Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Cum ne văd străinii

Salonul de Carte de la Paris a reprezentat un succes pentru literatura română din mai multe puncte de vedere. Nu în ultimul rând, pentru că a făcut cunoscuţi publicului francez scriitori români valoroşi. Principalele hebdomadare culturale au publicat recenzii, în general, favorabile despre romane prezentate în cadrul Salonului. Lunga noastră absenţă de pe piaţa de carte din Franţa, spre a nu părăsi ţara care a găzduit Salonul, nu a rămas fără unele consecinţe. În entuziasmul relatărilor, s-au strecurat inexactităţi supărătoare, ca să nu vorbim de aproximaţii jenante. Ne-am bucurat, de pildă, să citim în L’Express din 17-23 aprilie o recenzie a lui André Clavel despre un roman al Gabrielei Adameşteanu, recent tradus. Ne-a bucurat şi preţuirea arătată autoarei („marea Gabriela Adameşteanu”), chiar şi cu un accent în plus („marea doamnă a literelor româneşti”), dar ni s-a părut exagerată – et c’est le moins qu’on puisse dire – afirmaţia că romanciera „a fost port-drapelul disidenţei româneşti” şi o „pestiferată în ţara lui Big Brotherescu”. Cui prodest?

„Troaca de porci“

În revista STEAUA nr. 3-4, Ruxandra Cesereanu vorbeşte despre „împroş- carea cu noroi a personalităţ ilor culturale din România”, un adevărat sindrom pe care autoarea îl numeşte Troaca de porci. Spicuim câteva dintre observaţiile sale pline de acuitate: „Sindromul troaca de porci satisface, se pare, gustul românesc majoritar şi plebeu pentru bârfă, intrigă, zâzanie.(…) Ceea ce vizez eu acum, constatativ şi mentalitar, este o atmosferă generală de defăimare la adresa scriitorilor, prin promovarea calomniei, a intruziunii în viaţa intimă, a speculaţiilor imunde. Troaca de porci practicată, uneori, în publicistică de condeie frustrate râvneşte o spurcare programatică făţişă.” Scriitoarea analizează mai larg fenomenul: „Revista România Mare a dat tonul unei agresivităţi resentimentare şi vulgare în vara anului 1990 (când revista a început să funcţioneze) cu priză la public. Această priză la public a declanşat şi în cazul altor ziare o practică similară, aşa încât s-a născut o direcţie tezistă de injuriere în spaţiul mass-media. Nuanţele au variat de la mustrare, admonestare, incriminare, sancţionare, dispreţ, spurcare, până la blestem (uneori). Brutalitatea psihică a fost extremă în unele cazuri. Stilul acesta trivial a fost încurajat mediatic (în scopul obţinerii unui număr mare de cititori şi implicit, de vânzări) şi a apelat, de asemenea, la varii tehnici de dezinformare şi manipulare. Scopul era nu doar unul relaţionat de vandabilitate, ci şi unul psihologic, de intimidare a celor creionaţi inflamat şi atacaţi.” Lucrurile stau chiar aşa, cum le descrie Ruxandra Cesereanu. E neplăcut desigur că există „condeie frustrate” care practică „agresivitatea resentimentară şi vulgară”, dar adevărata mare problemă este faptul că noi, ceilalţi, le acordăm credit: publicându-i, citindu-i, de fapt luăm în seamă afirmaţiile lor delirante.

Oameni care sfinţesc locul

În paginile sale de jurnal din revista RAMURI nr. 4, Gheorghe Grigurcu face referiri la revista noastră: „Nu-mi dau seama dacă cititorii României literare conştientizeză împrejurarea, oricum stranie, că hebdomadarul, aşa cum stă scris pe frontispiciul său, apare «cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba». Mai exact spus, cu cel al unui om foarte inimos, preşedintele Consiliului, Ion Dumitrel, în acest răstimp de criză realmente un mecena.” Ne-am bucurat că reputatul critic l-a descoperit, la Alba-Iulia, pe domnul Ion Dumitrel, într- adevăr exemplar prin sprijinul permanent şi substanţial pe care îl acordă actului de cultură. Am mai spus şi altă dată: dacă, în funcţii publice, ar exista mai mulţi oameni ca Ion Dumitrel sau ca Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 din Bucureşti, atunci cultura noastră ar arăta cu totul altfel, incomparabil mai bine.

O lectură deloc complezentă

Am descoperit în LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ (nr. 5, mai, 2013), sub semnătura lui Dan Cristea, o lectură deloc complezentă a cărţii lui Dan C. Mihăilescu „I.L. Cararagiale şi caligrafia plăcerii”. Cronicarul literar al revistei Luceafărul de dimineaţă judecă eseul lui Dan C. Mihăilescu aşezându-l în balanţă cu două dintre interpretările cele mai solide ale epistolarului caragialian, datorate lui Nicolae Manolescu şi Gelu Negrea. În comparaţie cu acestea, iată cum vede criticul eseul aflat în atenţia sa: „Când încearcă însă să-şi croiască şi să-şi explice propriul demers, glosatorul surprinde printr-un limbaj critic plin de ifose şi prezumţii. Există astfel multă fandoseală în stilul său metaforic-asertiv care luptă să împrumute din suculenţa limbajului lui Andrei Pleşu. Nimic nu e demonstrat, nimic nu e argumentat prin litera textului. Doar sentenţiozitate. (…) Critică de etichete care amână livrarea conţinutului.”

Cum îşi recită poeţii versurile

În rubrica sa din DILEMA VECHE (nr. 484, 23-29 mai), intitulată Note, stări, zile, Andrei Pleşu pune în discuţie felul cum recită versuri actorii, dar şi poeţii înşişi. Subiectul ni se pare de interes în acest moment, când poezia se găseşte într-un con de umbră, iar mesajul său cu greu mai trece pragul ca să ajungă emoţional la public. Iată opinia eseistului: „După gustul meu, poeţii îşi recită mai bine poeziile decât o fac actorii. Fireşte, cu excepţiile de rigoare. Cine i-a auzit pe Nichita Stănescu, pe Cezar Ivănescu, pe George Călinescu, pe Teodor Pâcă şi pe alţii rostindu-şi textele, nu- şi poate imagina un mai potrivit mod de lectură. (De neuitat e, pentru mine, şi Sadoveanu citind «Sara pe deal».)” Am prefera să fie cum crede Andrei Pleşu. Din păcate, nouă ni se pare că regula este exact pe dos, astăzi: poeţii îşi citesc cenuşiu, bolovonos versurile. Doar, unii, rar, ca excepţie, adaugă expresivitate textelor personale, când le recită în public. Ne întemeiem această convingere pe recitalurile de la cele două ediţii ale Galei de poezie de la Ateneu, dar şi pe alte numeroase lecturi susţinute de poeţi, la care am fost martori.

Din sumar

A apărut nr. 124 (mai 2013), al revistei BUCUREŞTIUL CULTURAL. Din sumar, semnalăm numeroasele cronici de carte scrise de tineri critici literari: Andreea Răsuceanu (despre volumul Amintiri şi portrete literare de Gabriel Dimisianu, reeditat recent de Humanitas), Bianca Burţa-Cernat (despre Omar cel orb de Daniela Zeca), Doris Mironescu (despre Interviuri. Între biografie şi bibliografie de Ion Pop), Paul Cernat (despre volumul XI din Opere de Benjamin Fondane). De asemenea, revista publică interviuri cu Marco Galli, coordonatorul unui festival literar de la Chiasso (Elveţia), dar şi cu Aurel Pantea şi Nicolae Tzone. În fine, am mai reţinut studiul lui Daniel Cristea-Enache despre Eugen Simion, ca şi eseul cu subiect teatral semnat de Doina Papp.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara