Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Adevăruri, neadevăruri

Seria de atacuri smintite la adresa Uniunii Scriitorilor şi a conducerii sale continuă netulburată. Se aruncă pe piaţă, cu seninătate, cele mai cumplite acuzaţii fără acoperire, se scormoneşte inacceptabil în viaţa personală, se colportează, se mistifică, iar neadevăruri strigătoare la cer se lansează în spaţiul public prezentate ca adevăruri sigure. De exemplu, s-a rostogolit în mai multe medii această afirmaţie apocaliptică: „Uniunea Scriitorilor împreună cu toate revistele din subordinea sa se află în stare de faliment”. Când situaţia este tocmai pe dos. În condiţiile în care firma care administra Casa Vernescu a dat faliment şi USR a fost lăsată cu datorii uriaşe de către această firmă, Uniunea Scriitorilor, prin eforturile echipei aflate în fruntea sa, a reuşit imposibilul: deşi un an de zile a funcţionat fără principala sa sursă de venituri, chiria obţinută de la Casa Vernescu, totuşi a atras fonduri, a echilibrat situaţia, şi-a derulat principalele programe, şi-a plătit toate datoriile către finanţele statului şi către alte instituţii partenere, iar actualmente, cu toate cele opt reviste pe care le editează, a intrat într-un regim de funcţionare normală!

De luat aminte

În revista 22 (nr. 9, 5-11 martie), Marina Dumitrescu publică un articol, „Oseminte vs. Operă”, în care limpezeşte, cu argumente irefutabile, chestiunea aducerii în ţară a osemintelor lui Brâncuşi. Autoarea le reaminteşte celor care au uitat sau n-au aflat încă, faptul că Parisul, cu cimitirele sale renumite, este un spaţiu emblematic unde îşi au sălaşul rămăşiţele pământeşti ale multor alogeni, personalităţi de mare notorietate, de la Chopin, la Jim Morisson, de la Heinrich Heine, Samuel Beckett şi Nijinsky la Maria Callas, Oscar Wilde şi Isadora Duncan, iar ţările de origine nu fac zgomotoase demersuri pentru repatrierea osemintelor. Cei care au declanşat şi întreţin această adevărată isterie (în primul rând, Laurian Stănchescu) sunt captivii unui naţionalism de tip Cântarea României. Iată ce scrie Marina Dumitrescu despre recenta manifestare dedicată lui Brâncuşi la împlinirea a 137 de ani de la naştere, manifestare organizată chiar de Laurian Stănchescu şi desfăşurată la cinematograful Scala: „… trebuie să spun că spectacolul omagial pe care l-a girat (Laurian Stănchescu, n.n.) a oferit o mostră de derapaj encomiastic dintr-o specie (de cămin cultural) pe care o credeam dispărută… Cu atât mai mult cu cât, de-a lungul celor două ore în care organizatorii şi invitaţii lor ne-au plictisit cu vorbe sforăitoare şi gratulări (reciproce) exagerate, au lipsit total tocmai referirile la calităţile de artist „revoluţionar” ale marelui gorjan, ca şi persoanele competente care le-ar fi putut face.” Cuvintele goale de sens ţinând de o mentalitate comunistă patriotardă ar trebui înlocuite cu o grijă reală faţă de covârşitoarea personalitate artistică a lui Brâncuşi şi faţă de opera sa înnoitoare: „…Brâncuşi nu beneficiază încă în România de un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, care să facă accesibile în mod coerent, unui public cât mai larg, operele (oricum puţine!) aflate încă în ţară şi unde, eventual, periodic să fie aduse în vizită şi cele de pe alte meleaguri. Dar ce spun?! În Capitală, Brâncuşi ar trebui să dea numele unui aşezământ al artei moderne, iar la Hobiţa unui memorial activ, în spiritul celui de la Ipoteşti, de pildă.” Acest articol ar trebui citit cu atenţie şi de autorităţile statului care, grăbite şi cu prea multe pe cap, par să cadă în capcana acestei, în fond, false soluţionări a datoriilor reale pe care poporul român le are faţă de genialul artist.

Din sumar

În revista LETTRE INTERNATIONALE (ediţia română/ iarnă 2012-2013), sub titlul Adu-ne cea mai bună şampanie!, găsim un admirabil text semnat de Ion Vianu. Sunt pagini de memorialistică despre condiţia exilatului şi, deopotrivă, pagini de fină analiză de caz, în care psihiatrul şi scriitorul îşi exersează competenţa nu doar pe alţi pacienţi, ci şi pe propria persoană, pusă şi ea sub lupă: „A început un nou capitol din viaţa mea (odată cu exilul, n.n.), pe care, în optica îngustă a tinereţii, l-am considerat, la un moment dat, o nouă viaţă. Nu era. Adevărat, mori simbolic de mai multe ori în viaţă, dar nu pentru a începe una nouă; o continui pe singura care ţi-a fost dat să o primeşti. Iluzia că ceva s-a terminat, că începe un-cu-totul-altceva este naivă, de vreme ce tragi după tine tot trecutul, toate amintirile, toate obiceiurile; dar şi pentru că viaţa te readuce pe urmele paşilor tăi. Convins fiind că nu voi mai reveni în ţara mea, am considerat-o drept lumea cealaltă (nu spre care te îndrepţi, ci aceea de unde vii). Apoi s-a petrecut marea păcăleală care a dovedit că generaţia noastră (cu puţine excepţii) nu a avut simţul istoriei: am asistat la prăbuşirea comunismului, după ce fusesem convinşi că era etern. Ideea exilului pe viaţă nu fusese doar o iluzie, ci o greşeală”. De asemenea, semnalăm şi excelentul eseu al lui Vintilă Mihăilescu, intitulat Gastrogonii, în care profesorul bucureştean ne dovedeşte fermecător că lumea nu e orânduită doar după număr, cum se credea din vechime, ci şi după ce mă- nâncă şi cum mănâncă omul: „Omul s-a născut la masă sau, mă rog, în jurul mesei, acolo unde s-a născut şi comensalitatea, convivialitatea. Animalul se hrăneşte, omul găteşte: iată una dintre primele mari despărţiri ale Omului de Animal – şi astfel de Natură. Omul edenic era vegetarian, simplu culegător – ne spune Cartea genezei; căzut în istorie, devine omnivor. Prima sa reţetă a venit odată cu focul, din care s-a născut «triunghiul culinar» reconstituit de Levi Strauss câteva mii de ani mai târziu şi care consacră opoziţia natură-cultură.” Aceste două puncte din sumar consemnate aici am vrea să fie pentru cititori o invitaţie la lectura acestui număr din Lettre Internationale, în totalitate remarcabil.

„Lipsesc banii, curg ofensele“

În APOSTROF (nr. 2, ediţia on-line), revista pe care o conduce, Marta Petreu face un bilanţ al anului literar 2012 şi o proiecţie a anului în curs, punând accentul pe situaţia USR şi a revistelor sale: „Greu a fost anul trecut pentru revistele de cultură ale Uniunii Scriitorilor, greu s-a anunţat şi este şi începutul anului 2013. Lipsesc banii – curg ofensele. Iar cultură fără bani nu se poate. Am mai spus-o de multe ori, cultura costă.(...) La fel este şi cu Uniunea Scriitorilor şi publicaţiile ei: nu numai că Uniunea produce o bună parte din mişcarea culturală a României de azi, dar o şi finanţează singură, din veniturile proprii – care se întîmplă să provină din închirierea unei clădiri.” Soluţia pe care a propune Marta Petreu este aceeaşi care a apărut şi în intervenţiile altor scriitori români, şi anume – necesitatea ca statul român să recunoască importanţa culturii scrise şi să se implice în sprijinirea ei financiară: „De fapt, această stare de lucruri este anormală: o instituţie atît de importantă în creaţia de valori culturale cum este Uniunea Scriitorilor ar trebui subvenţionată de la bugetul de stat, adică din bugetul României – ceea ce nu înseamnă al vreunei puteri politice anume. Căci literatură/cultură română scriem, nu altceva, iar ce producem noi nu poate face nimeni altcineva pe lume. ” În fine, Marta Petreu, una dintre cele mai respectate voci ale literaturii noastre de astăzi, vorbeşte cu amărăciune şi despre scandalurile în care diverse persoane iresponsabile şi lipsite de orice îndreptăţire au târât, în ultima vreme, Uniunea Scriitorilor: „În ultimele luni, grele pentru redacţia Apostrofului şi pentru toate redacţiile revistelor Uniunii, cînd colegii mei au lucrat tăcuţi şi fără certitudinea că echipa de conducere a Uniunii va reuşi miracolul de-a ne plăti pînă la urmă salariile (precizez, în spiritul adevărului: pentru 2012 au fost pînă la urmă plătite), am devenit sensibilă la uşurinţa cu care oamenii vorbesc de rău literatura română, cultura română în general. Iar unii dintre cei care vorbesc cu desconsiderare despre Uniune, despre scriitorul român şi despre literatura română sînt chiar scriitori. Nu am văzut, de exemplu, ca ziarul Adevărul – care a apărut nu demult cu oribila pagină întîi purtînd titlul de scandal «Uniunea Scriitorilor cotropită de impostori» – să fi făcut vreodată o grandioasă pagina întîi punînd coperta unei cărţi româneşti recent apărute care i-a plăcut vreunui ziarist din redacţie. La fel, am avut surpriza neagră de a citi, în Cotidianul, insultele şi ameninţările unui membru al Uniunii Scriitorilor, dl Mircea Arman, proaspăt redactor-şef la Tribuna, la adresa tuturor scriitorilor, pentru el toţi fiind, de la vlădică pînă la opincă, «ţuţeri», «ipochimeni» şi altele asemenea.”

Nominalizări

Din numărul 406 (7-13 martie) al OBSERVATORULUI CULTURAL aflăm autorii nominalizaţi la Premiile acestei reviste pe anul 2012, care se vor acorda înt-o ceremonie ce va avea loc în ziua de 8 aprilie. Sigur, sunt câteva absenţe de pe lista de nominalizări care nedumeresc, cum ar fi, de pildă, la proză, Ioana Pârvulescu şi romanul său Viitorul începe luni sau, la poezie, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu şi Aurel Pantea, cu cărţile lor din anul 2012. Dar, ca întreg, selecţia este convingă toare, vorbind despre seriozitatea celor care au votat (nu mai puţin de 24 de redactori şi colaboratori ai publicaţ iei). Astfel, ne face plăcere să-i regăsim între cei care concurează pentru premii, la diverse secţiuni, pe Mircea Mihăieş, Livius Ciocârlie, Andrei Pleşu, dar şi pe Mihai Iovănel şi Marius Chivu. O remarcă: foarte strânsă este cursa la Proză, unde sunt nominalizaţi Radu Aldulescu, Filip Florian, Florina Ilis, Radu Mareş, Alexandru Muşina, Simona Sora, Stelian Tănase. Şi o altă observaţie: la Poezie, balanţa înclină (părtinitor?) spre noua generaţie de poeţi, căci, în afară de Octavian Soviany, ceilalţi competitori sunt poeţi tineri: Şerban Axinte, Vlad Moldovan, Dan Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Vancu.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara