Pleşu... A citit şi Cronicarul memoriul - e memoriu, şi nu "scrisoare", domnilor gazetari, iar subiectul este cu totul altul decît cel enunţat de dv. - şi nu i s-a părut nimic deosebit. Oricine a trăit în lumea lui Ceauşescu ştie că recurgerea la un asemenea text era una dintre soluţiile la care un om care se simţea în pericol apela in extremis. Cei implicaţi în "Afacerea Meditaţia Transcendentală" fuseseră ameninţaţi cu proces penal pentru o acuză care-ţi aducea automat ani grei de temniţă: "subminarea ordinii de Stat". În privinţa stilului în care erau redactate aceste texte, la care mulţi au recurs, şi nu dintre aceia care erau apăraţi de Securitate, el era clar delimitat. Nu te adresai lui Ceauşescu cu Domnule, nici cu Dragă Nicuşor, nici fără Stimate, că textul n-ar fi ajuns la destinatar. În genere, la un memoriu adresat lui Ceauşescu se trudea în colectiv, cu rude şi prieteni care căutau formularea cea mai convingătoare pentru urechile unui tiran. Pentru oricine are un dram de minte, această pagină din ziarul condus de Răzvan Dumitrescu îşi ratează scopul. l Dovadă şi opiniile cititorilor de pe forumul ziarului, care sînt reconfortante. Iată cîteva: "Sunteţi penibili!", "Secu lucrează", "Domnu Dezvăluiescu, da o carte, un articol, cevaşilea, d-ale dlui Pleşu, cetişi oare?" "GARDIANU=MÎNA SECURIT|}II", "Ce vreţi să spuneţi cu articolul ăsta?", "Nu aveţi pic de creier?" etc. l Ca să-i facă dlui Pleşu un cadou şi mai frumos, Gardianul a recurs şi la o josnicie. Tot pe prima pagină e "citată" opinia, pasămite, a lui Gabriel Liiceanu, cum că "Pleşu mi se pare un om slab, care n-ar fi rezistat presiunilor Securităţii!" Cînd te uiţi în interior, vezi, ca-n bancul celebru cu "nu i s-a dat, i s-a luat", că nu e vorba de Gabriel Liiceanu, ci de Gabriel Andreescu, cel care a pierdut un proces cu Andrei Pleşu pentru acuzaţii asemănătoare, dar, încremenit în proiect, o ţine tot pe-a lui. No comment. Cît despre cel sărbătorit în acest fel, Cronicarul îi urează La mulţi ani! Fără gazetari care au nostalgii de gardieni. Oricum, există o instituţie care are posturi pentru oricine simte o chemare către meseria cu pricina.

Generaţii spumegate



SUPLIMENTUL DE CULTUR|, numărul 91, de sfîrşit de august, publică un interviu cu Marin Mincu, luat la întrebări, ca şef de cenaclu, ce-i cu generaţia 2000. "Frondele trec, pe cînd literatura de valoare rămîne", e concluzia repetată în multe feluri, care-ar fi bine să însemne, pentru tinerii furioşi, precum pentru scriitorii consacraţi care "îşi apără ciolanul administrativ", puţin mai mult decît o frază de dînşii inventată... Literatură de valoare, servită, deocamdată, în porţii mici, e proza lui Andrei Codrescu, din care acelaşi Supliment "fură" o avanpremieră la Wakefield (un fragment apare şi în numărul de faţă), pe cale de publicare la Polirom, în traducerea Ioanei Avădani. Despre cum poţi fura ani morţii dacă te legi cu rămăşag (cu diavolul, cu cine...) să-ţi găseşti adevărata viaţă. O problemă. A cărei rezolvare - e nevoie s-o spunem? - de-abia aşteptăm s-o citim.



Memorie şi uitare



Plăcut la lectură şi deopotrivă consistent se dovedeşte a fi ultimul număr al revistei Cuvîntul (15 august-14 septembrie). Cum de vreun an de zile încoace numerele revistei sînt tematice, de astă dată tema în jurul căreia gravitează articolele din paginile ei este "memoria, uitarea şi amintirea." În editorialul de pe prima pagină, Mircea Martin pune în lumină consecinţele nefaste pe care un gest politic dus doar pînă la jumătate îl poate avea în mintea românilor. E vorba de vizita din anul 2002 pe care Ion Iliescu, preşedintele României de atunci, Elie Wiesel, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, şi Michael Guest, ambasadorul american la Bucureşti, au făcut-o în oraşul Sighet. Scopul vizitei a fost inaugurarea casei memoriale "Elie Wiesel" din Sighet, locul unde s-a născut supravieţuitorul şi martorul Holocaustului din timpul celui de-a Doilea Război Mondial. Din nefericire, vizita s-a mărginit doar la acest obiectiv din perimetrul Sighetului, deşi toată lumea ştia că în acelaşi oraş se află Memorialul Victimelor Comunismului şi ale Rezistenţei. Faptul că Elie Wiesel nu a vizitat acest Memorial într-o împrejurare în care era însoţit de doi oameni a căror greutate politică ar fi putut da o semnificaţie simbolică acestui eveniment a însemnat ratarea unui moment psihologic şi totodată istoric. Preşedintele României şi ambasadorul Americii au încuviinţat tacit traseul unilateral al vizitei şi astfel au introdus o discriminare în privinţa modului în care trebuie să ne întreţinem memoria trecutului. "Atunci, la Sighet, trei oameni importanţi au ratat împreună şi o întîlnire cu istoria şi cu memoria unei naţiuni. Căci istoria modernă a României nu începe o dată cu instaurarea regimului sovietic, nici cu dictaturile de dreapta sau de extremă dreaptă; şi nici nu se reduce la alternanţa fascism-comunism. În această ţară a existat o democraţie reală ş?ţ, iar multe dintre victimele comemorate de Memorial au participat, au contribuit la democraţie. Lucrul acesta ar fi trebuit să ştie - şi să-l respecte - cei trei oameni de vază împreună cu consilierii lor. Intrăm în NATO fără Antonescu, dar şi fără Iuliu Maniu şi fără Brătieni, fără amintirea înfăptuirilor lor şi a suferinţelor prin care au trecut înainte de a fi ucişi cu bestialitate? Suntem doar o populaţie ce ocupă un teritoriu de o oarecare importanţă strategică? Ce fel de trecut pentru viitorul euroatlantic al României?"

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara