Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Despre identitatea europeană

Revista 22 (nr. 35, din 28 august - 3 septembrie) reproduce (în traducerea lui Florin Gabrea) un interviu pe care André Glucksmann i l-a acordat lui Roman Leick şi care a apărut în „Der Spiegel”. Tema centrală a discuţiei o constituie identitatea europeană, viitorul Europei, şansele sale de a rămâne unită. N-am aprecia că tonul filosofului francez este sumbru, ci mai degrabă lucid şi, de aceea, încărcat de o justificată nelinişte. André Gluksmann constată, cu îndreptăţire, că Europa nu este şi nu poate fi privită ca o entitate, ci ca o sumă de entităţi cu interese, nu de puţine ori, divergente şi de aici provine dificultatea majoră în încercarea de armonizare a părţilor şi întregului. Între motivele de îngrijorare privind un viitor sub semnul unificării al continentului nostru se numără şi o anumită „miopie”, care i-ar caracteriza pe liderii europeni ai momentului. În analiza lui Glucksmann este cuprinsă şi o referire, nu tocmai măgulitoare, la ţara noastră: „Bineînţeles, noi nu mai trăim la marginea unei catastrofe politice şi ideologice, aşa cum s-a întâmplat în secolul XX. Dar falii deconcentrante apar la marginea Europei, unde se pot vedea cum stalinismul şi naţionalismul, precum în Ungaria şi România, îşi dau mîna.”


De citit

Tot în revista 22, dar în numărul 36 (4-10 septembrie), Cronicarul a remarcat un amplu şi extrem de interesant interviu pe care Andrei Pleşu i l-a acordat Rodicăi Palade. Eseistul se pronunţă cu limpezime, cu darul formulărilor memorabile, fără înverşunare dar şi fără menajamente, asupra situaţiei din ţară după această vară în care clasa politică de la noi a bulversat, a aruncat în aer o anumită ordine a valorilor publice, sociale în care cei mai mulţi dintre noi aveam impresia (şi ne înşelam crezând asta!) că fiinţăm stabil. Întrebat dacă putem recupera ce am pierdut în aceste luni, Andrei Pleşu răspunde categoric: „Nu”. Între cauzele care au dus la această deplorabilă stare de lucruri, Pleşu înscrie şi degradarea presei: „Nu se poate ca, în numele libertăţii de exprimare, să lăsăm orice ţăcănit şi orice ţoapă să ne spargă geamurile. Libertatea trebuie onorată cum se cuvine, nu folosită pentru cafturi de cartier. E nevoie şi de o recalibrare a meseriei de gazetar, o meserie esenţială în orice stat de drept, dar o meserie care are rigorile ei. După părerea mea, la noi e o meserie pe cale de dispariţie. Gazetarul, aşa cum îl văd eu manifestându- se, e, de cele mai multe ori, şi de o parte, şi de alta a „baricadei”, un simplu activist. Membru zelos al unor staffuri de campanie. Agent provocator.” Din acelaşi număr al revistei semnalăm articolul lui Ion Vianu, „Opţiunea europeană, în cumpănă?”, ca şi perspectivele pe care Lucian Ţion le fixează asupra cărţilor lui Neagu Djuvara, istoricul care realizează prin opera sa o îndrăzneaţă operaţiune de demistificare, de curăţare a istoriei noastre de acele locuri comune, de acele adaosuri care erau menite să ne „înfrumuseţeze” trecutul şi care, în realitate, nu făceau decât să-l falsifice inacceptabil.


„…A iubit pe Domnul Hristos şi neamul românesc“

Sub titlul Strategii de supravieţuire a memoriei istorice, în DILEMATECA (august 2012), găsim un excelent Dosar N. Steinhardt, datorat lui George Ardeleanu. Dosarul reia câteva episoade din lunga şi amara istorie a manuscrisului Jurnalul fericirii, înainte ca acesta să fie tipărit (ceea ce s-a întâmplat târziu, foarte tîrziu!) şi să intre astfel, glorios, în mitologia noastră culturală, drept una din cărţile cele mai importante ale literaturii române contemporane. Merită să ne amintim că manuscrisul i-a fost confiscat autorului de către Securitate, la 14 decembrie 1972, iar Steinhardt l-a reconstituit din memorie. Securitatea i-a restituit prima variantă în anul 1975, iar în mai 1984 (nu 1884, cum, dintr-o evidentă greşeală de corectură, apare în Dilemateca!), Jurnalul fericirii i-a fost confiscat a doua oară. Între timp, autorul realizase mai multe copii, pe care le va adăposti pe la prieteni, iar unele dintre acestea vor ajunge în Occident. Reproducem aici fragmente dintr-o tulburătoare scrisoare trimisă, în octombrie 1979, de N. Steinhardt lui Virgil Ierunca, unul dintre destinatarii manuscrisului: „Iubite Virgil, dacă cumva, prin vrerea Domnului, nu-mi va fi dat să ajung la Paris, îndrăznesc să te rog a încerca să-mi publici lucrarea. Dorinţa mea ar fi ca versiunea I să apară tradusă în franţuzeşte, iar versiunea a II-a în româneşte. (…) Cartea nu o văd ca pe o lucrare «modernistă» ori de senzaţie, ci numai ca o profesiune de credinţă a unui ovrei care – în anumite biete împrejurări – a iubit pe Domnul Hristos şi neamul românesc…”


De bunăvoie, în capcana scrisului\

În LUCEAFARUL DE DIMINEAŢA nr. 8 ne-a reţinut atenţia confesiunea necosmetizată, plină de o francheţe ce stârneşte simpatia, a lui Radu Aldulescu despre felul atipic cum a ajuns scriitor. Prozatorul mărturiseşte că s-a format „pe cont propriu”: „…n-am avut niciodată vreun îndrumătormaestru care să-mi recomande autori sau să-mi alcătuiască liste cu cărţi de citit. N-am frecventat cenacluri şi n-am lucrat în redacţii de reviste literare.” Mai mult, el, în mod deliberat, vreme îndelungată, a ocolit această meserie, a fugit de propria sa vocaţie: „Oricum, între 18 şi 35 de ani mi-am câştigat existenţa din îndeletniciri care nu numai că nu aveau nicio legătură cu scrisul literar sau gazetăresc, dar nu presupuneau în niciun fel ţinerea în mână a unui pix sau creion.” Evident, prozatorul a sfârşit prin a cădea, de bunăvoie, în capcana scrisului, de care se ferise „mai bine de o jumătate de viaţă”. Ceea ce, am spune, nu ştim dacă este şi spre binele său personal, dar spre binele literaturii, în mod sigur, este. În acelaşi număr al revistei remarcabilă este şi cronica literară semnată de Dan Cristea: o lectură atentă, pătrunzătoare a poeziei lui Nicolae Prelipceanu din volumul La pierderea speranţei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara