Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Ce adevăruri ne livrează televiziunile

Din seria de jalnice măsluiri cu care televiziunile Antena (şi probabil nu numai ele!) alimentează populaţia, de curând ne-a fost dezvăluită una antologică. Graţioasa crainică Andreea Berecleanu apare în jurnalul de ştiri şi ne anunţă, cu voce gravă de parcă ar vesti iminentul sfîrşit al lumii, că bugetarii (vezi Doamne, ajunşi la sapă de lemn fără cele cincisprezece procente din salariu!) sunt siliţi să meargă în piaţă şi să cumpere doar două roşii mici, e tot ce-şi pot permite cu veniturile lor salariale diminuate. Zis şi făcut, urmează reportajul de pe teren şi, într-adevăr, vedem o tânără cum se apropie de o tarabă şi cere două roşii. Întrebată de reporter de ce cumpără atât de puţin, tânăra doamnă năpăstuită explicitează fără nicio ezitare: este bugetară, are salariul redus şi de aceea cumpără doar două roşii. Ştirea, chiar şi în faza asta, era cusută cu aţă albă, stridentă şi neconvigătoare, ne lăsa o impresie deplorabilă. Dar o echipă de jurnalişti de la altă televiziune a investigat cazul şi a demonstrat că falsul, înscenarea erau mult mai mari decât ne-am fi închipuit: bugetara năpăstuită din ştirea Antenei 1 era de fapt ea însăşi vânzătoare la o tarabă în acea piaţă!! Persoana cu pricina a mărturisit în faţa celei de-a doua echipe de jurnalişti că, în secvenţele de la Antenă, jucase doar un rol: reporterii propagandişti de la Antenă îi ceruseră să se facă şi că doreşte să cumpere cele două biete roşii, şi că e bugetară copleşită de sărăcie, de nevoi. Se pare că încă nu şi-a pierdut actualitatea acel slogan antipatic din anii ’90 care ar suna cam aşa: cu televizorul, băieţii deştepţi prostesc poporul.


Un rezumat al Bucureştiului cultural

Semnalăm numărul 112 (din 13 martie) al publicaţiei bilunare BUCUREŞTIUL CULTURAL. Paul Cernat semnează cronica literară la ediţia nouă a volumului Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei de Eugen Simion: „prin soliditatea edificiului şi multitudinea deschiderilor, Nodurile şi semnele prozei constituie cea mai bună, mai solidă şi mai cuprinzătoare sinteză critică despre literatura lui Eliade…”. Alte comentarii critice îi au autori pe Bianca Burţa-Cernat şi pe Daniel Cristea-Enache. Carmen Muşat aduce în atenţie manuscrisul unui roman de Gheorghe Crăciun, Femei albastre. Tot Carmen Muşat publică un amplu studiu intitulat Ficţiune şi autoficţiune în proza românească. Alexandru Ecovoiu anunţă un nou roman, După Sodoma, din care publică un amplu fragment. Gabriela Adameşteanu comentează două romane ale lui Jean Mattern, recent traduse la Polirom. Iar Alan Brown-John este prezent cu un amplu grupaj de poeme, în versiunea românească a Ioanei Ieronim. În două pagini sunt prezentate iniţiativele culturale ale Primăriei Sectorului 2, o instituţie publică ale cărei merite în sprijinirea culturii sunt remarcabile. În fine, cronica teatrală îi aparţine Doinei Papp, cu însemnări despre noua montare a „Scrisorii pierdute” de la Teatrul de Comedie, iar Daria Ghiu scrie despre Expoziţia Vasile Grigore de la Galeria Dialog. Libertate versus justiţie
Revista 22 din 13-19 martie găzduieşte un consistent interviu pe care Lucian Boia i-l acordă lui Octavian Manea în marginea recentei şi mult dezbătutei cărţi Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950. Chiar dacă întrebările lui Octavian Manea cad ca nişte formule standard, puse parcă de un pilot automat, istoricul are acurateţe în răspunsuri, atingînd teme delicate ale istoriei secolului XX: aderenţa masivă a evreilor la stînga comunistă alături de atitudinea predominant naţionalistă pe care intelectualii români au avut-o în perioada interbelică. Personajele vremii se perindă sub ochii cititorului – de la Carol al II-lea la Mircea Eliade, de la Mihail Sebastian la Mircea Vulcănescu – într-un efort de evocare care place la lectură şi convinge. În acelaşi număr, Ion Vianu, polemizînd cu Dragoş Paul Aligică, propune un insolit criteriu menit a distinge omul de dreapta de cel de stînga: „Omul de dreapta acordă prioritate libertăţii asupra dreptăţii; omul de stînga procedează invers. Pentru mine libertatea este mai importantă decît justiţia, fiindcă, în lipsa libertăţii, justiţia se preface în nedreptate. Dar asta nu înseamnă că dreptatea trebuie aruncată la gunoi.” Cronicarul e de părere că, în forma enunţată de reputatul psihiatru, criteriul propus, în loc să surprindă deosebirea dintre dreapta şi stînga, dovedeşte mai curînd că Ion Vianu e de stînga. Un om de dreapta nu e preocupat de libertate decît în măsura în care e legată de valori organice (naţiune, biserică, tradiţie, familie), căci luată în sine, libertatea nu înseamnă nimic, nu e decît o lozincă electorală. Cît despre justiţie, ea nu e apanajul stîngii, ci al oricărui stat de drept. Dacă ne amintim că Ion Vianu respinge ideea unui muzeu dedicat exclusiv victimelor comunismului, criteriul propus de domnia sa nu poate mira pe nimeni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara