Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

De lăudat, la TVR

Potrivit regulii sale de a căuta şi de a găsi emisiuni Tv care ies din acest adevărat proiect naţional de tembelizare a poporului prin intermediul ecranelor tv, Cronicarul a remarcat sâmbătă seara, la oră de vârf, după telejurnal, pe principalul canal public de la noi, TVR 1, un interviu pe care Mirela Nagâţ i l-a luat lui Pascal Bruckner. Se cuvine lăudat dialogul, într-o franceză fluentă, pe care jurnalista l-a purtat cu celebrul scriitor. Intelectualitate, substanţă, doi oameni care ştiu despre ce vorbesc şi care sunt capabili să transmită idei. Prin acest interviu, eram atât de departe de stupidele discuţii cu care ne-au obişnuit televiziunile, unde se bate apa în piuă de către inşi săraci cu duhul, ce ne sunt propuşi drept modele. Cu alte cuvinte, prin acest interviu, eram acolo unde e de dorit să ne situăm tot timpul. Să amintim şi una din confesiunile lui Bruckner: în Franţa, este o tradiţie ca scriitorii, filosofii să fie invitaţi de preşedintele Republicii, de miniştri, pentru a le cere sfatul în diferite chestiuni dificile, de interes public. Nu e şi cazul nostru. Din nefericire.

Războiul prozatorului

În LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ (nr. 2, februarie), Radu Aldulescu continuă războiul său fără sfârşit pentru apărarea condiţiei de scriitor, care, în opinia sa, este tot mai ameninţată, mai pusă la îndoială în aceste „vremuri de bejanie”: „…ultimele redute ale batjocoririi ideii de literatură şi a scriitorului adevărat sunt asaltate prin proiecte de genul «Cel mai rapid roman» sau de culegeri colective pe teme impuse gen «Prima beţie», «Prima pereche de blugi», «Prima ţigară» etc. Culmea e că toate aceste proiecte sunt iniţiate de tineri activişti culturali, pe lângă care secretarii utecişti de altădată erau mici copii, poate unde mizele de azi sunt mult mai mari, determinând, în pas cu vremurile, lipsa scrupulelor de orice fel, inclusiv cele de natură estetică. România îşi extermină pas cu pas romancierii adevăraţi, dar face eforturi pentru a intra în istoria literaturii universale cu cel mai rapid roman. O, ţară tristă, plină de humor…” Înţelegem şi amărăciunea şi enervarea prozatorului. Situaţia scriitorului român, dar şi impactul extrem de redus asupra publicului al literaturii române contemporane sunt cu adevărat îngrijorătoare şi s-ar cuveni organizată o dezbatere largă şi atentă privind cauzele acestei degradări. Dezbatere care, e de presupus, oricât de serioasă ar fi, n-ar putea opri nici ea tăvălugul.

De ţinut minte

Reeditarea la Polirom a unei ample culegeri de nuvele semnate de Isaac Babel ( sunt reunite volumele Armata de cavalerie, din1926, şi Povestiri din Odessa, din 1931, dar şi alte nuvele, publicate de autor în reviste), îi dă prilejul lui Codruţ Constantinescu, în revista 22 (nr. 7, 19-25 februarie), să refacă atât contextul istoric care a generat acele proze, cât şi traseul biografic al prozatorului sovietic, pe care-l consideră „una dintre cele mai cunoscute victime ale totalitarismului stalinist”. Merită să reţinem câteva episoade; sunt, am zice, secvenţe standard ale felului cum se produceau mărirea şi decăderea în acea epocă: „Chiar dacă în 1932 autorităţile sovietice i-au permis să-şi vadă soţia şi fiica la Paris, Babel nu a avut curajul să rămână în Franţa, fiindu-i frică de faptul că nu se va putea întreţine din scris, după cum o făcea în Uniunea Sovietică, unde era un scriitor recunoscut (cu tot ce însemna aceasta). La revenire, Babel a colaborat cu regizorul Eisenstein în producerea unui film propagandistic greţos despre un copil sovietic, celebru în epocă, Pavlik Morozov, care şi-a turnat tatăl la G.P.U.(…) La 15 mai 1939, Babel a fost arestat şi întemniţat la Lublianka. Din acel moment, Babel, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sovietici, a încetat să mai existe sau să fi existat. Căderea lui Ejov şi înlocuirea acestuia cu Beria nu aveau cum să nu antreneze în cădere multe capete, unul dintre ele fiind al lui Babel, care a fost judecat la 26 ianuarie 1940, găsit vinovat în 20 de minute, primind pedeapsa capitală prin împuşcare de către plutonul de execuţie.” Nimic de comentat. Dar de ţinut minte.

Fragment dintr-o carte

Revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 404, 21-27 februarie) publică un fragment din volumul Literatura de azi. Dialoguri pe net, în care Livius Ciocârlie stă de vorbă cu Daniel Cristea- Enache (cartea, cu o prefaţă de Ovidiu Şimonca, se află în pregătire la Editura Polirom). Revista reproduce ultimul schimb de replici dintre cei doi: Daniel Cristea- Enache îl roagă pe Livius Ciocârlie să comenteze un extras din Cartea cu fleacuri: „Avea braţe frumoase, îţi făcea plăcere să le vezi. Acum, s-au subţiat, venele, albastre, au ieşit în relief. Le privesc cu dragoste. Dorinţa a trecut, iubirea a rămas.” Răspunsul lui Livius Ciocârlie e cuceritor, prin inteligenţă, prin sinceritate, prin lipsa oricărei poze, prin ştiinţa lui de a scoate efecte autosituându-se în posturi incomode: „Ne despărţiserăm «definitiv». Regretul îmboldindu-ne, am hotărât să ne întâlnim, pentru o zi, oarecum la jumătatea drumului şi pe teren oarecum neutru, eu având ceva mai mult de mers, dar fiind mai obişnuit cu locul, la Băile Herculane. Hotărâre nu uşor de luat, fiindcă a trebuit să găsim bani de tren. Odată ajunşi şi urcând noi pe coasta dimpotriva Domogledului, cam deasupra izvorului pentru ochi, m-am pomenit propunându- i să ne căsătorim.E puţin spus că am fost imprudent. Nu eram şi nici până astăzi n-am devenit omul care să-şi «întemeieze» o familie. Mult prea imatur. Eu comiteam o imprudenţă, ea, acceptând, a comis probabil şi mai mult: o greşeală.” Pagina din Observator cultural ne face să aşteptăm cu interes anunţata apariţie a cărţii.

Din sumar

„Întâlnirea cu marea constituie una dintre acele amintiri emblematice, indelebile, pe care le poţi purta apoi asemenea unui talisman...” scrie Angelo Mitchievici în editorialul său intitulat „Thalassa, Thalassa!”, care deschide numărul numărul 4 (octombrie – decembrie 2012) al revistei constănţene EX PONTO. Din sumar, am mai reţinut „o conversaţie neconvenţională cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu (soţia poetului Ştefan Roll), care a împlinit 104 ani. Paginile de memorialistică sunt semnate de Al. Săndulescu, prezent cu Însemnări pariziene. Am citit şi textul în care Florina Moldovan-Lircă îl evocă pe Cornel Regman. De asemnea, ne-au atras atenţia fragmentele de proză de Dan Perşa şi Ovidiu Dunăreanu, ca şi grupajele de poezie de Liviu Ioan Stoiciu, George Vulturescu, Gellu Dorian, Marian Dopcea, Valentin Talpalariu şi Nicolae Tzone. Leo Butnaru continuă să traducă din avangarda rusă (Aleksei Krucionâh), iar Liviu Grăsoiu, la rubrica Interpretări, prezintă o recentă ediţie Duiliu Zamfirescu. Binevenit, capitolul de istorie dobrogeană, care se ocupă de „învăţământul primar dobrogean în perioada ministeriatelor lui Spiru Haret”.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara