Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

„Cel mai eficient prim-ministru“

La 85 de ani de la moartea lui Ion I.C. Brătianu, revista ISTORIE ŞI CILIZAŢIE (numărul 38, noiembrie) îi consacră acestui mare om politic un substanţial capitol: personalitatea sa impresionantă este evidenţiată prin articole semnate de istoricii Adrian Cioroianu, Dan Berindei, Ion Bulei, Ion Calafeteanu, Răzvan Theodorescu, Adrian Majuru, Mihaela-Cristina Verzea. Astfel, chiar în editorialul apreciatei publicaţii, Adrian Cioroianu îi fixează locul lui Ion I. C. Brătianu în istoria noastră. Opiniile sale sunt exprimate tranşant: acesta „nu este doar cel mai eficient prim-ministru pe care l-a avut România în secolul XX”, „ci rămâne şi un nume exponenţial pentru ceea ce înseamnă modernizarea statului român”. „Din punctul meu de vedere, continuă editorialistul, această perioadă de circa 50 de ani (1860-1910, să zicem) reprezintă cea mai bună epocă din istoria României. (…) Saltul pe care, în acest interval, îl face România – de la o provincie otomană, la statutul de regat cu ambiţii, armată şi prerogative recunoscute de majoritatea partenerilor internaţionali – este fără precedent şi fără egal în istoria noastră.” Evident, politicienii de astăzi ar trebui să-şi însuşească lecţia lui Ion I. C. Brătianu: idealul său, ca şi al celorlalţi Brătieni, s-a numit România – aşa cum observă Răzvan Theodorescu în evocarea sa. Iar dacă nu reuşesc să-şi însuşească această lecţie (mult prea grea pentru oamenii comuni), măcar să încerce. Măcar să-şi facă dintr-un asemenea om modelul, reperul. În momentele de slăbiciune şi de confuzie, cum este acesta, trebuie să ne îndreptăm privirea spre înălţimi. Un mare drog tehnologic
În revista 22 (nr. 48, 27 noiembrie – 3 decembrie), descoperim, sub semnătura lui Codruţ Constantinescu, o încercare de descriere, de definire a mall-ului ca prezenţă nouă şi tiranică în spaţiul autohton. Acestui „templu al consumismului valah postdecembrist”, importat din Occident (chiar numele, mall, este un neologism provenind din limba engleză), i se găsesc „strămoşi” (e drept, neizbutiţi) în sistemul istoric din care am ieşit: „celebrele magazine universale de mari dimensiuni, în care sufla vântul sărăciei lucii”. Succesul mall-ului ar sta în transpunerea societăţii occidentale în lumea orientală. Nu suntem convinşi că această „cheie civilizaţională” (ar fi vorba despre ciocnirea civilizaţiilor, cea occidentală vs. cea orientală) este cea mai potrivită pentru a explica fascinaţia pe care mallul o exercită asupra noastră. Mai degrabă e vorba despre crearea şi livrarea unui paradis accesibil: „fără să plăteşti bilet de intrare”, ai acces pentru câteva ceasuri într-un univers unde sunt etalate bunăstarea, opulenţa, confortul şi îţi e asigurată o anumită securitate meteorologică (e lumină, nu te bate vântul, nu te udă ploaia, temperatura e reglată ideal etc.), cu alte cuvinte, pătrunzi într-o iluzie, îţi este administrat un mare drog tehnologic pe care-l înghiţi cu plăcere.

Dezorganizarea literaţilor din Italia

În revista clujeană TRIBUNA din 16-30 noiembrie, Cronicarul a dat peste interviul pe care Gabriela Lungu şi Ioan-Pavel Azap i l-au luat jurnalistului italian Andrea Bajani, sosit de curînd în România în vederea realizării unui proiect european al Forumului Internaţional de la Bratislava. Cum scriitorul italian a scris recent un roman inspirat din realităţile româneşti, Cronicarul a aşteptat curios să afle părerile sincere ale literatului născut la Roma. Din păcate, romancierul nu poate sări peste clişeele politicoase care intră în recuzita de declaraţii curente pe care străinii le fac în privinţa României, şi de n-ar fi fost decît platitudinile din interviu, nici nu ar fi meritat osteneala de a-l semnala. Şi totuşi, e un loc aparte în suita de banalităţi care a atras atenţia Cronicarului. E vorba de breasla scriitorilor din Italia, a cărei stare e atît de precară că, în comparaţie cu colegii lui Umberto Eco, Uniunea Scriitorilor din România reprezintă un caz privilegiat. Iată ce mărturiseşte romancierul născut în 1975: „În Italia scriitorii sînt funciar dezorganizaţi, sîntem mai degrabă nişte cîini lăsaţi liberi. Sînt lucruri pe care le avem în comun, prietenii citadine, ne întîlnim deseori la festivaluri, dar nu e chiar atît de simplu să reuşim să organizăm lucrurile împreună, ceea ce, pe de o parte, este un păcat, pe de altă parte, nu. Dar în Italia este foarte puţin dezvoltată partea politică, politica a murit puţin în Italia şi orice idee de organizare – nu numai a scriitorilor, şi a muncitorilor, a studenţilor – este greu de pus în practică. E păcat şi îmi pare foarte rău despre asta. Pe de altă parte, şi este o contradicţie în care trăiesc, nu ştiu cum s-o rezolv, deseori literatura are drumul ei personal.” Probabil că Andrea Bajani a vrut să spună că a murit puţin solidaritatea dintre scriitori, dar nu politica în Italia. Oricum e îngrijorătoare împrăştierea literaţilor italieni. Faţă de starea lor, scriitorii români stau cu adevărat bine.

Léon Bloy

Numărul din noiembrie al CONVORBIRILOR LITERARE conţine un inspirat articol al lui Nicolae Stroescu- Stînişoară despre scriitorul francez Léon Bloy. Născut la 11 iulie 1846 la Périgueuy şi decedat la 3 noiembrie 1917, Léon Bloy şi-a pierdut în tinereţe credinţa, pentru ca la maturitate, pe fundalul unei speranţe difuze care nu l-a părăsit nicicînd, să-şi revină din disperare şi să capete o stare de spirit pe care mulţi cercetători au considerat- o drept vizionară. Nici mai mult nici mai puţin, Bloy se considera pe sine martorul chemat să aducă mărturia credinţei creştine într-o lume de renegare spirituală. Chiar dacă îi putem pune convingerea pe seama unei exaltări tardive, cuvintele cu care descrie secolul XX nu au cum să nu atragă atenţia. Iată cum anticipa Bloy în 1902 (!) secolul celor două războaie mondiale: „Trăim preludiul unei drame nemaiauzite, ceva ce nu s-a mai văzut de douăzeci de secole... Ameninţarea este cu atît mai înspăimîntătoare cu cît orbirea de neconceput a celor ce ar fi trebuit să vadă îi împiedică să o perceapă. Ce strigăt de agonie se va ridica în toată lumea, atunci cînd vălul aparenţelor va începe să se destrame. Văd venind cele mai înspăimîntătoare măceluri!” Clarviziune sau pur şi simplu potrivire fericită? Oricum, scurta evocare pe care Stroescu-Stînişoară i-o face scriitorului francez ne aduce în atenţie o figură aparte a culturii europene.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara