Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar


Ghiduşii ideologice

În DILEMA VECHE din 15-21 decembrie trecut, Dan C. Mihăilescu publică o scrisoare de la o elevă de la colegiul bucureştean Sf. Sava în care pesimismul lui Cioran este simţit (căci nu de o interpretare e vorba) ca un elixir de vitalitate. Foarte frumos, nu neapărat şi adevărat. Autorul articolului, în entuziasmul lui mereu viu pentru Cioran, aşa de strălucit ilustrat de eleva cu pricina, pleacă însă de la o premisă falsă: ca să dovedească interesul tot mai mare pentru scepticul nemoderat de la Răşinari, îmi reproduce câteva cuvinte despre inactualitatea acestuia pe care nu le-am rostit, nici scris. Le-a auzit la Târgul Gaudeamus, cu ocazia lansării celor două volume Cioran de la Humanitas, din gura Mirelei Nagâţ, ca un vag şi fără context citat. Nu e prima dată când mi se atribuie fără nici un temei o judecată. Nu m-aş fi formalizat dacă Dan C. Mihăilescu n-ar fi ţinut să dea judecăţii pe care eu n-o recunosc o interpretare cât se poate de tendenţioasă. Scrie eseistul: „Exact asta m-a făcut şi pe mine să-mi amân o săptămână glosele pe seama titlurilor enumerate mai sus («Despre Franţa» şi «Îndreptar pătimaş II» – N.M.): ca să-i contrazic, cu ghiduş respect, domnului profesor scepticismul. Un scepticism suav, dar infailibil infuzat de moştenirea liniei socialiste «Viaţa românească» – C.D. Gherea – George Ivaşcu – «Cuvântul liber» – Z. Ornea”. Iată-mă şi socialist! Ca şi cum Cioran n-ar putea fi judecat şi dintr-o perspectivă liberală. Dacă e să luăm de bună lista de însuşiri pe care o dresează mai departe Dan C. Mihăilescu, n-am avea, e drept, liberali fiind, nici un motiv să nu-i împărtăşim lui Cioran ideile din tinereţe: doar că din listă lipsesc, extirpate ghiduş-ideologic, tocmai puseurile de simpatie pentru legionarism şi fascism. Cât despre moştenirea de care aş beneficia, nu văd ce treabă ar fi putut avea Gherea cu Cioran, nici Ivaşcu, al cărui rol în viaţa mea a fost esenţial, dar nicidecum ideologic, nici „Cuvântul liber” de care numai Dan C. Mihăilescu poate spune ce mă leagă. L-am lăsat intenţionat la urmă pe Z.Ornea. Era destul ca Dan C. Mihăilescu să fi comparat capitolul meu din „Istoria critică”, pe care a recenzat-o cu acribie la apariţie, cu capitolele din cărţile lui Z.Ornea despre ideologia anilor ’30, ca să vadă deosebirea de abordare. (În paranteză fie spus, putea constata uşor şi părerea mea despre Gherea din aceeaşi „Istorie critică”.) Pretind prea mult dacă refuz să fiu judecat în funcţie de ce n-am scris şi afiliat abuziv unei linii ideologice împotriva căreia m-am bătut toată viaţa? Chiar şi ghiduşiile ideologice au limită. (N.M.)


Despre rezistenţa prin cultură şi rezistenţa inculturii

Tot în Dilema veche (nr.410, din 22-28 decembrie), scrie, cu tâlc, Radu Cosaşu:„…azi, în 2011, se impune urgent necesitatea unei rezistenţe prin cultură… Ştiu, expresia a fost intens – din ’89, de nu şi înainte – contestată, hulită, batjocorită, demitizată de mulţi intelectuali, pe cât de fini, pe atât de brutali. Argumentul cel mai tare era acela că a fi rezistat sub comunism prin cultură scriind de pildă cărţi bune cu viza cenzurii, aprobate adică de poliţia dictatorului, constituia o iluzie echivalentă în gravitatea ei cu laşitatea. Rezistenţa prin cultură a devenit o vorbă de ocară sau, şi mai simplu: o vorbă de nimic.” Aşa e. Şi atunci de ce ţine Radu Cosaşu să reabiliteze astăzi această idee a rezisten- ţei prin cultură? Ne răspunde chiar el, inteligent şi convingător – ca să combată rezistenţa inculturii, atât de aprigă în acest moment: „Azi, liber pansişti, nu mai suntem ipocriţi, vorbim şi gesticulăm de-a dreptul, «sînt o doamnă, ce pula mea!», neuitata frază cu care începea Băgăul Ioanei Bradea e de fiecare zi şi, mai ales, face rating. Vulgaritatea, indecenţa, impudoarea dictează şi decid profiturile, indiferente la cultură.(…) Nimic nu ne-a pregătit şi «educat» să respingem şi să refuzăm, în masă, sunetul şi imaginea acestor vulgarităţi. Acesta e şocul, cel puţin pentru mine, care scriu rar la persoana I plural. Rezistenţa ignoranţei triviale mă angoasează zi de zi şi ceas de ceas.” Îi înţelegem scriitorului exasperarea. Să mai observăm că articolul în care îi dă expresie este atât de bine scris încât devine un exemplu de rezistenţă prin cultură, serie nouă. Matei Vişniec, omagiat de „Vatra“
Ultimul număr din 2011 al revistei VATRA îi dedică un consistent dosar lui Matei Vişniec. Sub titlul „Un optzecist de talie europeană”, grupajul explorează creaţia scriitorului în primul rînd prin prisma consistentei sale opere dramatice, comentată atît de exegeţi români, cît şi de cîţiva străini, întrunind o serie de receptări, de la simple impresii de lectură sau de vizionare a spectacolelor pînă la adevărate (dar nu întotdeauna meritorii) tentative de hermeneutică textuală, cu sau fără bibliografie. Grupajul, consistent – întins pe mai bine de cincizeci de pagini de revistă –, n-ar fi avut de suferit dacă ar fi numărat texte mai puţine şi mai bine alese, fiindcă, de la un punct încolo, abundenţa contribuţiilor frizează repetiţia. Varietatea e salvată însă, în ansamblu, de includerea în grupaj a cîtorva abordări critice ale poeziei lui Vişniec, ca şi a cîtorva poeme ale aceluiaşi, dar şi de interviul luat autorului de Ion Filipciuc (căruia i se şi datorează în bună măsură dosarul) –, un interviu care ne descoperă (sau confirmă) un Vişniec locvace şi atent la detalii. Piesa cea mai valoroasă nu doar a grupajului, ci a întregului număr o reprezintă, în opinia Cronicarului, cele şase pagini de proză semnate de Vişniec. Romanul din care fac partea aceste fragmente pare a fi o cronică cvasidiaristică a culiselor vieţii de jurnalist, privită deopotrivă dinăuntru, de la pupitrul de ştiri, dar şi cu o amar- (auto)ironică detaşare. Relatările despre numărul minim de morţi cu care e obligatoriu să se deschidă orice jurnal de ştiri, inventarul sordid de crime pe care omenirea le săvîrşeşte zilnic împotriva ei înseşi, rezultat la capătul fiecărei zile de muncă jurnalistică, dar şi poeticele alunecări în sine ale naratorului sînt tot atîtea motive pentru care fragmentul publicat în „Vatra” promite ca romanul să fie o lectură interesantă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara