Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Atac la U.S.R.

În ADEV|RUL DE WEEKEND am descoperit un atac violent la adresa Uniunii Scriitorilor: prezentându-se câteva cazuri de autori slabi/ dezamăgitori/ sub-mediocri/ stupizi, care sunt membri ai U.S.R., se trage concluzia că această structură organizatorică a scriitorilor trebuie să dispară, iar membrii săi, toţi, şi cei foarte buni, şi cei excepţionali, se cuvine să-şi piardă drepturile câştigate. Sunt, evident, câteva observaţii de făcut: chiar dacă toate acele exemple de autori slabi/ dezamăgitori/ submediocri/ stupizi membri ai U.S.R. ar fi adevărate, teza dezbaterii e falsă. Mistificarea se produce prin omisune, când se ia partea şi se prezintă ca întreg, când se ia excepţia şi se prezintă ca regulă. Da, admitem că toţi acei autori sunt într-adevăr slabi/ dezamăgitori/ sub-mediocri/ stupizi, dar se ignoră faptul că şi cei mai străluciţi scriitori români de azi sunt, la rândul lor, membri ai U.S.R., şi D.R. Popescu, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Norman Manea, Paul Goma, Ana Blandiana, şi Eugen Simion, Nicolae Breban, Mircea Dinescu şi atâţia alţii, mulţi până în ultima clipă a vieţii lor precum Fănuş Neagu, C. Ţoiu, Alexandru George, Petre Stoica. Este adevărat că în U.S.R. s-au strecurat şi inşi care n-ar fi meritat asta, dar Consiliul U.S.R. a făcut eforturi să aşeze bariere în calea lor (de pildă, de câţiva ani s-a introdus formula membrilor stagiari, ca o treaptă intermediară); şi, oricum, criteriile de intrare în U.S.R. sunt mai stricte decât la alte Uniuni, unde calitatea de membru se obţine prin simpla cerere de înscriere şi, în consecinţă, numărul membrilor din acele Uniuni este mai mare (în U.A.P., sunt 5.000 de membri, dublu cât în Uniunea Scriitorilor.Aşadar, realitatea contrazice proverbul şi ne arată că românul s-a născut mai degrabă pictor decât poet.) Pe de altă parte, autorii atacului din Adevărul de weekend nu ţin seama de încă un detaliu important: U.S.R. nu este un club elitist, care să pretindă membrilor săi certificate de genialitate, ci o organizaţie a autorilor de beletristică, o structură de tip sindical, care-i reuneşte pe toţi cei care îndeplinesc anumite condiţii stabilite de Statut.

Monumente în pericol

E greu de spus ce fac autorităţile de resort în materie de conservare a monumentelor pe cale de dispariţie sau, în limbaj UNESCO, aflate în pericol. Semnale de alarmă, numeroase. Ecouri, minime. În primul număr din februarie al DILEMEI VECHI (felicităm şi noi revista ajunsă la „venerabila” vârstă de 20 de ani), Andrei Pippidi şi Lucian Vasile atrag atenţia asupra altor noi posibile victime ale nepăsării autorităţilor. „La nr.1 din Piaţa Romană, o operă a lui Ion Mincu suferă de o neglijenţă de neiertat”, scrie cel dintâi. „În aceeaşi piaţă, la nr.7, între ASE şi fosta casă Sabba Ştefănescu – unde e acum un restaurant – se află splendida casă în care a trăit până în 1938 doctorul Ion-Nanu Muscel, continuă Pippidi. Oameni care au intrat acolo acum zece ani – când aceasta mai era locuită – mi-au spus că era atunci în cea mai bună stare. Astăzi stă să cadă din picioare.” Casa la care se referă Lucian Vasile se află la Ploieşti, pe strada Stadionului nr.1, şi a aparţinut boierilor Cantileşti. Hristu Cantili a fost comerciant şi proprietar de terenuri, sprijinitor al Bisericii Maica Precista din vecinătate. Clădirea exista la mijlocul secolului XIX. Prin 1861-1862, a fost refăcută din temelie, devenind una dintre cele mai luxoase din oraş, ceea ce l-a determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-o aleagă drept reşedinţă cu ocazia unei nopţi, când călătorea de la Iaşi la Bucureşti. În timpul războiului din 1877, în casă a locuit viitorul ţar Alexandru III. Soarta casei a fost să găzduiască ofiţeri: de la generalul austriac von Burlo, în timpul efemerei ocupaţii habsburgice din 1855 şi până astăzi, când e administrată de Ministerul Apărării Naţionale. Casa arată încă bine, deşi bucăţi de tencuială au căzut de pe faţada albă care o face identificabilă. Nu e chiar ameninţată cu dispari- ţia, dar nici tratată cum se cuvine unui monument istoric. E totuşi, după cum susţine Lucian Vasile, cea mai veche casă din Ploieşti!

Periferia a ajuns în centru

Dosarul revistei DILEMA VECHE (nr. 469, 7-13 februarie) se intitulează La mahala. E o temă de stringentă actualitate, astăzi când mahalaua şi mahalagismele par să fi pătruns adânc, dictatorial, în fibra noastră.„La piscina unui hotel all-inclusive de patru stele, mai degrabă scump, apar români cu studii superioare, din elita societăţii. Copiii lor sar în apă şi strigă, adulţii se amuză cum ceilalţi sunt stropiţi, la un moment dat se ceartă în gura mare peste piscină. Mahalaua vibrantă din perioada interbelică vine cu noi, cu manelele noastre şi ocupă uşoruş or spaţiul public, şi acasă, şi în Europa sau aiurea. Experimentul simplu de la piscină este să te uiţi ce fac turiştii din ţări diferite. Nemţii, englezii şi polonezii citesc cărţi. Francezii şi italienii au mai mult reviste. Românii se distrează «cu adevărat»” – constată unul dintre participanţii la dezbatere, Bogdan Voicu, sociolog. Într-adevăr, în cazul românilor, s-ar zice că periferia a cucerit centrul sau, altfel formulat, periferia este peste tot şi centrul – nicăieri.

Care mai este nivelul nostru cultural

Circulă pe internet mai multe filmuleţe care, urmărite, ne arată cât de jos a ajuns nivelul cultural al românilor. La întrebarea unui reporter „Cine a scris Biblia?” se primesc cele mai aiuritoare răspunsuri. „Popa!”, e sigur unul dintre cei întrebaţi. „Dumnezeu!”, e de părere altul. Sau, alte răspunsuri năucitoare:„ Creangă”,„Alecsandri” şi, cu cele mai multe opţiuni, „Eminescu”. Cu alte cuvinte, autorul Bibliei trebuie să fi fost neapărat român, ceea ce denotă încrederea patriotică a bravilor noştri concetăţeni în puterile creatoare ale poporului nostru, care, nu-i aşa?, doar el ar fi putut să zămislească o asemenea carte fundamentală. De tot hazul sunt şi răspunsurile la întrebarea „Care este ultima carte citită?”. Oamenii chestionaţi nu sunt în stare să reproducă un titlu (cu o excepţie, cineva îşi aduce aminte vag Amintiri din copilărie), ci doar, cu chiu cu vai, nume de autori. Scriitorii aleşi de români sunt, desigur, Eminescu, dar şi „Mihai Creangă” (care ar fi scris „poezii frumoase”), dar şi Caragiale („care a făcut filme”), dar şi Ciprian Porumbescu.

Altă mostră de stupizenie

Culegem din revista 22 (nr. 5, 5-11 februarie) altă mostră de stupizenie, comparabilă cu aceea semnalată în precedentul ochi magic. Am fi tentaţi s-o numim mostră de stupizenie… istorică. Sub genericul Perspective, este publicată o stenogramă a şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 21 mai 1975, în care „tovarăşii” comentează un incident, petrecut la Sulina, unde primarul din localitate a salutat-o pe regina Juliana a Olandei aflată în vizită în Delta Dunării, alături de prinţul Bernhardt, cu formula „Bine aţi venit la noi la Sulina, tovarăşă regină!” În respectiva şedinţă, Elena Ceauşescu îl laudă pe primar şi îşi motivează entuziasmul: „Este bine că se spune tovarăşă regină, pentru că în şcolile noastre nu se mai vorbeşte cu tovarăşe, ci numai cu doamnă şi domnule. Şi în întreprinderile noastre industriale, de asemenea, nu se mai vorbeşte cu tovarăşe.” La o asemenea replică a acestei autentice „tovarăşe” aflate în fruntea ţării, orice comentariu e de prisos!

Din sumar

Reţinem destule texte din sumarul revistei ACOLADA (nr. 1, ianuarie 2013). Cronica literară semnată de Gheorghe Grigurcu este consacrată unei cărţi din 2010 a Irinei Petraş Literatura română contemporană. Prelungiri. La rubrica sa Flux-Reflux, Barbu Cioculescu comentează cu supleţe intelectuală răspunsurile lui Lucian Boia la întrebarea „De ce este România altfel?” Versuri bune, de inspiraţie germană, publică Nicolae Coande: „Am trăit în vremea mai multor cenzori dar nu am ştiut/ acest lucru. Nici Iisus n-a ştiut/ poate nu citea jurnalele epocii. Stai în praf când vrei/ să vorbeşti cu oamenii. Lucrează cu ei. Nişte pâine/ prinde bine oricui./ Lipsa de speranţă face poezie dar nu una prea bună.” Interviul Acoladei este realizat de Lucia Negoiţă, care dialoghează cu poeta Ioana Ieronim. Simona Vasilache, colega noastră, scrie inteligent despre „relaţiile de vecinătate” aşa cum apar ele în cărţile clasicilor noştri. Iar Parantezele lui Nicolae Prelipceanu se ocupă de „un drog care nu e interzis, dimpotrivă, este recomandat”


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara