Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Elegant şi nimicitor

În DILEMA VECHE (nr. 404, din 10-16 noiembrie) citim cu încântare un articol de Andrei Pleşu, intitulat „O sminteală”. Limpezimea demonstraţiei, acuitatea cu care observă viaţa publică de la noi, fineţea desenului ce portretizează creând tipologii, formulările inspirate şi care-ţi rămân în memorie, toate fac din acest text unul antologic. Subiectul micului eseu este „dl. Mihai Gâdea”, realizator tv şi şef la una dintre Antenele domnului Voiculescu: „Devenit moderator şi, din câte aud, director, dl. Gâdea a pierdut legătura cu sine însuşi. În limbaj teologic (dl. Gâdea este, ca formaţie, teolog adventist) se poate spune că s-a smintit. Adică a fost ameţit sufleteşte de aburii şefiei, de câştigul convenabil, de prestigiul vedetei de televiziune şi de o conştiinţă de sine abuzivă, care, tot în limbaj teologic, se numeşte «slavă deşartă».” Remarcabil este faptul că, fără să renunţe nicio clipă la eleganţa stilistică şi la urbanitatea adresării, textul lui Andrei Pleşu este absolut nimicitor pentru cel aflat în vizorul său.


E bine, sîntem pe ducă

Cronicarul nu e ecologist habotnic şi nici nu are convingeri prăpăstioase privind mersul omenirii, dar cum un sfert din maladiile care fac azi ravagii în lume sunt provocate de noxele din mediul casnic – aşa cum reiese din articolul „Omul, mediul, sănătatea” al lui Dan Lăzărescu din numărul din 18 noiembrie al VIEŢII MEDICALE, merită să te întrebi de unde vine pericolul. Răspunsul autorului stă în „poluarea domestică”, adică în mediul toxic pe care omul şi-l produce singur acasă, prin solvenţi, coloranţi şi aditivi de mobilă, prin detergenţi şi prin fosfaţii cu care scade duritatea apei potabile. Apoi dacă mai afli că în tacîmurile, cuţitele, farfuriile, paharele şi recipientele de plastic stau la pîndă ftalaţi şi bisfenol A – nişte substante care dau peste cap sistemul endocrin uman – , şi dacă îţi mai aminteşti şi de „inofensivii” conservanţi care ne ţin proaspete alimentele, atunci nu doar că te iei cu mîinile de cap, dar te întrebi de ce lumea nu intră în alertă. Fiindcă OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) ne recomandă să fim calmi, chiar dacă oamenilor de ştiinţă le-au trebuit 50 de ani ca să-şi da seama de efectele nefaste ale azbestului din aparatele casnice, ca să nu mai spunem de plaga tabagismului public, pe care ştiinţa nu o poate combate din considerente de libertate democratică. Să fim optimişti aşadar, riscurile sunt sub control, chiar dacă ne-au copleşit de mult.


Un portret al artistului la tinereţe

În OBSERVATOR CULTURAL (nr.342, din 10-16 noiembrie), un cristian publică un interviu cu poetul Gabriel Daliş. Dialogul celor doi ne-a atras atenţia prin firescul şi sinceritatea confesiunii. Iată ce spune Daliş despre mutarea sa din provincie la Bucureşti: „Venirea mea la Bucureşti a însemnat însă o schimbare de paradigmă. Munceam foarte mult într-o ţară străină numită Bucureşti, de care mă apropia doar aceeaşi limbă pe care o vorbisem şi acasă. În rest, puteam să mă consider un cetăţean străin, departe de ţara mea. Aici mi-am făcut un anturaj frumos, apoi am început să călătoresc, dacă nu ieşeam din ţară o dată la trei luni simţeam că nu mai sunt bun de nimic. Mai târziu, când voiam să găsesc ceva cu adevărat frumos în viaţă, n-am mai găsit pentru că nu mai scriam. Deloc. Bucureştiul m-a descurajat teribil. Şapte ani nu mi-a publicat absolut nimeni nici un rând, nu am citit în nici un cenaclu, nu am avut nici o lectură, singura mea ieşire erau site -urile literare de mâna a treia, unde orice amator putea să-şi publice tâmpeniile.” Din această pagină reies limpede frământările, îndoielile, asumarea eşecului, dar şi credinţa în literatură, toate atribute proprii poetului/ scriitorului autentic (aflat la început de drum şi nu numai) şi, de aceea, interviul poate fi privit ca un convingător portret al artistului la tinereţe.


Festivalul Internaţional de Film Experimental din Bucureşti

Săptămâna trecută, între 17 şi 20 noiembrie, a avut loc a doua ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi Universitatea Naţională de Arte, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în parteneriat cu unele dintre cele mai importante instituţii internaţionale din domeniu: Quinzaine Des Réalisateurs – Cannes Film Festival, Oberhausen International Short Film Festival şi Tampere International Short Film Festival. În cadrul acestui eveniment cu totul binevenit, dedicat experimentului de la graniţa dintre film şi artă, publicul bucureştean s-a putut întâni în premieră cu filme câştigătoare ale Palm D’Orulului pentru Film Scurt de la Cannes 2011, ale Premiului Ursul de Aur pentru Film Scurt la Berlinala din 2011, ale Premiului Orizzonti Veneţia 2010 etc. Aceste patru zile de filme deja premiate sau aflate în competiţie au fost, pentru publicul bucureştea, o binevenită sincronizare cu producţia cinematografică internaţională experimentală, de calitate şi de dată recentă, dar şi cu cea românească, fie ea şi mai slab reprezentată numeric. „Considerăm că BIEFF este un eveniment extrem de necesar, mai ales în România, a cărei cinematografie şi-a demonstrat deja extraordinara capacitate în anii din urmă, prin voci remarcabile precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Jude şi alţii, însă mai ales în zona ficţiunii narative realiste. Pe fondul acestei creativităţi înfloritoare, BIEFF vine ca o reacţie complementară firească, scopul său principal fiind acela de-a lărgi percepţia, de-a deschide un teritoriu artistic cu totul nou atât pentru publicul general cât şi pentru cel de specialitate”, spun Copel Moscu, directorul festivalului, şi Adina Pintilie, curator al programului internaţional.
Cronicarul a avut ocazia de-a urmări, în ultima zi a festivalului, cu precădere secţiunea specială de film şi artă vizuală neerlandeză, constând în şapte filme cu durata între 5 şi 20 de minute, dintre care i-ar fi greu să decidă care-a fost cel mai bun. Dacă punem la socoteală şi avalanşa de titluri şi regizori premiaţi, ca şi faptul că cel care-a deschis această ediţie, ca şi pe precedenta, a fost nimeni altul decât Peter Greenaway, credem că BIEFF trebuie felicitat că există şi încurajat – de pildă, printr-o prezenţă cât mai numeroasă în sălile de cinematograf – să continue şi în anii următori.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara