Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

„Nu mai am nici un cititor“

În APOSTROF nr. 8 descoperim un text preţios: un poem-scrisoare, datat 10 septembrie 1987, pe care Florin Mugur l-a scris şi i l-a trimis lui Livius Ciocârlie. Versurile celor 7 fragmente care compun poemul surprind prin prospeţime şi expresivitate, par scrise acum: „Absenţa lui din casă e enormă”/ dar nu pot continua/ prins în această absenţă/ simţând cum mi se lărgesc ochii/ mai mult, şi mai mult/ cât casa// (să mai adaug?/ în ochii mei/ cît casa – o casă cenuşie-albastră-spălăcită –/ absenţa lui/ enormă)// imaginea dintr-un film/ a unui manechin cu ochi uriaşi/ sparţi/ după bombardament// şi ochii mei lărgindu-se necontenit: mă uit cu tot cerul/ în tot cerul mă uit: absenţa enormă a tatălui…” Emoţionante sunt şi concisele paragrafe epistolare inserate în poem: „De la 14 septembrie şi pînă la 10 octombrie mă voi odihni citind. Apoi, alte zece zile, să încerc să selectez nişte poeme din cele vreo trei sute de pagini de dactilogramă ce s-au adunat. La ce bun? Nu mai am nici un cititor. Şi totuşi.” Din fericire, iată, poetul are cititori şi astăzi, la treizeci şi cinci de ani de la acele amare însemnări. Cât despre sentimentul că scriitorul vorbeşte în deşert: lucrurile stau incomparabil mai prost astăzi decât atunci şi se pare că nu am ajuns încă la capătul pantei descendente.

Termenul de viabilitate

DILEMA VECHE pregăteşte, pentru sfîrşitul lui octombrie, un dosar intitulat „Ce îi învăţăm pe copii despre Dumnezeu?”. Iar ca introducere, publică în numărul 451 (din 4-10 octombrie) un editorial al lui Andrei Pleşu intitulat Educaţia religioasă, care conţine idei ce merită să fie ţinute minte: „Aud mereu că prin educaţia religioasă din şcoală, se inculcă «victimelor» o «ideologie» gata făcută, pentru care nu li s-a dat şansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Dacă toţi copiii ar fi invitaţi să aleagă «liber» între şcoală şi joacă. Probabil că majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se găseşte nimeni care să protesteze că bieţii elevi sunt obligaţi la o disciplină pe care n-au ales-o de bună-voie? Faptul de a învăţa ce înseamnă liturghie, împărtăşanie, euharistie, agneţ, spovedanie, icoană ş.a.m.d. nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plină lumea de atei născuţi în medii pioase. Ca să nu mai spun că, fără educaţie religioasă, nici ateu nu poţi fi cu adevărat: rămâi doar captivul unei iraţionale idiosincrasii.” Ceea ce am vrea să subliniem aici este faptul că articolul de acum din Dilema veche este o reluare (el fiind scris şi publicat iniţial în 2008), dar îşi păstrează intactă actualitatea. Astfel încât, privind şi spre paginile semnate de Florin Mugur şi spre cele ale lui Andrei Pleşu, am putea decupa una dintre însuşirile care diferenţiază textele literare valoroase de celelalte: cele dintâi au un termen de viabilitate – o viabilitate de conţinut, de expresivitate – foarte mare.

Grozăviile secolului XX

În revista 22 din săptămâna 2-8 octombrie (un număr cu un sumar în întregime interesant), semnalăm cele două pagini pe care, sub titlul „Zece ani în Uniunea Sovietică”, Codruţ Constantinescu i le consacră lui Ante Ciliga, „unul din personajele emblematice ale secolului XX”. Născut în anul 1898, într-o familie de ţărani de origine croată din peninsula Istria, aflată pe atunci în graniţele Imperiului Austro-Ungar şi sfîrşind din viaţă la aproape o sută de ani, în 1992, la Zagreb, în noul stat croat independent, Ante Ciliga a avut un incredibil traseu existenţial, politic şi geografic, în care a trecut prin toate experienţele ideologice devastatoare din secolul trecut, a cumulat ameţitor naţionalităţi, reşedinţe, fiind legat de evenimentele petrecute în Austro-Ungaria, Italia, Cehia, Ungaria, Iugoslavia, URSS, a locuit în mai toată Europa, de la la Viena şi Paris pînă la Brno, Leningrad şi în Siberia etc., a cunoscut mărirea nomenklaturistului şi mizeria puşcăriaşului ori disperarea condamnatului la moarte. Evocarea din revista 22 este centrată pe extraordinara sa experienţă sovietică. Ciliga a petrecut zece ani în Uniunea Sovietică, între 1926 şi 1936 şi a scris o carte devenită celebră: „Dix ans au pays du mensonge déconcertant” (Editions Champ Libre, Paris, 1977) – o radiografie amplă, necruţătoare a societăţii sovietice, autorul ei având avantajul că a cunoscut toate palierele vieţii sovietice din acea perioadă: el a avut şi „condiţia de privilegiat, membru al nomenklaturii, cât şi pe aceea de deţinut politic, iar apoi de deportat/ exilat în imensul sistem concentraţionar sovietic”. Cartea lui trebuie citită, fiindcă să cunoaştem grozăviile de atunci ne va ajuta să înţelegem grozăviile din vremurile noastre.

De ce ţi-e frică, nu scapi

Suplimentul literar al ziarului ROMÂNIA LIBER| (nr. 10) prezintă cartea lui John Koehler, Spioni la Vatican, tradusă în româneşte. Volumul reprezintă o lucrare de referinţă, temeinic documentată despre războiul invizibil şi ampla campanie de spionaj purtate de URSS împotriva Bisericii Catolice: „De la persecutarea preoţilor din ţările comuniste până la emiterea unui ordin de asasinare a papei Ioan Paul al II-lea, KGB-ul privea catolicismul ca pe o ameninţare la adresa stabilităţii în Europa de Est şi, de aceea, biserica era considerată şi tratată ca inamicul numărul unu al statelor comuniste”. Acum, privind înapoi la evenimentele care au avut loc între timp în Europa de Est şi care au dus la prăbuşirea comunismului, vedem că KGB-ul avea dreptate să se teamă atât de tare de biserică, de Vatican. Şi constatăm că, într-adevăr, de ce ţi-e frică, nu scapi.




Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara