Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar


ADN-ul voievozilor români

Informaţia ar fi uluitoare, dacă în România de astăzi ar mai exista un minim respect faţă de ştiinţă: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a aprobat, cu câtăva vreme în urmă, prin semnătura unui arheolog, deshumarea osemintelor lui Vladislav-Vlaicu Vodă (1364-1377) de la Curtea de Argeş, şi ale lui Mircea cel Bătrân (1386- 1418) de la Cozia, în scopul prelevării unor probe de ADN. Solicitarea a venit din partea Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” iar finanţarea a fost asigurată de „Patrimonium Transylvanicum”, o asociaţie sau o fundaţie, probabil clujeană, despre care n-avem cunoştinţă, nici noi, nici Andrei Pippidi, din al cărui articol scandalizat din DILEMA VECHE din 12-18 iulie culegem ştirea. Se pare că operaţia a fost oprită de actualul ministru înainte ca Mircea cel Bâtrân să-i cadă şi el victimă. Osemintele lui Vlaicu văzuseră deja lumina zilei. Cauza întregii poveşti se află în teza lui Neagu Djuvara, despre care am mai scris în această pagină, conform căreia primii voievozi români ar fi de origine cumană. Deşi ideea fusese sugerată de Iorga, după cum recunoaşte Djuvara însuşi, naţionaliştii noştri au ţinut-o de la început în oroare. Ideea e totuşi de bun-simţ: descălecătorul unui neam nu poate aparţine neamului cu pricina, caz în care n-ar mai fi descălecător. Ridicolul teribil este în altă parte şi anume în convingerea celor care l-au provocat că ADN-ul smuls din osemintele voievozilor ne poate spune dacă ei sunt cumani sau români. Asta să fie România de astăzi, o Planetă a Maimuţelor?, se întreabă pe drept cuvânt Andrei Pippidi.


„Nu e în chestie!“

S-a uitat vorba lui Maiorescu din disputele cu pseudo-ştiinţificii vremii lui. E vorba unui logician. Ea afirmă că, într-o dezbatere sau într-o polemică ştiinţifică, argumentul sau contraargumentul trebuie să fie adecvate: la chestiune, adică. A nu fi în chestie înseamnă a recurge la un argument fals ori tendenţios. Cu alte cuvinte, din afara chestiunii. Vorba ne-a venit în minte tot mai des în ultima vreme. Legată, desigur, de chestiunea acuzaţiilor de plagiat. Mai toată lumea s-a concentrat asupra plagiatului ca atare. Ceea ce, până la un punct, e firesc. Puţini s-au referit la felul în care cei acuzaţi, procurorii sau avocaţii lor au acceptat sau au refuzat plagiatul. Una e o problemă de fond, alta, de formă. Părerea noastră este că ambele au fost abordate greşit. Fondul se atacă prin punerea pe două coloane. Tot restul nu e în chestie. Cu precizarea că a plagia înseamnă a relua fără ghilimele cuvinte, nicidecum idei sau concepte, ceea ce cutare comisie pare a ignora. Forma argumentării este, şi ea, importantă şi ţine de logica elementară, în care Maiorescu a fost primul nostru specialist. Exemple? 1) Cutare comisie care a decis că e vorba de plagiat e compusă din neprieteni politici ai bănuitului. Iar cealaltă, care a decis invers, e alcătuită pe criterii de partid. Nu e în chestie componenţa comisiei sau apartenenţa ei politică, ci valabilitatea probelor produse în sprijinul unei idei sau a alteia. 2) Comisia nu cuprinde specialişti. Nu e în chestie specialitatea decidenţilor, ci capacitatea lor de a distinge un text în ghilimele de unul fără ghilimele. 3) În lucrări ştiinţifice, toată lumea plagiază. Nu e în chestie ce face toată lumea: chiar dacă ar fi adevărat, nu e relevant în cazul în speţă. 4) Ştiinţa presupune formule standard, adică, legi, teoreme şi altele care nu pot fi reproduse decât mot-à-mot. Nu e în chestie reluarea acestor formule, ci originalitatea comentariului propriu. 5) Istoria e semănată cu plagiate, de la Platon şi Aristotel. Nu e în chestie istoria: chiar dacă ar fi adevărat (şi nu are cum fi, măcar în cazul lui Platon, care nu-l putea plagia pe Socrate pentru simplul motiv că Socrate n-a scris nimic!), nu putem discuta decât având în vedere epocile în care există reglementări. Reglementări, astăzi, universal acceptate, există în România de exact 150 de ani. Legea, mult mai recentă, a dreptului de autor nu aduce nici o modificare specifică în definirea plagiatului, prevederile ei fiind de natură exclusiv juridică.


Miza Arhivelor Naţionale

Destituit din funcţia de Director al Arhivelor Naţionale, istoricul Dorin Dobrincu a acordat un interviu revistei 22 din 3-9 iulie. Are mai mică însemnătate felul în care a fost destituit, pe un pretext transparent, de către un ministru convins că Platon şi Aristotel au plagiat, la vremea lor. Problema este a instituţiei care patronează Arhivele Naţionale. La înfiinţare, în 1831, şi după aceea, când în fruntea lor s-au aflat mari personalităţi ale culturii, precum Gh.Asachi, Vasile Alecsandri, Hasdeu sau Onciul, ele atârnau de Ministerul Justiţiei, Culturii şi Instrucţiunii Publice. În 1951, regimul comunist a socotit utilă punerea lor sub privegherea Ministerului de Interne. După 1989, nici un guvern nu s-a atins de această subordonare, fie el socialist, ţărănist sau liberal. S-a cerut de multe ori schimbarea ministerului de resort. Ea nu s-a produs niciodată. Aşa se explică de ce numirea sau destituirea directorului au rămas la mâna unor miniştri abuzivi din ignoranţă sau din motive politice. Dorin Dobrincu a deschis Arhivele unui număr mai mare de cercetători decât oricând înainte, chiar şi dacă ne referim la epoca de după 1989. Se pare că aceasta a fost vina lui. Documente esenţiale pentru istoria noastră, îndeosebi cea recentă, trebuie ţinute în continuare sub obroc. Doar aşa ne putem explica de ce politicienii aflaţi la putere, indiferent de partid, cum se poate constata, n-au găsit de cuviinţă să repare o stare de lucruri care pune beţe în roate istoricilor şi amână aflarea adevărului despre multe din evenimentele majore din trecut. Ce altă treabă poate avea Ministerul de Interne cu trecutul ţării decât să cenzureze o istorie încă viciată de clişee patriotice sau, pur şi simplu, stupide? Arhivele Naţionale sunt o instituţie culturală, nu una poliţienească. E drept că, din păcate, miza lor nu mai e culturală de mai bine de o jumătate de secol. Facem apel la guvernul actual să restituie Arhivele Naţionale ale României celor care sunt în măsură să folosească fondul lor documentar în scopuri ştiinţifice. Poliţia să-şi vadă de treaba ei.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara