Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Paradisul cosmopolit şi temniţa naţională

Instructivă şi deopotrivă amuzantă ancheta DILEMEI VECHI în marginea temei „Uniunea sau naţiunea?” din numărul 398 din 29 septembrie-5 octombrie 2011. Instructivă, fiindcă afli cîteva detalii mai puţin ştiute despre proiectul care a stat la baza creării UE; amuzantă, fiindcă punctele de vedere sunt atît de diferite încît cititorul îşi dă seama că nici unul din cei care ţin să se pronunţe asupra temei nu ştiu cu adevărat ce se va întîmpla cu noi. De pildă, Diana Willis, eurodeputat britanic şi vicepreşedinta Parlamentului European, e de un optimism evident: „Da, Europa se va descurca cu această criză posibil mai bine decît oricine altcineva din lumea asta. Dar are nevoie ca toate instituţiile, guvernele, parlamentele să fie pregătite să coopereze şi, pentru acest lucru, ele trebuie să înţeleagă că ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. Există pericolul de a ne întoarce la guvernare naţională – dar acest pericol nu este iminent, este doar un scenariu. Eu cred că oamenii pot vedea sau spera că Europa este răspunsul la problemă.” În schimb, Nigel Farage, tot eurodeputat britanic, are altă opinie. „Ştiam că se va sfîrşi printr-un dezastru. Nu poţi forţa state cu politică diferită într-o uniune economică. Am fost foarte norocoşi că în Marea Britanie ne-am dat seama la timp că va fi un dezastru şi nu ne-am alăturat zonei euro. Ne-a trezit la realitate şi ne-a salvat de închisoarea monetară care este moneda euro. Ce se întîmplă acum nu mă surpinde deloc. […] E o construcţie artificială, nimeni nu a cerut-o. Nimeni nu a votat într-un referendum lucruri precum: «vrem să renunţăm la democraţia noastră, la independenţa noastră, vom renunţa la tot ce avem şi vrem ca oameni precum Herman van Rompuy să ne dicteze ce să facem cu viaţa noastră».” Nouă români din zece habar nu au cine e Herman von Rompuy şi poate nici nu vor afla prea curînd. În schimb, ancheta Dilemei se citeşte cu delicii şi Cronicarul o recomandă tuturor.


Se apropie alegerile. Ţineţi-vă bine!

Câteva ziceri recente de pe scena politichiei româneşti, edificatoare cu privire la anul electoral care ne aşteaptă: „Albă ca Zăpada este mai puţin decât această mişcare de centru-dreapta care înseamnă un proiect în societate. Ele sunt echivalente până la urmă. Una e un simbol, cealaltă e un concept operaţionalizat.” – Sebastian Lăzăroiu. („Gândul”) „Dacă spui că partidul nu e frecventabil, înseamnă că electoratul respectiv nu e frecventabil. Nu cred că e normal într-o democraţie.” – Radu Berceanu. „Eu sunt primul. Sunt primul care colaborez cu PDL. Pe domnul Vadim, camaradul meu, cât de curând o să încerc să îl atrag în această Mişcare Populară” („22”) – Gigi Becali. „Această construcţie este gândită în spiritul de a fi în pas cu timpul şi diferă clar de USL. Mişcarea Populară este o tribună pentru afirmarea competenţelor şi valorilor din întreaga societate, iar USL este o alianţă a trei partide politice” – Sorin Frunzăverde. („Puterea”) „Vom negocia şi cu USL, şi cu Mişcarea Populară” – Victor Ciorbea, despre revenirea PNŢCD. (Revista „22”) Haideţi, nu fiţi pesimişti! Ne vom distra.


Imnul naţional

În două numere din CAŢAVENCII, 13 şi 14 din septembrie, Ştefan Agopian redeschide discuţia despre autorul muzicii pentru „Deşteaptă-te, române!”, pornind de la o carte care a trecut neobservată în 2001, „Imnul Naţional Deşteaptă-te, române!. Scurt istoric”, de Vasile Oltean, apărută la Editura Phoenix din Braşov. Agopian citează o declaraţie manuscrisă, reprodusă de Vasile Oltean, a muzicologului George Ucenescu. Acesta relatează o întâlnire din grădinile unui paroh bucureştean, rudă cu Andrei Mureşanu, la care Ucenescu ar fi pus pe muzică un text scris de acesta din urmă şi intitulat „4 Domni români”. Domnii cu pricina ar fi fost Bălcescu, Brătianu, Magheru şi Bolliac. Întâlnirea ar fi avut loc în 1848. Nu rezultă limpede dacă textul pus pe note de Ucenescu are vreo legătură cu „Deşteaptă-te, române!” Dar, cum precizează Agopian, nici nu există vreo dovadă sigură că muzica actualului imn naţional ar fi fost compusă de Anton Pann. Interesant este că, într-un număr din „Dilema veche” din aceeaşi lună, Andrei Pleşu comentează „Psihologia imnului naţional”. Cu argumente aşa-zicând textuale, Pleşu afirmă că imnul nostru naţional este, prin comparaţie cu alte imnuri ale ţărilor din Uniunea Europeană, „unul dintre cele mai întunecate şi descurajante”. Nimic tonic în el, nici o fărâmă de bucurie obştească. Ceea ce Pleşu nu pare a şti este că o analiză stilistică a imnului a făcut cu ani în urmă Mihai Zamfir, publicată în „Viaţa românească” şi apoi în volumul Discursul anilor ’90, în care a ajuns la o concluzie asemănătoare, demonstrând că, bazat pe versul alexandrin, „Deşteaptă-te, române!”, imnul nostru naţional, are ritmul funebru, scump tuturor urmaşilor romantici ai lui Lamartine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara