Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Scrisori de la Ion Ghica

În MAGAZIN ISTORIC (nr. 8/2012) d-na Georgeta Filitti publică două scrisori ale lui Ion Ghica. Sunt inedite? D-na Filitti nu ne spune, în această privinţă, nici da, nici nu. Iar noi nu am avut răgazul să consultăm Catalogul corespondenţei lui Ion Ghica (întocmit de Nicolae Liu), spre a vedea dacă acolo figurează. Împrejurările în care d-na Filitti a luat cunoştinţă de ele, astfel cum d-sa le prezintă, ne fac să credem că ar putea fi inedite. D-sa a călătorit în Samos, a consultat acolo o întreagă arhivă privitoare la răstimpul în care Ghica a fost guvernator, dând astfel peste scrisori. Dar să o lăsăm pe d-na Filitti să relateze: „În 1995, am cercetat acolo câteva dosare, extrăgând, între altele, şi cele două piese ce publicăm mai jos. Una relatează, în formă şăgalnică, osteneala ce şi-a dat (Ion Ghica, n.n.) ca administrator imperial ; cealaltă cuprinde consideraţii pe marginea hotărârii Congresului de la Paris referitoare la români”.
Să adăugăm că d-na Filitti a tradus scrisorile din franceză, că una este din 1855 iar cealaltă din anul următor, că prima are un destinatar nenumit („Dragă prietene”), iar a doua pe cineva numit Anghelescu („Dragă Anghelescu”). Ar putea fi una şi aceeaşi persoană.
Inedite sau nu, cele două scrisori îl exprimă în întregime pe Ghica, alternând umorul cu reflecţiile amare despre starea românilor, cu dezbinările lor şi corupţia, aspecte nu prea bine văzute, desigur, de puterile europene ale timpului: „E justiţia nouă – celui drept şi tare. Şi îşi justifică felul de a acţiona prin dezbinările noastre interne, prin obiceiurile şi urile noastre şi, ceea ce e mai serios, prin corupţia noastră care toate ne fac totodată inapţi pentru ceva bun şi corect”. Parcă ar fi azi!


Arhitectul de peisaj

Informat şi plin de savoare articolul lui Codrin Liviu Cuţitaru din DILEMA VECHE (nr. din 16-22 august) despre „Corectitudinea politică informativă”. Folosit pentru prima dată în Anglia, în timpul Primului Război Mondial, cu semnificaţia de „cenzură a infomaţiei”, termenul de „corectitudine politică” a intrat în preferinţele marxiştilor din familia lui Felix Weil, Gramsci şi Lukacs, pentru ca Şcoala de la Frankfurt, prin Max Horkheimer şi Theodor Adorno, să-l preschimbe în sinonim al „politicii de nediscriminare”. Ravagiile provocate azi de plaga egalitarismului proferat de corecţii moderni se simte cu ochiul liber în limba de lemn pe care adepţii curentului o folosesc în chip comic. De pildă, grija de a nu nedreptăţi semenii bătuţi de soartă merge pînă la propunerea unor eufemisme tandre cînd e vorba de meserii considerate de obicei ca inferioare. Aşa se face că „hingher” devine „funcţionar al controlului canin”, „gunoier” e sinonim cu „ofiţer sanitar” şi „cioclu” e totuna cu „agent funerar”. Un handicapat e de fapt o „persoană cu abilităţi diferite” şi un om „gras” e de fapt o „persoană cu dimensiuni” (detaliu ce aminteşte de frumoasa întoarcere din condei a lui G. Călinescu în privinţa corpolenţei exagerate a lui Mateiu Caragiale. În opinia criticului, Mateiu avea „demnitate de volum”, expresie care măcar are farmecul ei stilistic, de negăsit în cealaltă parte.) Ca să nu mai spunem că în Franţa „femeia de serviciu” e „tehniciană de suprafaţă” şi „grădinarul” e „arhitect de peisaj”. Dacă un asemenea limbaj chiar va prinde în mentalul european, atunci continentul va fi populat cu mutanţi vorbind un dialect burlesc şi totodată stupefiant.


Reacţie demnă

OBSERVATORUL CULTURAL din 17 august conţine un grupaj de texte în marginea de curînd desfiinţatului TVR Cultural, Cronicarului reţinîndui atenţia reacţia demnă a Luciei Hossu Longin, membră în Consiliul de Administraţie a TVR, ale cărei precizări, culminînd în mărturisirea „Nu vreau să-mi leg numele de ruşinea desfiinţării TVR Cultural”, ridică un semn de întrebare asupra motivaţiei care a dus la anularea unui post care consuma doar 1,5% din bugetul instituţiei! Postul avea 10 ani de viaţă şi reuşise să-şi formeze un public fidel şi pretenţios, potrivit regulii că valoarea cere audienţă selectă, restrînsă numeric. Ideea includerii programelor culturale în grila TVR 2, cu reiterarea intenţiei de a nu demola nimic din răposatul TVR Cultural, e atinsă de nulitate în clipa cînd realizei că emisiunile care făceau atracţia publicului au fost şterse dintr-un condei. Într-un post în care Alex Ştefănescu sau H.-R. Patapievici nu mai pot avea emisiuni, exigenţa calităţii e aruncată la gunoi. Păcat de munca Danielei Zeca Buzura şi a colaboratorilor ei. Specialiştii care s-au format într-un deceniu vor migra spre alte televiziuni şi vor întări impresia că instituţia cu pricina nu mai are nimic valoros în ea. Ce-i de stat stă, potrivit calamburului.


Puţină culoare locală

Site-ul CASA JURNALISTULUI, înfiinţat de jurnalistul Vlad Ursulean (and friends), a publicat săptămâna trecută un reportaj cinic-amuzant, semnat de Radu Ciorniciuc şi Victor Ilie, despre cum a decurs referendumul în satul Coloneşti, Olt, unde s-a înregistrat o prezenţă la vot de 184%, cu tot cu participarea foştilor navetişti care populau satul acum 20-30 de ani şi a câtorva sute de turişti. Fenomenul, care, ştim bine, nu e limitat la această localitate, are de-a face şi cu sindromul primarului-moşier – de altfel, textul se numeşte „Alegeri pe moşia lui Bulă”, Bulă fiind chiar porecla primarului. Chiar dacă există studii deja cunoscute care arată că „România profundă” nu votează doctrine şi nici măcar partide, ci lideri locali, eventual foşti directori de CAP, cum e cazul primarului din Coloneşti, reprezentarea locală a acestei constatări – şi în general a „poveştii tragi-comice a democraţiei româneşti”, cum îşi numesc, cam ambiţios, totuşi, cei doi autori materialul – e o lectură dacă nu plăcută, oricum mai instructivă decât deja obositele colaje de declaraţii politice care predomină presa politică astăzi. Reportajul îmbină o bună documentare de teren cu o retorică inteligentă (pe alocuri prea inteligentă: „Suntem în Sudul Sălbatic al României”) dar, cu toate acestea, pe site aflăm că a fost refuzat de două publicaţii centrale. Faptul nu ne miră – majoritatea publicaţiilor, indiferent de ce parte a luptei politice s-ar afla, nu mai pariază de mult pe calitatea materialelor sau pe informare, ci pe instrumentalizarea informaţiei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara