Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Anticomunismul retoric

Un excelent articol al lui Ion Vianu, intitulat Eşecul dureros al anticomunismului, publică „Revista 22” în numărul din 4 ianuarie 2011. Recenta anchetă din care rezultă că regimul comunist este regretat de 61% din populaţie îl provoacă pe autor la o analiză a modului în care societatea românească postrevoluţionară s-a raportat la comunism, până la momentul prezent, când „anticomunismul, în acelaşi timp culpabilizant şi ineficace, a ajuns să semene cu ce a fost odată «greaua moştenire lăsată de burghezie», sloganul de la începutul dictaturii comuniste, folosit pe atunci de câte ori lucrurile nu mergeau. Mutatis mutandis, dacă ceva nu merge în România de azi, nu există decât un singur pretext major: persistenţa «structurilor comunisto-securiste». Aşa o fi, dar este clar că oamenii s-au săturat de constatări şi ar vrea acţiuni. Ei nu mai cred că eliminarea câtorva vechi ofiţeri sau activişti ar duce automat la reorganizarea statului. Ceea ce este prea des repetat îşi pierde din valoare. Iar acţiunile, câte au fost, nu au putut asigura, ba chiar au accelerat descompunerea statului, adică decăderea şcolii, a îngrijirii medicale, a transporturilor, a culegerii impozitelor. Prin urmare, «anticomunismul» o fi el istoric justificat, dar nu-şi atinge scopul propus.”
Autorul identifică nu doar o vină a politicienilor, ci şi una a intelectualilor: „Dacă am fi fost mai insistenţi în apărarea drepturilor omului, dacă am fi demonstrat cu mai multă consecvenţă că gândirea şi modul de existenţă totalitar de orice sens îl deformează pe om şi se opune constituirii unei societăţi pur şi simplu civilizate, atunci, noi cei care scriem, care avem pretenţia să influenţăm mentalitatea publică am fi avut mai mult succes. Dar prea des am fost implicaţi în politicianism.// (…) Un «intelectual angajat» nu este un om de partid; nu este un ins care dă note bune sau note proaste cutărui sau cutărui conducător. El este, în primul rând, un combatant pentru idei şi principii. Şi se ştie cât de uitate sunt principiile în România de azi.”


Despre degradarea valorilor

În ORIZONT nr. 12 putem citi un interviu cu Andrei Pleşu realizat de Rodica Binder. Textul aduce în atenţie o temă sensibilă, degradarea valorilor publice în România de astăzi. Opiniile lui Andrei Pleşu sunt demne de reţinut şi reprezintă un diagnostic exact al unor „maladii” de natură abstractă de care am ajuns să suferim toţi: „Din păcate, România de astăzi trăieşte un moment de suspensie generală a încrederii, şi asta la toate nivelele. Grav este că această valoare, această virtute lipseşte chiar la cel mai înalt nivel. Asistăm la un moment în care un minister nu mai are încredere în preşedinte, preşedintele nu mai are încredere în minister, respectiv în poliţie, iar între guvern şi opoziţie, fireşte, nu poate fi vorba de încredere. Dar, între altele, dincolo de faptul că suntem într-o situaţie economică proastă, când toată lumea e iritabilă, când toată lumea e nemulţumită, şi pe bună dreptate, când, pe de altă parte, nici guvernanţii nu pot face ceea ce nu se poate face, tehnic vorbind, într-o asemenea perioadă, ar putea totuşi să rămână la suprafaţă, ca valide, alte concepte care să facă posibilă încrederea. Unul ar fi respectul. În România a dispărut acest exerciţiu, aptitudinea de a-l respect ape cel de lângă tine, pe opozantul tău, de a respecta instituţiile, de a respecta propriul rost şi propriul statut. Acesta este un element. Al doilea este stilul. Nu e normal ca dezbaterea politică să ajungă să coboare la un nivel de bodegă, la un nivel de cartier, în care fiecare tabără se întrece cu cealaltă în a fi ofensatoare, trivială, brutală în cuvânt şi în faptă. Acesta este un lucru foarte grav. Fără grijă pentru limbă şi pentru stil, fără instituţia respectului, încrederea nu se poate naşte.”


Kakistocraţia

Remarcabil articolul lui Codrin Liviu Cuţitaru („Kakistocraţia românească”) din numărul din 6-12 ianuarie al DILEMEI VECHI. Autorul decrie un fenomen tot mai răspîndit în societatea românească: oamenii cu delicateţe sufletească, fiinţele de calitate şi persoanele de valoare se retrag tot mai mult din spaţiul public, lăsîndu-l la cheremul îndrăzneţilor, bădăranilor şi şmecherilor. Aşa se face că tonul general e dat astăzi de oamenii răi. Care nu numai că sunt răi, dar pe deasupra au pătruns în toate sectoarele vieţii politice sau sociale. Fenomenul, fără doar şi poate, e îngrijorător. „Un segment semnificativ de cetăţeni ai patriei – educaţi, inteligenţi, rafinaţi, oneşti şi bine intenţionaţi – a intrat în recluziune socială. Unii dintre ei evită să mai iasă din casă, pretextînd (frecvent nefondat) vîrsta înaintată ori sănătatea precară. Alţii se achită de obligaţiile profesionale, sec şi nespectaculos, retrăgîndu-se apoi, grăbit şi în general cu priviri hăituite, către vizuina proprie, unde îşi rumegă, în tăcere şi resemnare, marginalizarea.” Toţi aceşti oameni de valoare trăiesc un acut sentiment de inadecvare, de neapartenenţă şi de inferioritate. Prin urmare, oamenii cu distincţie au ajuns să se simtă inferiori în România, în vreme ce „superiorii” sunt reprezentaţi de figurile arogante, bătăioase şi impertinente. La televizor, pe stradă sau în parc tonul e dat de cei răi. Codrin Liviu Cuţitaru foloseşte termenul de „kakistocraţie” (de la grecescul kakistos – „cel mai rău” şi kratia – „putere”) pentru a desemna acea societate în care cei răi conduc, în timp ce oamenii buni stau deoparte şi se simt inutili. Imaginea, să recunoaştem, ne dă fiori. Şi totuşi e reală.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara