Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Profesionalism şi calitate

Ori de câte ori scrie despre un număr nou al revistei VIAŢA ROMÂNEASC|, Cronicarul riscă să se repete, fiind obligat de fiecare dată să constate profesionalismul şi calitatea literară a acestei publicaţii a Uniunii Scriitorilor. Într-un fel, Viaţa Românească este o revistă atipică: fapt dublu lăudabil, ea nu cedează în faţa presiunii exercitate de autorii din zona geografică unde apare revista, aşa cum se întâmplă cu majoritatea revistelor din ţară (şi unde justificarea pentru aceste semnături slabe este: „Sunt mediocri, dar sunt ai noştri!..”), şi nici nu este străvezie la această publicaţie structurarea şi acţiunea după reguli de grup literar (ori, mai direct şi mai dur spus, de gaşcă literară), unde apartenenţa cuiva la echipă îi asigură acestuia, din start, o superioritate literară asupra altor autori care nu fac parte din echipă. Din numărul recent, 11-12 / 2011, am remarcat grupajul de texte dedicate lui Mihai Şora, la 95 de ani, avându-i ca autori pe Nicolae Prelipceanu, Dumitru Radu Popa, Călin-Andrei Mihăilescu, Nicoleta Dabija şi Marian Drăghici. De asemenea, este de citit Ştefan Bănulescu – inedit. Sunt pagini admirabile dintr-un mare prozator: un fragment din Cuvântul autorului, în care Bănulescu vorbeşte despre intenţiile sale auctoriale şi un fragment din Cartea Milionarului, partea a IV-a, intitulată Epilog în oraşul Mavrocordat.


Amurg sau declin?

În „Mici reverii editoriale”, articol din numărul din 1-7 decembrie al DILEMEI VECHI, Dan C. Mihăilescu se întreabă de ce autori precum Schopenhauer sau Spengler nu sînt traduşi la noi în ediţii serioase. În cazul lui Schopenhauer limba română se mulţumeşte cu o antologie de aforisme traduse de Maiorescu şi cu o discutabilă ediţie basarabeană, în timp ce Oswald Spengler e ca şi inexistent. „Oswald Spengler, Amurgul Occidentului. Unde este versiunea românească a acestei cărţi care l-a format pe Cioran şi a tulburat gîndirea etnopolitică europeană mai bine de jumătate de veac?” Interogaţia simpaticului critic literar conţine în ea însăşi răspunsul: acolo unde a fost aruncată de curentul dominant, ale cărui tipare nu pot accepta un sinistrat filosofic de calibrul lui Spengler. Şi nici toată pleiada de gînditori de la Fechner, Lotze, Dilthey sau Simmel pînă la Driesch sau Becher. Şi cum Frobenius sau Klages sunt de mult sub lespedea uitării, nici cu Carl Schmitt lucrurile nu stau mai roz, de aceea mirarea lui Dan C. Mihăilescu nu are atît rostul de a îndemna la acoperirea unui gol, cît de a-l constata de pe poziţia neputinţei. Şi totuşi, de ce „amurgul” Occidentului, aşa cum preferă să scrie Dan C. Mihăilescu? Aici nu e vorba de un „apus”, sau de un „asfinţit” (în fond, etimologic vorbind, „occident” înseamnă chiar „apus”, de aceea varianta pleonastică a „amurgului Apusului” e de ocolit), ci de o decădere clară, mare şi evidentă. Titlul nu e o metaforă, ci un verdict istoric, de aceea mai nimerită i se pare cronicarului varianta „declinului” Occidentului. Cît despre nivelul traducerilor în română din Schopenhauer, ele sunt în amurgul calităţii şi în asfinţitul lipsei de entuziasm.


Albă ca Zăpada

De luni bune, toată suflarea românească aşteaptă cu înfrigurare celebrul partid Albă ca Zăpada, anunţat de fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Partidul nou, cu oameni noi, tineri şi convingători, care să treacă precum Usain Bolt pe lângă ceilalţi competitori din cursa electorală şi care să scoată ţara din impas în timp record. Partidul salvator, la care românii visează de pe vremea CDR. Ei bine, avem o veste. Bună? Vom vedea. Avem o Albă ca Zăpada aspirantă. S-a lansat pe internet o... cum să-i spunem, mişcare, platformă, numită Noua Republică. Liderul ei este Mihail Neamţu, băiat şcolit (licenţiat în filosofie şi teologie la UBB, doctor în teologie la King’s College London), cam prea şcolit pentru calitatea documentelor cu aspiraţii politice pe care le-a propus publicului până acum Noua Republică. Despre aceste documente vorbeşte în „Timpul” Sorin Bocancea, într-un articol pe cât de devastator, pe atât de demn de a fi luat în seamă de cei vizaţi:
„Sloganul asumat de către iniţiatorii site-ului este «Mişcarea prinde rădăcini» (...) Distractivă este situaţia spre care ne trimite sloganul. Ideea rădăcinilor sugerează stabilitate, repaus. Dacă din prima clipă mişcarea a prins repaus, este ca şi cum asistăm la naşterea morţii. Dar aceasta nu este singura contradicţie.”
Mişcarea are un Crez politic (peste care trecem aici din lipsă de spaţiu) şi un Manual de luptă. Îi dăm din nou cuvântul lui Sorin Bocancea: „M-am aşteptat oarecum înfrigurat să găsesc un soi de «cărticică a şefului de cuib», cum aveau legionarii, dar sperietura mi-a trecut repede. Aşa-zisul manual este doar o altă adunătură de vorbe goale, grupate pe secţiuni. Prima anunţă «Şapte paşi către o Nouă Republică» şi conţine nişte afirmaţii din care aflăm că «sîntem o naţiune formată din cetăţeni», că «aparţinem unui popor», că «dorim justiţie», că «protejăm piaţa liberă», că «respectăm credinţa oamenilor», că «respectăm memoria trecutului» (mai puţin pe a prezentului, aş completa eu) şi că «vrem o Constituţie egală pentru românii de pretutindeni» (nu înţeleg cum este una inegală dar, mă rog, atîta pot eu). Păi, domnilor neorepublicani!, ceea ce spuneţi este ceea ce ni se întîmplă şi nicidecum modalităţi de a ne îndrepta spre noutatea ce vă bîntuie imaginaţia. Cu aceste şapte truisme, pentru a ne îndrepta voioşi spre Noua Republică este de ajuns să batem pasul pe loc.” Mai există şi un Decalog al Noii Republici, care e în acelaşi timp şi un acrostih, cheia acestuia fiind... ALBAZAPADA. Să nu ziceţi că am presupus noi că asta este Albă ca Zăpada.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara