Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar


Performanţă şi audienţă

În revista LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ, Invitatul lunii noiembrie este poetul Adrian Popescu. În pagina pe care lunarul bucureştean i-o rezervă, autorul Umbriei publică versuri care ne-au reţinut atenţia. Reproducem aici un fragment din tulburătorul poem Nu sfătuiesc pe nimeni, meditaţie gravă şi ironică despre condiţia poetului: „Dar să scrii poezie adevărată-i riscant,/ Calea Binelui dac-o urmezi,/ Devii greu de suportat./ Scriind poezie,/ Ai lumea împotriva ta,/ „De ce nu eşti ca toţi ceilalţi,/ De ce ne tai cheful, mereu?”/ Sărăcia, spitalul sau şanţul/ Este tot ce te-aşteaptă,/ Ori mai rău./ Aşa că eu nu sfătuiesc pe nimeni/ Să scrie poezii,/ Părinţii dacă-şi iubesc copiii,/ Să le interzică de mici,/ frecventarea poeţilor vii sau morţi.// Vor spune unii că poezia-i scară la cer,/ Ştiu eu, poate, dar foarte rar,/ Mai degrabă e o coborâre în infern,/ Maelstrom şi tornadă,/ Elice de vapor care se scufundă,/ Te absoarbe- n abis, Dacă nu cumva te despică/ Înainte de a te afunda definitiv.” Deşi interesul pentru lectură a scăzut dramatic, literatura română contemporană dovedeşte, prin astfel de reuşite poetice, dar şi prin unele apariţii recente din domeniul prozei sau al eseului, că se află într-un moment fast al său.

O regulă pentru cei mai buni?

Tot în Luceafărul de dimineaţă (nr. 11, noiembrie), Cronicarul a remarcat şi interviul inedit, datând din anul 2000, pe care Ştefan Ion Ghilimescu i l-a luat cărturarului Alexandru George. Este emoţionant să-i citim confesiunile acum, când Alexandru George nu se mai află printre noi. S-a întâmplat şi cu acest important scriitor român ceea ce s-a întâmplat cu atâţia alţi creatori de talia sa: în timpul vieţii nu a fost judecat totdeauna cu o dreaptă măsură: „Cei care mă caută în vreo «istorie» apărută mai recent nu mă vor găsi (I. Rotaru) sau îmi vor recunoaşte un loc minim (D. Micu). Critica partizană sau cu pretenţii istorice (de tip Eugen Simion şi L. Ulici) nu-mi acordă, de asemenea, nici un loc sau îmi acordă unul pe o linie secundară, diferită de fluxul pe care ei îl socotesc «normal» al literaturii din ultimele decenii. Faptul că eu nu figurez în nici una din enumerările curente printre prozatorii vremii este iarăşi grăitor. Pot numi cel puţin zece reviste importante care în ultimul sfert de veac nu mi-au închinat nici măcar o recenzie...” Gândindu-ne la tratamentul de care s-a „bucurat” Alexandru George, ne vine să exclamăm că aceasta ar putea fi chiar regula după care să îi recunoaştem pe scriitorii de valoare – să aibă parte de ingratitudinea şi miopia contemporanilor.

Tinerii scriitori îşi fixează reperele

La Casa de pariuri literare apare volumul Dincolo de frontiere. Opere, care adună tot ce a scris Sorin Stoica, unul dintre vârfurile generaţiei 2000, dispărut, din păcate, mult prea devreme. Prefaţa volumului este semnată de Cosmin Ciotloş, iar postfaţa de Marius Chivu. Ediţia este îngrijită de Cosmin Manolache, Călin Torsan, Victor Jalbă- Şoimaru, un cristian. Revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 393, 22-28 noiembrie) consacră acestui eveniment două pagini de avanpremieră. Este reprodusă prefaţa lui Cosmin Ciotloş, care scrie: „Despre Sorin Stoica s-au pronunţat, entuziast, toţi tinerii cronicari ai momentului, oameni cu opţiuni adeseori extrem de diferite. Consensul lor spontan trebuie înţeles mai presus de eventuala solidaritate de generaţie. (Dovadă stă dosarul de presă, în paginile căruia figurează şi Radu Cosaşu, şi Dan C. Mihăilescu, şi, mai de curând, Nicolae Manolescu). Apăruse, pur şi simplu, un scriitor foarte bun. A cărui valoare nu mai necesita nici nuanţări, nici concesii, nici negocieri.”

Cum ne apărăm de trivialităţi

Andrei Şerban a montat la Iaşi, pe scena Operei, două spectacole: Indiile galante de Jean-Phlippe Rameau, care a fost conceput iniţial pentru Opera Garnier din Paris (în 2003) şi Troienele, care face parte din Trilogia Antică. Cu acest prilej, în revista SUPLIMENTUL DE CULTUR| (nr. 374, 10-16 noiembrie), el discută cu George Onofrei despre proiectele sale teatrale, dar şi despre multiple subiecte de interes legate de prezenţa culturii în viaţa publică românească. Iată, de pildă, cum comentează regizorul întâmplarea evocată de George Onofrei, când un profesor de liceu a întrerupt un spectacol de teatru care conţinea trivialităţi, a urcat pe scenă şi le-a cerut elevilor împreună cu care venise la teatru, să părăsească sala: „Ştiu că a provocat mult zgomot acest incident, dar nu cunosc spectacolul, nu cunosc piesa, nu am fost acolo, deci nu am cum să spun de partea cui a fost dreptatea. Un singur lucru vreau însă să vă spun: de multe ori eu însumi merg la teatru şi de multe ori eu însumi aş vrea să spun: «Opriţi-vă! Ceea ce faceţi este o gogomănie». Nu are nici un drept un regizor sau un grup de actori să arate pe scenă ceva ce ne face să ne simţim mai puţin nobili, mai puţin demni decât ne simţim oricum. Poate că acest profesor s-a grăbit, a mers prea iute pe scenă. În general, cred că ceea ce teatrul oferă – limbajul şi mesajul folosite – este atât de trivial, atât de sărac, atât de mediocru, încât oamenii din sală au dreptul să se scoale şi să spună: Nu, nu vrem aşa ceva!»”

O revistă de citit

BUCUREŞTIUL CULTURAL (nr. 120, 20 noiembrie) are un sumar interesant. Gabriel Chifu semnează textul de deschidere („Viaţă de literator”). Doina Papp face un bilanţ al festivalului Naţional de Teatru, cu titlul „De toate pentru toţi la FNT”. Daniel Cristea- Enache continuă analiza operei lui Marius Robescu, „un poet complet”, iar cronica literară a lui Paul Cernat este dedicată volumului de debut al lui Mihai Iovănel, Mihail Sebastian. O monografie ideologică, apărut la Cartea Românească. Mircea Martin publică un eseu foarte bun despre B. Fondane pus în oglindă cu Baudelaire, cel care a constituit pentru tânărul Fundoianu „un model asumat”, singurul pe care acesta l-a recunoscut. Punctul central al acestui număr din Bucureştiul Cultural îl reprezintă interviul pe care directorul revistei noastre, Nicolae Manolescu, îl acordă, în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Cu luciditate, Nicolae Manolescu vorbeşte despre uriaşele dificultăţi (mai ales de natură financiară), cărora, cu eforturi şi consum de energie, cu enorm de mult timp sacrificat, actuala echipă de la conducerea USR a trebuit să le facă faţă în acest an. De asemenea, în acest interviu realizat de Mădălina Şchiopu, Nicolae Manolescu anunţă şi intenţia sa de a candida din nou la preşedinţia USR.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara