Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Răfuieli vechi şi noi

În revista sătmăreană POESIS INTERNAŢ IONAL, numărul 7 din decembrie 2011 (o revistă care ar avea enorm de câştigat dacă ar aduce conţinutul literar la nivelul graficii, excelente), editorialul poetului Claudiu Komartin se intitulează „Regăsirea normalităţii”. E singurul lucru – necesitatea normalităţii – cu care suntem de acord. În rest, autorul nu face altceva decât a se răfui cu toată lumea din anormala noastră lume literară. Răfuiala are un antecedent la care Claudiu Komartin se referă cu mândrie încă de la început: un articol din revista noastră de acum un an în care autorul îi făcea de ocară pe mai toţi criticii generaţiei lui. Faptul că nici unul dintre împricinaţi n-a ridicat mănuşa îi sporeşte lui Claudiu Komartin „amărăciunea” mărturisită în articol, dar nu-l împiedică să comită o eroare de logică: „Am senzaţia că, în ciuda zarvei create în jurul acelui text, nu s-a schimbat nimic”. Care zarvă? Luându-se în serios ca un legislator al literelor, un Maiorescu redivivus, Claudiu Komartin le trage o săpuneală straşnică Academiei Române şi Uniunii Scriitorilor din România, care nu ar premia „cărţi, ci oameni”, în funcţie de interese de gaşcă. De vreme ce a luat el însuşi Premiul Academiei, ca şi Premiul de debut al României literare şi Premiul „Mihai Eminescu”, tot pentru debut, se vede că ştie bine ce vorbeşte. Gura păcătosului... „Mi-e tot mai clar, îşi încheie legislatorul nostru rechizitoriul, că Uniunea Scriitorilor din România şi criticii ipocriţi şi vânduţi ar face mai departe totul (sic!) pentru a păstra lucrurile înnămolite”. După atâta paranoică încredere în sine, micul pesimism final – degeaba e în stare, el, Claudiu Komartin, să facă totul pentru o lume în care nu mai e nimic de făcut! – ne reconfortează un pic în ideea noastră naivă că regăsirea normalităţii trece prin regăsirea modestiei.


Un interviu cu Solomon Marcus

În VIAŢA ROMÂNEASC| nr. 1-2 pe anul acesta, putem citi un instructiv şi totodată atractiv interviu luat de Marian Drăghici, „cu admiraţie şi iubire”, profesorului Solomon Marcus. Înainte de a ne referi la interviu, să spunem că numărul de revistă merită să fie străbătut de la un capăt la altul. Ca şi precedentele, conţine texte variate şi în general demne de atenţie, datorate atât unor scriitori şi critici cunoscuţi, cât şi unora tineri, pe care revista mizează. Cele mai multe, le-am citit cu plăcere. Sunt şi două, nu mai multe, dar nici mai puţine, care ne-au pus la grea încercare înţelegerea, cele semnate de Ioan Buduca şi Liviu Franga. Revenind la interviu, trebuie să ne mărturisim bucuria de a-l reîntâlni pe autorul „Poeticii matematice”, savantul veşnic tânăr şi ferice din vastele cunoştinţe şi din ideile originale ale căruia ne-am inspirat cu toţii într-un moment sau altul. Avem doar măruntul regret că întrebările lui Marian Drăghici cad prea des în transa unei admiraţii, cum să-i spunem, lirice. Şi nu ştim cât de inspirată a fost ideea de a-i cere lui Solomon Marcus părerea despre poemul unui debutant, reprodus in extenso, nu numai fiindcă era de aşteptat răspunsul onest al profesorului – „nu sunt la mine acasă în evaluări de acest fel” – dar şi fiindcă poemul e lipsit de orice valoare şi chiar scabros („te mai violezi cu oase de peşte? căci putoarea ta ameninţă/ copiii în formă umană”), violând atât pudoarea, cât şi gramatica. O remarcă finală: Solomon Marcus vorbeşte la un moment dat, necorectat de Marian Drăghici, despre „sinuciderea” lui Florin Mugur. Se ştie că delicatul poet a murit de moarte bună. Cu ochelarii pe nas şi cu o carte în mână.


Himera detoxifierii

Revista VIAŢA MEDICAL| (din 17 februarie) ne dă o veste bună: metaforele ne stimulează psihicul. Un studiu recent a arătat că expresii precum „inimă catifelată”, „zi dură” sau „situaţie spinoasă” au efect stimulator asupra centrilor tactili din creier. Se pare că, din toate adjectivele unei limbi, creierul are predilecţie pentru epitetele care evocă senzaţii propriu-zise (olfactive, tactile, gustative etc.). Să mai spună cineva că figurile de stil, zorzoane inutile fiind, nu priesc gîndirii! Din păcate, din aceeaşi revistă aflăm că internetul şi mass-media provoacă o dependenţă mult mai accentuată decît ţigările şi alcoolul, aşa cum dovedeşte un test făcut pe 205 persoane în oraşul german Würzburg. Ştirea merită s-o luăm sub beneficiu de inventar, căci prea pare neverosimilă, dar grădina Domnului e mare. Şi să ne amintim şi că pe 13 februarie germanii au comemorat 67 de ani de la distrugerea Dresdei într-un bombardament în care aliaţii nu au urmărit nici un scop militar. În sfîrşit, în acelaşi hebdomadar, Constantin Bogdan se revoltă împotriva aberaţiei pe care o conţine vocabula, aparent inofensivă, de „detoxifiere”. Dacă „a detoxifia” înseamnă a elimina toxinele din organism, atunci e bine să ştim că organismul nu produce toxine, ci un fel de deşeuri (produse finale de catabolism) pe care corpul are grijă să le elimine prin „organele de resort”. Riguros vorbind, toxinele sunt substanţe toxice pe origine alogenă (virusuri, bacterii sau ciuperci), organismul neputînd să-şi producă singur otrava menită intoxicării. Medicamentele şi dietele cu care sîntem asaltaţi zilnic în nădejdea că vom întineri şi ne vom detoxifia miraculos sunt opera unor şarlatani care vînează cîştigul. Atenţie aşadar la cei care vă recomandă medicamentele de detoxifiere. Aruncaţi în ei cu cerneală, precum pastorul din Wittenberg.


Zăpada şi corupţia

Toată lumea a fost preocupată în aceste săptămâni de condiţiile meteorologice din ţară. Pe bună dreptate. Oraşe şi sate au fost îngropate sub ză- pezi siberiene, iar viscolul a amplificat răul: situaţie extremă, multe cazuri individuale dramatice. Am avut exemple de solidaritate admirabilă şi exemple de bravură. Dar, înainte de orice, am putut verifica dacă funcţionează (sau nu funcţionează) serviciile publice româneşti: deszăpezirea şoselelor şi a străzilor, furnizarea apei, a curentului electric şi a gazelor, transportul feroviar şi cel public urban, serviciul medical de urgenţă etc., etc. Proba unei ierni crâncene e o probă grea. În opinia Cronicarului, la multe capitole avem notă mică, dar cel mai întristător este felul cum arată străzile, acum, după ninsoare, în marile oraşe şi în Bucureşti, o capitală europeană doar cu numele. E un chin să te deplasezi dintr-un loc în altul, în maşină sau pe jos: trotuare şi carosabil impracticabile sub mormanele de zăpadă înnegrită, pe care nimeni nu se sinchiseşte să le curăţe. Aspect dezolant – Bucureştiul ne duce cu gândul nu la o metropolă civilizată, ci la o aşezare dintr-o sublume, respingă toare prin murdărie, delăsare, sluţenie. Şi care e cauza principală a acestei stări de lucruri, neputinţa/ ne- ştiinţa sau corupţia? Probabil, corupţia. Numai aşa se explică lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de firmele de deszăpezire care, deşi nu-şi fac treaba, sunt plătite regeşte: s-a anunţat, costurile pe kilometru sunt de circa 6000 de euro la noi şi de 1000-1500 de euro în ţările nordice, unde iernile adevărate sunt o regulă, nu o excepţie, ca la Bucureşti!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara