Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Parisul văzut de un parizian

În revista SECOLUL 21 (nr. 1-6), Cronicarul a descoperit o mică bijuterie: un text de Michel Deguy intitulat „Distrugerea Parisului”. Ochiul poetului şi filosofului francez vede ceea ce ochiul turistului obişnuit nu poate să distingă: „Tot mărind Parisul prin anexarea periferiei, Parisul a devenit o periferie.” Sau: „Oraşul-lumină a trecut la camuflaj, la camuflarea vieţii.” Sau: „Parisul se goleşte de «locuitorii» săi, pentru că nu-ţi poţi permite să închiriezi acolo o «locuinţă», la preţuri rezonabile sau moderate.” În fine, reproducem un pasaj mai larg care am vrea să-l convingă pe cititor să nu rateze acest eseu, în integralitatea sa: „Marea librărie din Place de la Sorbonne, plămân şi simbol al ex-cartierului studios, a fost în sfârşit înlocuită cu o butică de modă. Franjuri şi cartofi prăjiţi, acesta e programul. Imaginaţi-vă pentru o clipă că televiziunea ar consacra doar jumătate din acest timp operelor spiritului şi nu sportului, invenţiei ştiinţifice, filosofice, artistice, şi nu muşchilor! Imaginaţi-vă coperţile revistelor salutând din când în când minţile bine dotate, în locul sânilor şi abdominalilor! Iar pe panourile Decaux – descoperirile şi ideile în locul lenjeriei intime! S-ar prăbuşi economia. Această lume ar deveni imposibilă. Mă opresc din visare” Aşadar, se vede limpede, lucrurile se strică nu numai la Bucureşti , ci şi la case mai mari!


Biserica şi cârciuma

Tot în această săptămână putem citi, plăcută coincidenţă, şi nişte pagini frumoase dedicate Bucureştiului. Autorul acestei descrieri care surprinde, cu fineţe, specificitatea capitalei noastre este Andrei Oişteanu. În revista 22, nr. 38, el îi acordă Cătălinei Iancu un interviu despre Bucureşti şi bucureşteni: „Spre deosebire de alte oraşe, Bucureştiul nu avea o structură urbană de tip «roată de bicicletă», cu centrul în mijloc şi cu spiţele ca nişte felii de tort, cu cartiere. Bucureştiul este sau, mai exact, a fost policentrat, a avut mai multe centre, o sumedenie de centre. Cel care a modernizat oraşul a fost primarul Pache Protopopescu (1888 – 1891). […] Într- un fel, Pache Protopopescu a «haussmannizat » Bucureştiul şi i-a trasat marile bulevarde. Altfel, Bucureştiul era format din – să le zicem – mahalale (fără sensul peiorativ pe care termenul îl are astăzi), care erau constituite în jurul unei biserici. Un fel de parohii sau enorii. De aceea s-a şi spus despre Bucureşti că ar fi oraşul cu 365 de biserici, câte o biserică în fiecare zi. Fiecare avea în centrul său simbolic o biserică. Biserica şi cârciuma erau cele două mari «instituţii» ale mahalalei, fiind principalele elemente de identificare a unei adrese.” Edilii s-ar cuveni să ţină seama de astfel de descrieri şi analize, atunci când îşi propun să redeseneze acest mare oraş care, de-a lungul vremii, a avut atât de mult de suferit.


Cum eram altădată

Un episod important pentru ţara noastră în desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial a fost, cum se ştie, atacul aerian din 1943 al aviaţiei americane asupra zonei petrolifere Ploieşti-Valea Prahovei. Această operaţiune militară, cunoscută sub numele de „Tidal Wave”, era menită să distrugă rafinăriile de la Ploieşti, Brazi şi Câmpina. La ea au participat 178 de bombardiere de tipul B-24 Liberator care au pornit de la Benghazi, din Libia, şi au ajuns la destinaţie în ziua de duminică, 1 august, la orele 2 după prânz. În timpul raidului, 35 de avioane din acest mare grup au fost doborâte. În remarcabila revistă ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE, un tânăr istoric, Alexandru Armă, scrie un articol interesant în care consemnează impresiile prizonierilor americani despre felul cum au fost trataţi ei de armata română şi de localnicii civili. Iată una din mărturii: „O femeie în vârstă a venit la mine cu o cană cu lapte cu cacao şi două felii de pâine de casă cu unt. Ce femeie drăguţă! A venit la mine şi s-a aplecat, dându-mi farfuria. Încă şi acum aş vrea să mă pot revanşa într-un fel faţă de ea!” Atunci, asemenea gesturi de omenie au fost numeroase. Este reconfortant pentru Cronicar să constate că acea bunătate şi acea bunăcuviinţă care, actualmente, par să se afle într-o eclipsă, altădată erau, totuşi, prezente în firea poporului român.


O revistă de citit

Cronicarul recomandă în această săptămână DILEMA VECHE (nr. 449), o revistă bună de citit. Menţionăm câţiva dintre autorii ale căror articole ne-au atras atenţia. Mircea Vasilescu scrie despre „înţelepţii cu togă şi cetăţenii”, Andrei Pipppidi comentează volumul Povestea unei familii din Bucureşti, Grecenii, Vintilă Mihăilescu exprimă opinii despre „casta vorbitorilor de lingua franca manageriensis”, iar Codrin Liviu Cuţitaru, despre „dreptul autorului”. Atitudinile mic-burgheze, genericul sub care e prezent Cristian Ghinea, cuprinde o pagină intitulată „Istoria viitoarei lovituri de stat parlamentare”. De reţinut, Dosarul Dilema, care pune în discuţie revizuirea Constituţ iei şi lansează întrebarea: Pe ici, pe colo sau deloc? De asemenea, Cronicarul i-a citit cu plăcere pe Andrei Manolescu („La colţul străzii”), Rodica Zafiu („Incendiar”), Marius Chivu („Învaţă să scrii!”), Simona Sora („Ore”) şi, bineînţeles, pe Andrei Pleşu, cu subtile reflecţii despre rău: „Să nu te gândeşti la rău, să nu ţii minte răul. Dar, din păcate, răul nu e un inconsistent fum toxic, pe care îl poţi evacua cu o simplă mişcare a mâinii şi cu o gură suplimentară de oxigen. Răul are corp, are «agenţi» ubicui. El se hrăneşte, e drept, din atenţia pe care i-o acordăm, dar are rezerve proprii de relansare: e eficace, contaminant, bine instalat în lumescul lumii”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara