Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Revista revistelor pe scurt

De citit neapărat ancheta din 22 consacrată necesităţii de a se studia în şcoală literatura universală („Aproape mi-e jenă că trebuie să pledez în favoarea ei, scrie Andrei Cornea, moderatorul dezbaterii. Dacă ar fi după mine, eu nu aş argumenta deloc. Aş spune că e evident că literatura universală trebuie să existe în învăţământul preuniversitar.”); lungul şi interesantul studiu din Observator cultural, 29 sept.-5 oct., „Un dosar redeschis: Mioriţa” de Alexandru Bulandra; în Dilema veche din aceeaşi săptămână, articolul lui Andrei Pleşu despre „Nostalgicii vechi şi noi” şi articolul lui Radu Cosaşu „Iar începem?”


Definiţia poetului bun

În numărul din octombrie al DILEMATECII, Robert Şerban îi acordă un interviu spinţar şi totodată profund lui Marius Chivu, dovadă răspunsurile inspirate care îi vin în minte. Dar cel mai mult Cronicarului i-a plăcut definiţia pe care o dă poetului bun: „Un poet bun te trage în lumea lui, pe care fie o recunoşti ca fiind şi a ta, fie o priveşti ca pe ceva cu totul nou, cu mirare şi interes. Dar cred că orice poet bun are puterea să-şi emoţioneze cititorul, să îi ridice pulsul, să îl facă să-şi ţină, măcar pentru patru secunde, respiraţia, să-i coboare creierul în inimă. Un poet bun e cel care îţi hrăneşte eul cu ceea ce scrie. […] Nenorocirea cea mare care se poate abate asupra unui poet e să vrea să scrie, dar să nu o poate face. Să constate că tot ceea ce pune pe hîrtie sunt nişte banalităţi, nişte fleacuri, nişte zemuri. E mai rău decît să te repeţi, pentru că şi dacă te autopastişezi, nu o faci ad litteram, ci în trena a ceea ce ai scris.” Dar nici atunci nu-i bine, de aceea vine o vreme cînd armele trebuie atîrnate în cui, cu gîndul împăcat. Altfel, cea mai mare nenorocire e să vrei să scrii şi chiar să o poţi face, dar repetînd întruna acelaşi refren.


„PEN International astăzi“

În 22 (nr. 41, din 4-10 octombrie), sub semnătura Magdei Cârneci, putem citi un amplu articol intitulat „Pen International astăzi”. Eseul poetei Magda Cârneci, aflată de ceva timp la conducerea secţiei rămâneşti a PEN International, este prilejuit de participarea sa la congresul anual al acestei organizaţii: „Aleasă de curând preşedintă a acestei asociaţii, care supravieţuieşte graţie ajutorului Uniunii Scriitorilor din România, am ajuns cu aşteptări amestecate la cel de-al 77-lea congres anual al PEN International, ţinut la Belgrad în 12-18 septembrie. Congresul a fost pentru mine o revelaţie. Aflat în al 90- lea an de existenţă, actualul PEN International este o organizaţie mare, vie, dinamică, realmente implicată în apărarea scriitorilor ameninţaţi de guverne tiranice, în medierea conflictelor lingvistice, în iniţierea unor dialoguri interculturale anevoioase şi urgente de pe toate continentele. Congresul a constituit o oportunitate pentru cei aproape 300 de participanţi de a gândi împreună cum poate funcţiona PEN – un ONG mai special, totuşi – pe muchia îngustă şi dificilă dintre literatură şi angajare pentru libertatea de expresie.” În fond, textul Magdei Cârneci, rezumând ideile enunţate în cadrul congresului, chiar asta reprezintă: o binevenită şi lucidă analiză (făcută pentru uzul scriitorilor români!) a principiilor după care fiinţează această asociaţie a scriitorilor din întreaga lume, ca şi o trecere în revistă a căilor de acţiune, a programelor comune ori individuale prin care PEN International şi filialele sale naţionale îşi pot revitaliza activitatea.


Intenţii bune, argumente proaste

De câteva zile bune, Prima TV a pus în circulaţie un clip publicitar cel puţin năucitor sub raportul cacofoniei dintre intenţii şi efecte. Derulat sub deviza „Stop indiferenţei! Aceşti copii trebuie educaţi”, clipul pare să pledeze pentru integrarea copiilor romi în sistemul educaţional, dar, prin argumentele pe care le pune în joc, e uşor de imaginat că efectele vor fi cu totul contrare. Mai întâi, făcând un calcul elementar (şi eronat) legat de sporul natural al majorităţii etnice române şi de cel al minorităţii rome, o voce alarmată ne pune în vedere că în anul 2050 romii (numiţi constant pe parcursul binevoitoarei campanii „ţigani”) vor fi mai numeroşi decât românii. Necazul n-ar fi (numai) aici, ci mai ales în faptul că, rămaşi needucaţi, aceşti copii se vor transforma în asistaţi social sau, mai rau, în infractori. E o perspectivă în faţa căreia nici măcar oamenii cu mintea limpede nu pot rămâne indiferenţi, nemaivorbind de cei – destul de numeroşi – care se lasă cu uşurinţă luaţi pe sus de aburii naţionalismului ignorant şi resentimentar. Aşadar, romii trebuie educaţi pentru că altfel ne vor da în cap, nu pentru că orice om are dreptul la educaţie – şi la prezumţia de nevinovăţie. A nu se înţelege că nu considerăm importantă educarea copiilor indiferent de originea lor etnică şi că nu ne-am dori campanii reale, derulate, cum ar fi firesc, în primul rând de autorităţi şi abia în al doilea rând de diferite posturi de televiziune; atâta doar că prezentarea copiilor romi care vor invada ţara peste patruzeci de ani înarmaţi cu intenţii criminale nu face un serviciu nimănui – nu-i va convinge nici pe romi să-şi declare apartenenţa etnică la recensământul care se apropie, nici pe majoritari să-i integreze pe romii de orice vârstă. Cât despre abandonul şcolar şi analfabetism, n-ar fi rău ca acestea să fie corelate, când se mai încearcă explicaţii „ştiinţifice”, cu lipsa resurselor de orice fel şi cu tipul de modele de succes care se bucură de popularitate în întreaga societate românească, indiferent de etnie. Dar, desigur, rasismul e o resursă mai la-ndemână decât ştiinţa.


„Secolul 21“ – cincizeci de ani

O aniversare discretă, dar semnificativă, este cea pe care o marchează în acest an revista SECOLUL 21: cincizeci de ani de la apariţia uneia dintre cele mai cosmopolite reviste româneşti dintotdeauna – altfel spus, chiar şi din vremurile când cosmopolitismul era un păcat grav în ochii diriguitorilor culturali, până în vremurile de azi, când, cum remarcă I.B. Lefter, unul dintre semnatarii grupajului aniversar de „Evocări”, cosmopolitismul nu mai este o miză în sine; noua căutare a vremurilor globalizate pe care le trăim o reprezintă înţelegerea civilizaţiei contemporane, la care revista Secolul 21 continuă să contribuie din plin. Printre semnatarii grupajului de „evocări”, datorate unor colaboratori de cursă lungă ai revistei, precum Solomon Marcus, Virgil Nemoianu, Irina Mavrodin şi deja amintitul Ion Bogdan Lefter, se remarcă doi ambasadori ai Regatului Ţărilor de Jos – legendarul Coen Stork şi ambasadoarea actuală, Tanya van Gool. Urăm şi noi revistei „Secolul 21” să fie citită cu acelaşi viu interes şi când se va numi „Secolul 22”, „23” ş.a.m.d.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara