Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Spiritul Europei

Marţi 11 octombrie, Ateneul Român a găzduit a patra întîlnire din cadrul ciclului de conferinţe dedicate unor teme de actualitate spirituală. Primele trei au avut ca invitaţi pe: Gabriel Liiceanu şi Herta Müller, Andrei Pleşu şi Adam Michnik, Nicolae Manolescu şi Dorin Tudoran. De data aceasta, Horia-Roman Patapievici s-a aflat în dialog cu cardinalul italian Gianfranco Ravasi, aflat la Bucureşti spre a-şi lansa cartea Întrebări privitoare la credinţă, apărută de curînd la Humanitas. Convorbirea s-a petrecut, cum a declarat la început H.-R. Patapievici, sub semnul a trei valori: tradiţie, libertate şi comunitate. Concluzia întîlnirii: soarta civilizaţiei europene coincide cu soarta creştinismului, iar repudierea publică la care e supusă astăzi religia lui Hristos înseamnă două lucruri: că Europa e în declin şi că, spre a supravieţui, creştinii trebuie să facă ce au făcut la început: să coboare în catacombe. Bun cunoscător al culturii europene, Gianfranco Ravasi a lăsat impresia unui fin degustător al operei lui Cioran, Eugen Ionescu, Nietzsche sau Pascal. A fost o seară agreabilă în urma căreia publicul a rămas cu premoniţia pe care Georges Bernanos a rostit-o în urmă cu mai bine de jumătate de secol: „creştinismul a făcut Europa, creştinimul se destramă. Concluzia? Europa crapă.”


Strigăte în deşert

În OBSERVATOR CULTURAL nr. 338, din 13-19 octombrie, am citit două pagini (realizate de Mihai Plămădeală) care stau sub semnul unei interogaţii neliniştitoare: „Cine protejează zonele istorice protejate?”. Opiniile reproduse aici aparţin unor profesionişti ai acestui domeniu şi avertizează cât de dezastruoasă este situaţia conservării patrimoniului arhitectonic din Bucureşti. „Într-un oraş european civilizat, investitorul se orientează spre centru sau periferie în funcţie de o matematică simplă: fie mergi în centru, cumperi o casă veche şi o restaurezi pentru a-ţi dovedi prestigiul social, fie te duci la periferie, unde construieşti înalt şi faci profit. Datorită incompetenţei, slăbiciunii şi corupţiei, la noi se permite să construieşti înalt în centrul istoric... Prin demolări iraţionale, ne pierdem spiritual identitatea...”, atrage atenţia Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureş- tiul”. Iar arhitecta Ilinca Macarie accentuează: „Tel Avivul, pentru a da un exemplu, a fost declarat monument UNESCO datorită clădirilor Bauhaus din anii ’30. Comparativ cu acest oraş, Bucureştiul are mai multe clădiri valoroase din acea perioadă, care, departe de a fi recunoscute, nu se regăsesc nici măcar pe lista de monumente. Acesta este potenţialul Bucureştiului care trebuie pus în valoare: clădirile interbelice moderniste. Părerea mea este că bulevardul Magheru este unic în Europa.” Însă tare ne e teamă că punctele de vedere exprimate de asemenea specialişti vor rămâne, ca de fiecare dată, doar strigăte în deşert, iar „operaţia” de sluţire a Bucureştiului va continua triumfal, în nepăsarea şi dispreţul pe care autorităţile le manifestă faţă de ceea ce înseamnă patrimoniul urbanistic bucureştean.


Parastase culturale

În siajul aceleiaşi teme îndelung dezbătute, în DILEMA VECHE nr. 399 (6-12 octombrie 2011), Vintilă Mihă ilescu explică succint cum îşi tratează românii patrimoniul: „dintîi îl îngropăm, apoi îi tragem însă nişte parastase de pomină”. După o vizită a autorului la Sulina, unde elanul dărâmărilor a şters de pe faţa pământului tocmai urmele pe care localnici, autorităţi şi „antreprenori” (sau, şi mai nimerit, „dezvoltatori”) le cântă acum în discursuri, poze şi poveşti de adormit turiştii, şi după încă o vizită la Rânca, unde, la recepţia unora dintre extrem de numeroasele vile hidoase poţi achiziţiona cărţi poştale cu „Rânca de odinioară”, concluzia pare îndreptăţită. Argumente în plus aduc urmele vieţii rurale – biserici de lemn, cule, case cu specific regional –, elogiate în expoziţii stradale prin marile oraşe şi înlocuite, la faţa locului, de „casele făloase”. Sau de „bisericile făloase”, am adăuga, construite rapid cu fast şi cu sclipici în vreme ce „bisericile de lemn se dărîmă sub povara timpului şi în indiferenţa totală a preoţilor şi enoriaşilor.” Despre patosul Bucureştiului interbelic ce să mai spunem: cu cât furia imobiliară loveşte mai fără discernământ şi fără lege, cu atât proliferează expoziţiile, albumele, rememorările, make-over-urile, concertele şi toată gama „parastaselor” culturale, desfăşurate într-un cu totul alt plan alt realităţii decât cel în care „antreprenorii” îşi văd nestingheriţi de treabă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara