Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Persistenţa „calapodului sovietic“

ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE este o revistă pe care Cronicarul o citeşte totdeauna cu plăcere. Din ea ne putem extrage acele poveşti esenţiale ce ne privesc pe toţi, cele care compun istoria noastră şi ne ajută să înţelegem ce ni se întâmplă. Textele din „Istorie şi civilizaţie”, bine şi limpede scrise, sprijinindu-se pe argumente ştiinţifice şi pe documente, sunt totodată şi captivante, ca un roman de aventuri. Iată un exemplu: articolul semnat de Alexandru Ghişa, în numărul 27 (decembrie 2011) . Chestiunea Dunării a fost foarte importantă în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin Pactul Ribbentrop – Molotov din august 1939, URSS devine ţară riverană Dunării şi face presiuni din ce în ce mai mari să intre în organismele internaţionale care asigură administrarea fluviului. Acestea culminează cu Convenţia de la Belgrad, din mai 1949, care instituie Comisia Dunării. Ceea ce nu ştiam este că organizaţia respectivă, Comisia Dunării, chiar şi astăzi (când Federaţia Rusă, după destrămarea URSS, a încetat să mai fie stat riveran Dunării), încă funcţionează după „calapod sovietic” şi face eforturi să se elibereze de acest model, aflându-se „în plin proces de transformare şi adaptare” la condiţiile geopolitice schimbate. Ne întrebăm cîte alte instituţii internaţionale se vor mai fi aflând în această situaţie.


„Ramul“ lui Creangă

Numărul patru pe 2011 al revistei de literatură şi arte ANTITEZE, editată la Piatra-Neamţ, cuprinde un larg reportaj seamnt de Raluca Naclad în marginea Colocviului „Geniu şi Memorie colectivă. Creangă + Creangă”, care s-a desfăşurat în luna august la Mînăstirea Putna. Reportajul e însoţit de texte semnate de Eugen Simion, Cornel Ungureanu, Constantin Tomşa, Alina Costea, Dan Iacob şi Cristian Livescu. Atrage atenţia interpretarea pe care Vasile Lovinescu a dat-o operei lui Creangă, aşa cum reiese din articolul „Opera lui Ion Creangă privită din aşezarea gîndirii tradiţionale”, semnat de Dan Iacob. „Pare să fi existat încă în secolul al XIX-lea, ne atrage atenţia Vasile Lovinescu, o organizaţie spirituală a lui Ram, posedînd un simbolism revelator al unei doctrine deosebit de vaste. Iar faptul că acest mit al lui Ram a fost scris de un om al cărui pseudonim – Creangă – (numele de familie al mamei sale, adevăratul său nume fiind Ştefănescu) e în limba română echivalentul lui Ram, nu este o simplă coincidenţă.” (p. 40) Cît e imaginaţie şi cît fapt istoric în această interpretare e greu de spus, oricum, numai de extravaganţă nu ducea lipsă gîndirea lui Vasile Lovinescu. Merită reţinut şi articolul dedicat ultimului laureat al Nobelului, Thomas Tranströmer, alături de cîteva poezii purtînd semnătura poetului suedez, despre care aflăm că a fost deja tradus în 60 de limbi.


Cum mai sunt românii

În DILEMA VECHE nr. 412 din 5-11 ianuarie a.c., Vintilă Mihăilescu invită la câteva reflecţii pornind de la volumul recent apărut Românii, un viitor previzibil?, semnat de Dorin Boldea. Deşi e sceptic faţă de metodologia utilizată de autor, antropologul comentează câteva dintre rezultatele sondajelor incluse în carte. Cel mai grăitor este cel care priveşte decalajul între percepţia de sine şi percepţia celorlalţi: trăsătura „comportament civilizat” se află pe primul loc în percepţia de sine şi pe un loc codaş în ce priveşte percepţia celorlalţi. „Statistic vorbind, fiecare dintre noi pare să se considere o persoană definită în primul rînd de «un comportament civilizat». Nenorocirea noastră este însă că fiecare astfel de individ civilizat este înconjurat de toţi ceilalţi români care, ei, nu sînt deloc civilizaţi – această trăsătură fiind aproape pe ultimul loc în portretul schiţat de fiecare român celorlalţi români. Trăim, carevasăzică, într-un teribil mal de civilisation...”. E interesant că românii aleg să se definească pe ei înşişi mai puţin prin tradiţionalele „harnic” sau „ospitalier”; noul ideal este „civilizaţia” (a se înţelege vestică); dar şi mai interesant e că portretul conaţionalilor e predominant negativ: „1) dorinţa de a fi şef (de a avea puterea); 2) tendinţa spre bîrfe, scenarii şi jocuri politice; 3) tendinţa de a se crede mai deştept; 4) înclinaţia spre distracţie; 5) dorinţa de a fi lăudat; 6) tendinţa de a căuta ţapi ispăşitori; 7) comoditatea, lenea; 8) tendinţa de a invidia; 9) mîndria, orgoliul; 10) superficialitatea («merge şi aşa») etc. (...) Dacă ar fi să le aduni pe toate într-un personaj generic, ar rezulta un soi de Mitică parvenit, devenit baron local, al cărui portret este păstrat cu evlavie pe noptiera «celorlalţi» români.” Aşadar, fiecare dintre noi este o insulă de civilitate într-o mare de barbarie (aşa cum în manualele de istorie ţara noastră e o insulă de latinitate într-o mare slavă – o consideraţie scoasă de mult din contextul lingvistic în care a fost emisă şi folosită pentru a trasa o imagine de sine naţională în opoziţie cu vecinii „rudimentari”; în felul acesta, cum spunea cu altă ocazie Vasile Ernu, românii se simt mai degrabă vecini cu Franţa şi Germania decât cu Bulgaria, Ungaria, Serbia şi alte ţări pe care le consideră neînsemnate în ce priveşte „aportul la civilizaţie”). Unul dintre punctele în care percepţia de sine a românilor şi percepţia celorlalţi se întâlnesc totuşi este spiritul familist – familia pare să fi rămas ultima oază de normalitate a fiecăruia dintre noi, într-o societate străină şi altfel decât noi înşine – subiect pe marginea căruia Vintilă Mihăilescu s-a mai pronunţat într-un alt text din aceeaşi Dilema Veche. Concluzia? „S-ar zice că fiecare român în parte este mîndru că el – şi doar el – este un om civilizat, dar nici unul dintre aceştia nu mai este mîndru că este român. Fiecare se percepe pe sine ca o excepţie a unui popor care şi-a pierdut orice stimă de sine şi a rămas doar cu iubirea de propria familie. Nu ştiu ce poate ieşi pe viitor din această «disonanţă cognitivă », dacă teoria despre profeţiile autoîmplinite este adevărată...” Nici noi nu ştim şi parcă nici nu prea ne-ar plăcea să aflăm.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara