Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Ce lipseşte pe piaţa politică

În DILEMA VECHE de la sfârşitul lui iulie, Andrei Pleşu remarcă, la rubrica sa „Nici aşa, nici altminteri”, că vieţii politice româneşti îi lipsesc trei lucruri. „Asistăm mai întâi la o gravă carenţă a exprimării ”, scrie Pleşu. Nu e vorba doar de cunoaşterea cu totul aproximativă a limbii române, ci şi de incapacitatea de a găsi tonul potrivit, adică civilizat. A doua lipsă este aceea a autenticităţii opiniei, cu alte cuvinte, faptul că nu convingerea prevalează în discursul politic, ci calculul. Asta se poate numi şi electoralism, adică plierea oportunistă pe dorinţele presupuse ale electoratului. În fine, politicianul român nu e capabil de uitare de sine. „Majoritatea jucătorilor noştri politici sunt manevraţi de o dizgraţioasă inflaţie a Eului. Chiar – şi mai ales – când nu dispun de un Eu prea bine conturat. Mulţumiţi de ei înşişi, bine zidiţi în certitudini autocomplezente...” Încheie Pleşu: „Mi se va spune că între a fi tu însuţi şi uitarea de sine e o contradicţie. Nu e. A fi tu însuţi e a nu-ţi falsifica natura. A uita de sine e a nu ţi-o idolatriza.” Subscriem cu ambele mâini.


Norman Manea, 75

Frumoasă iniţiativa ICR de a-l sărbători pe Norman Manea la New York, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Cu aceeaşi ocazie, OBERVATOR CULTURAL îi consacră scriitorului român stabilit în SUA câteva pagini. „Prefaţate” de un articol al regretatului Matei Călinescu, paginile alcătuiesc un portret al sărbătoritului. Ceea ce atrage atenţia este că, doar cu două excepţii, dacă nu punem la socoteală articole strict informative precum cele semnate de doamnele Carmen Muşat şi Corina Şuteu, comentatorii sunt personalităţi străine. Americane, desigur. Acest lucru ne determină să credem, împreună, de altfel, cu Norman Manea însuşi, că opera sa este mai puţin preţuită în România decât în străinătate. Că nimeni nu e profet în ţara lui, iată o observaţie foarte veche. În cazul lui Norman Manea, s-ar putea să aibă o explicaţie simplă. Înainte de a o sugera, să spunem că, vorba francezilor, nous sommes payés pour le savoir. Am plătit preţul ca s-o aflăm. Vom publica într-un număr viitor un Focus consacrat lui Norman Manea. Am fi dorit s-o facem în jurul datei de 19 iulie, dată a naşterii scriitorului, dar ne-am trezit în dificultatea de a găsi critici sau scriitori dispuşi să colaboreze la numărul festiv. Constatând că „Observator cultural” n-a putut, nici el, conta decât pe două condeie româneşti, am încercat să găsim o explicaţie. Ochii care nu se văd se uită, spune proverbul. Ochii lui Norman Manea nu s-au văzut o bună bucată de vreme în România. Ştim bine de ce. După 1989, raporturile scriitorului trăitor în exil cu ţara în care s-a născut nu s-au îmbunătăţit. Norman Manea n-a răspuns decât rareori invitaţiilor din ţară şi numai când au venit dinspre cei care l-au creditat ca mare scriitor şi, eventual, nobelizabil. Rezervele, fireşti, faţă de operele sale l-au determinat să nu plece urechea şi spre aceia care nu aveau neapărat o părere superlativă faţă de ele. N-a fost, apoi, greu să se observe şi că opiniile cele mai favorabile din SUA aparţineau unor scriitori şi prieteni ai lui Norman Manea şi. mai rar, unor critici. Când a publicat Întoarcerea huliganului, una dintre cărţile lui cele mai bune, Norman Manea a făcut eroarea de a-şi trata cu extremă complezenţă anii petrecuţi în România, autodeclarându-se un fel de inamic public numărul unu al comunismului şi exagerând consecinţele faptului. Legătura între articolele pline de simpatie personală, nu neapărat critică, ale unor scriitori americani şi autopropaganda din cartea de memorii nu erau de natură să-i creeze lui Norman Manea o bună imagine publică în ţara pe care a părăsit-o înainte de a fi recunoscut ca figură marcantă a vieţii literare. Aşa se explică greutatea cu care am găsit critici din generaţiile vechi dispuşi să colaboreze , singurii care au răspuns prezent fiind critici tineri, precum cei doi din „Observator cultural” din 21-27 iulie. Se vede că acest entuziasm de generaţie se datorează mai ales faptului de a nu avea cum verifica autoportretul de disident pe care Norman Manea şi-l face în Întoarcerea huliganului. În ce priveşte romanele, chiar sub comentariul unuia dintre cei doi critici români, redacţia reproduce comentarii ale criticii din Franţa (am reprodus şi noi unul mai demult), care sunt politicosrezervate asupra valorii romanului Vizuina. Norman Manea merită mai mult decât analizele complezente de care are parte la noi. Ce ar fi dacă, în locul mitizării, i-am discuta cărţile cu obiectivitate, aşa cum au fost discutate înainte ca autorul să emigreze. Citiţi lista participanţilor la festivitatea omagială organizată de ICR la New York şi număraţi prezenţele româneşti. Doi editori (unul cu veleităţi de critic şi, nu întâmplător, autor al unuia dintre articolele la care ne-am referit din „Observator”). Despre critici, ce să mai vorbim? Şi atunci de ce să ne mirăm că un scriitor adevărat ca Norman Manea nu e băgat în seamă în România?


O lectură atentă a unui roman premiat

În LUCEAFARUL DE DIMINEATA din 20 iulie găsim, sub semnătura lui Dan Cristea, o lectură atentă şi pătrunzătoare a romanului Când ne vom întoarce de Radu Mareş, roman recent premiat de Uniunea Scriitorilor: „Printre lucrurile cele mai interesante pe care le propune romanul lui Radu Mareş ar fi indiscutabil tabloul social, etnic, istoric şi politic, zugrăvit cu mână sigură de autor, acesta aducând în prim plan o lume mai degrabă necunoscută cititorului, deopotrivă tulbure şi dramatică, pitorească şi crepusculară. Decorul este acela al Bucovinei de Nord, de după Marea Unire, din anii celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut, completat în ce priveşte cronologia şi cu câteva trimiteri la anii războiului, 1940 şi 1941.” La această dimensiune principală a cărţii, criticul adaugă încă două: „un roman de dragoste de mare frumuseţe şi puritate”, pe de o parte, şi, totodată, „un roman istoric” cu un subiect „sensibil”, mişcarea legionară. Din sumarul revistei am reţinut Ancheta LD Scriitori în căutarea unei vacanţe ideale, realizată de Horia Gârbea, la care răspund: Carmen Firan, Andrei Codrescu, Robert Şerban, Doina Ruşti, Simona-Grazia Dima, Dan Perşa, Lucia Verona, Ioan Radu Văcărescu, Nicolae Coande, Radu Voinescu şi Gelu Negrea.


Tabloul unui „moment crucial”

În numărul 22, din iulie, al revistei STIINTA SI CIVILIZATIE (redactor-şef Georgeta Dimisianu) ne-a atras atenţia articolul lui Constantin Corneanu Operaţiunea „Executat Nistru? Complet Nistru!”, care reconstituie condiţiile în care s-a produs cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa, în iunie 1940. Astfel, ni se reaminteşte că la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, România şi-a declarat neutralitatea, dar, în situaţia de fapt, această neutralitate era imposibil de practicat. „Conceptul de putere neutră a încetat să mai existe”, mărturisea Grigore Gafencu, ministrul de Externe român.Oficialităţile române au încercat încheierea unui tratat de neagresiune cu URSS, fără succes însă. De asemenea, diplomaţia noastră a căutat să obţină garantarea unui sprijin militar din partea ţărilor occidentale şi în special a Angliei, dar răspunsul primit a fost neîncurajator : „ajutor după posibilităţi”. Desigur, ceea ce a contribuit în mod decisiv la pierderea acestor teritorii de către statul român a fost compromisul germano-sovietic: preocupată de frontul vestic pe care-l deschisese şi aflată în imposibilitatea de a începe o acţiune militară în Est, cu interese economice puternice în Europa de Sud-Est, dar total „dezinteresată de chestiunea basarabeană”, Germania lui Hitler a permis URSS să preia Basarabia. Tot în acest număr al revistei putem citi şi alte texte interesante care se înscriu în aceeaşi sferă tematică: „Vladimir Ghika şi teroarea istoriei” de Andrei Brezianu, memoriile de război „Pe malul Donului” de Lazăr Iosif, evocarea de către Ion Avram a personalităţii lui Virgil Madgearu ori consideraţiile privind procesul „lotului Antonescu” semnate de Tiberiu Tănase. Obţinem astfel tabloul unui „moment crucial” din istoria secolului trecut, cu consecinţe uriaşe asupra evoluţiei ulterioare a lumii româneşti.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara