Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Curiozităţi (ne)literare

  • Fosta noastră colaboratoare, Rodica Zafiu, a cărei trecere la DILEMA o regretăm, îşi culege de obicei exemplele de stricare a limbii de pe internet. Cu alte cuvinte, gata stricate de nişte inşi care au cele mai proaste relaţii cu limba română. Şi care îşi semnează textele cu pseudonime. Ne întrebăm ce relevanţă au greşelile de vocabular sau de gramatică ale lui, de pildă, Clopoţel.ro. Fără dar şi poate, niciuna.
  • Marius Chivu le chestionează, în DILEMATECA din iunie 2013, pe câteva doamne în legătură cu „cel mai sexy personaj din literatura română”. Răspunsuri variate, unele directe, altele ocolite, ca toate răspunsurile doamnelor la întrebări. „Optez şi votez pentru locotenentul Ragaiac din romanul lui Gib I. Mihăescu”, optează şi votează Ruxandra Cesereanu. Ah, Ruxandra…
  • Tot în Dilemateca, citate din splendida carte a lui Basarab Nicolescu, Teoreme poetice. „Poeţii sunt fizicienii sensului”. Am prefera: „Poeţii sunt chimiştii sensului”. Sau: „Cel mai minunat, dar şi cel mai înfricoşător aspect al acestei lumi este principiul de maximalitate: dacă aşteptăm destul de multă vreme, totul se întâmplă. Chiar miracolele şi chiar cele mai mari grozăvii.” Partea proastă este că pentru miracole trebuie să aşteptăm prea mult, iar pentru grozăvii prea puţin. O simetrie de care ne-am lipsi bucuroşi.
  • Aflăm că Mircea Arman (să vă mai spunem cine este?) a ajuns la o „înţelegere” cu C.J. din Cluj şi a scăpat de destituirea din funcţia (câştigată prin concurs, nu e aşa!) de manager al TRIBUNEI. Nu stăm acum să-l întrebăm pe preşedintele C.J. de ce s-a răzgândit. Ne punem o întrebare mult mai simplă: ce ar mai trebui să facă Mircea Arman ca să fie trimis acasă? Faptul că a dat afară, fără nici un temei legal, redactori sau membri ai Colegiului redacţional, personalităţi cunoscute ale Clujului cultural, distrugerea revistei care i-a fost dată pe mână, înjurăturile, da, înjurăturile pe care lea expediat pe e-mail unuia din intelectualii marcanţi ai Clujului (le-am reprodus în numărul trecut al revistei noastre), interviul din Cotidianul, plin de ameninţări iresponsabile, dosarul penal, declaraţiile mitomane, între care replica patologică la scrisoarea de protest semnată de peste 500 de scritori şi care concurează la cel mai aberant text din presa românească a ultimilor 100 de ani, care a stârnit indignarea până şi a unor politicieni locali, nimic din toate acestea nu pare să conteze în ochii oficialităţii liberale de pe Someş. Aşa că revenim la întrebarea noastră: ce ar mai trebui să facă Mircea Arman? Dacă nici excluderea din USR n-a contat…

Alt fel de amintiri din copilărie

Semnalăm un volum recent apărut sub egida Fundaţiei Academia Civică, în colecţia Istorie orală: Copilăria, ca luptă de clasă, editori Traian Călin Uba şi Ilie Rad, cu o prefaţă de Ana Blandiana. Cele trei secţiuni ale lucrării, aşezate sub acelaşi generic, Amintiri din copilărie, reunesc o masă rotundă, pagini de jurnal, memorii,însemnări şi, în fine, interviuri, toate pe aceeaşi temă, rezumată de poeta Ana Blandiana astfel: „La început a fost doar ideea de a urmări influenţa represiunii comuniste asupra urmaşilor celor reprimaţi, de a încerca să descoperim cum a influenţat tragedia părinţilor întemniţaţi, deportaţi, ucişi destinul copiilor lăsaţi de izbelişte.” Avem astfel mărturii tulburătoare, care pe victimele terorii comuniste le ajută să scape de uitare, iar pe noi, cititorii de azi, ne fac să înţelegem trecutul. Prin asemenea iniţiative editoriale, Academia Civică îşi îndeplineşte exemplar misiunea nobilă de restabilire a adevărului privind încercările prin care a trecut poporul român în timpul prigoanei comuniste.

O integrare europeană răsturnată?

Andrei Pleşu, aflat pentru o perioadă de timp mai mare în capitala Germaniei, notează în rubrica sa din Dilema veche (nr. 488, 20-26 iunie): „Venit din Est, eşti cu atît mai vîrtos înclinat să priveşti cu admirativă invidie reuşita postbelică a unei ţări devastate, mecanismul bine uns al serviciilor publice şi al instituţiilor, «ordinea», «curăţenia» şi «onestitatea» teutone. Pe acest fundal, orice fisură, orice derapaj capătă, pentru vizitatorul idolatru, proporţii catastrofale. Dacă nici Germania «nu mai e ce-a fost», atunci totul e pierdut. Ei bine, Germania nu mai e ce-a fost! E prima oară cînd trăiesc la Berlin experienţe îngrijorătoare.” Dar ce anume îi creează eseistului această stare de îngrijorare? Exemplele sunt diverse, de la fleacuri, cum ar fi aruncarea, de către un domn respectabil, a unui muc de ţigară pe trotuarul celebrului bulevard Ku’damm ori reacţia grosolană a unui vânzător de la un chioşc de ziare central şi până la situaţii mai complicate, precum întârzierea, cu doi ani, a anunţatei dări în folosinţă a aeroportului Schönefeld, ori cazuri de corupţie cu parlamentari şi miniştri, de care vorbeşte presa. După aceaste exemple de disfuncţionalitate, Andrei Pleşu se întreabă dacă nu cumva asistăm la o integrare europeană răsturnată, în care Vestul se lasă contaminat de năravurile Estului.

Subeducaţia generează subeducaţie sporită

Tot în revista DILEMA VECHE, dar în numărul 491 (11-17 iulie), Vintilă Mihăilescu scrie un articol intitulat expresiv Ţara mea cu şapte clase. Plecând de la datele demografice recente, dar şi de la statisticile europene, autorul comunică sec un adevăr fundamentat pe cifre: „…suntem una dintre cele mai subdezvoltate ţări din Europa din punct de vedere al nivelului de instruire. ” Situaţia noastră comparativ cu a altor state europene n-a fost mai bună nici în perioada regimului comunist, nici în epoca interbelică. De aici, o serie de importante consecinţe negative: „În ansamblul său, această populaţie «subeducată» a constituit, dintotdeauna, electoratul clasei politice şi, mai recent, publicul mass-media. Ambele vor să facă rating, deci se vor adresa «subeducat» unei populaţii – statistic vorbind – subeducate. Majoritatea elitelor intelectuale (în termeni de nivel de instruire) nu se implică în viaţa publică sau, pur şi simplu, pleacă din ţară. Mai ales în ultima vreme, s-a creat, astfel, un cerc vicios care reduce şi mai mult nivelul de educaţie (informală, de data aceasta) a populaţiei: atît politicienii, cît şi mass-media oferă publicului lor ţintă o «subeducaţie» considerată potrivită unei populaţii majoritar subeducate.” Foarte bine explicat fenomenul acesta de permanentă degradare a mesajului public: prin subeducaţia care generează subeducaţie sporită, dar şi prin nevoia de rating, care împinge să se dea populaţiei „hrana” cerută (chiar dacă se dovedeşte dăunătoare!), iar nu pe cea care i-ar fi de folos.

Teatrul, o viaţă mai intensă

În vara anului 2005, Andrei Şerban s-a aflat la Cluj, unde a ţinut un atelier regizoral, la Teatrul Naţional. Eugenia Sarvari a fost cronicarul meticulos al acelei experienţe artistice, transcriind fidel înregistrările audio ale celor zece zile de atelier. A ieşit o carte, aflată în curs de apariţie, din care, acum, când celebrul regizor împlineşte 70 de ani, revista APOSTROF (nr. 6) publică, în semn de omagiu, fragmente semnificative. Reproducem un scurt pasaj din analiza pe care o face Andrei Şerban, acest iniţiat în sondarea naturii umane prin intermediul teatrului: „Cum să fii pe scenă, ca actor? Să fii absolut ca în viaţă? Şi-atunci, carei diferenţa? Este exact la fel ca în viaţă, cu desebirea că teatrul este mai concentrat. E viaţa într-o stare de concentraţie, de atenţie mai mare, de intensitate mai adîncă. E ca în viaţă, dar mai mult.(…) Pe scenă, am această ocazie fantastică, să mă văd pe mine însumi, nu numai ca personaj, ci ca şi cum aş fi un ochi din afară, ochiul de la distanţă.” Lecţia regizorului este de ţinut minte: ca să atingi performanţa în arta teatrală trebuie să ai şi capacitatea de a descoperi profunzimea în simplitate, dar şi ştiinţa de a privi teatrul ca pe ceva viu, care-ţi stârneşte permanent creativitatea.

Recensământul şi pensiile

De curând, au fost date publicităţii rezultatele finale ale recensământului din 2012, care arată că populaţia României este de 20.121.641 de persoane (în scădere cu aproximativ 1,5 milioane de locuitori faţă de 2002), dar şi că minorităţile naţionale sunt în scădere, cu excepţia etniei rrome. Este un nimerit prilej pentru Ovidiu Şimonca să stea de vorbă, în revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 423, 11- 17 iulie), cu Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice din cadrul Academiei Române, cel care a şi publicat, la Editura Compania, un studiu intitulat Drama noastră demografică. Iată, de ce consideră acest specialist că, la nivel demografic, trăim o dramă: „Eu cred că evoluţiile demografice din România, în ultimii 24 de ani, şi mai ales ce se prefigurează în viitor, se transformă într-o veritabilă dramă. Un declin demografic instalat pe 24 de ani, alimentat printro scădere naturală a populaţiei şi care va continua cu certitudine în următoarele decenii, o îmbătrânire accelerată a populaţiei, un raport între populaţia activă şi populaţia vîrstnică complet dezechilibrat (la 100 de persoane adulte revin acum 25 de persoane vîrstnice, în 2050 vor fi 50 de persoane vîrstnice la 100 de adulţi), toate aceste elemente m-au făcut să scriu despre o «dramă demografică».” În aceste condiţii, sistemele de pensii, de sănătate şi de asistenţă socială vor fi extrem de greu de susţinut. Consideraţiile lui Vasile Gheţău ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne facă să căutăm, cu seriozitate, soluţii, pe termen lung, la această adevărată problemă.

Uniunea Europeană şi Iugoslavia

În revista 22 (nr. 27, 9-15 iulie), sub titlul Croaţia se alătură „Iugoslaviei” numite Uniunea Europeană, Tom Gallagher prezintă condiţiile în care, la 1 iulie anul acesta, Croaţia a devenit membră a Uniunii Europene. Un accent pe care Tom Gallagher îl pune este acela al dublei măsuri pe care Uniunea Europeană o aplică diferitelor state: „Pentru Croaţia nu s-a creat niciun regim special de monitorizare a activităţii din justiţie şi anticorupţie. Odată ce a devenit clar că România şi Bulgaria erau pur şi simplu insuficient pregătite pentru a răspunde provocărilor care însoţesc statutul de membri ai UE, instituţiile de la Bruxelles au declarat că, în negocierile cu viitorii membri, problemele dificil de rezolvat vor fi abordate de la început. Însă această strategie nu s-a aplicat în cazul Croaţiei şi nu pare că se va aplica nici în cazul viitorilor aderenţi la UE.” Să reţinem şi o altă observaţie a analistului politic: „Croaţia ar putea descoperi curând că se alătură unei federaţii paneuropene care comite câteva dintre erorile care s-au dovedit fatale pentru fosta Iugoslavie.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara