Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

La despărţirea de Traian T. Coşovei

Radu Călin Cristea, evocându-l pe Traian T. Coşovei: „Mă despart de umbrele lui pământeşti cu o istorioară de prin ’77-’78, pe la începutul toamnei, spre seară. Ne aflam, în acelaşi atelier deşucheat din Drumul Taberei, Nino Stratan, Traian T., Florin Iaru şi subsemnatul. Unuia dintre noi îi venise ideea să umplem pungile găsite prin casă cu aer cald de la aragaz, să le legăm la capăt şi să le dăm drumul pe ferestre. Din joaca aceasta a ieşit ceva copleşitor. Zeci de pungi, umflate la repezeală şi ţinute în aer, probabil, şi de curenţii prielnici, au împânzit cerul. Se duceau sus şi departe, hăt, către Ghencea. Lumea apărea pe la balcoane, minunându-se. Ne luase şi pe noi valul. Nino flirta deja cu o doamnă din blocul de vizavi. Florin trudea în bucătărie de unde ţâşnea, transfigurat, cu un nou trofeu. Traian T. şi cu mine stăteam şi priveam spectacolul. Acoperisem văzduhul cu puzderie de suflete luminoase. De când cu trecerea dincolo a lui Traian T., mi s-a făcut nespus de dor să mai văd un lampion din acelea, cu gândul la versuri ale sale de atunci: «…Mai daţi un răgaz aerului să bată/ peste rănile noastre de glorie…».” Emoţionanta pagină a lui Radu Călin Cristea face parte dintr-un grupaj In memoriam Traian T. Coşovei, publicat de revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 447, 9-15 ianuarie), gupaj unde putem citi şi texte de Bogdan Ghiu, Doina Ioanid şi Marius Oprea.

Despre poziţia României pe hartă

REVISTA 22 (nr. 1, 7-13 ianuarie) publică un interviu cu Robert D. Kaplan, care este chief geopolitical analyst pentru Stratfor şi autorul unei cărţi importante nu doar pentru specialiştii în geopolitică, The Revenge of Geography, apărută la Random House, în 2013. În amplul dialog pe care Octavian Manea îl poartă cu incomodul şi reputatul analist american, acesta trece în revistă cam toate temele şi zonele sensibile ale actualităţii geopolitice. Există şi câteva referiri la ţara noastră, care neau atras atenţia. Iată ce semnificaţie are pentru Kaplan apariţia aici a scutului antirachetă: „Scutul antirachetă este util României şi Poloniei nu pentru rachetele în sine, ci pentru semnalul pe care prezenţa americană directă pe teritoriul acestor state îl transmite. Este un semnal politic şi strategic.” La fel, sunt de reţinut consideraţiile sale despre poziţia geografică a României: „Acum, România are o problemă specifică, una căreia fiecare lider de la Carol I a trebuit să-i răspundă. România se află într-o poziţie geografică de neinvidiat, dar situaţia devine şi mai tragică atunci când realizăm că România are instituţii slabe. Soluţia reală ţine de dezvoltarea unor instituţii interne puternice şi moderne. Singapore a avut o dispunere geografică de coşmar şi uite ce a făcut Lee Kuan Yew din aceasta. Modul în care poţi să te aperi este să ajungi atât de puternic intern încât toţi să dorească să investească în tine, să te dezvolte.” Prin ce spune Kaplan despre noi se dovedeşte că, uneori, vederea de la distanţă e mai exactă decât cea de aproape.

Maria Tănase, la centenar

Dosarul DILEMEI VECHI (nr. 516, din 31 decembrie) este consacrat Mariei Tănase, la centenar. Ne-a surprins plăcut s-o descoperim, între cei care scriu despre marea cântăreaţă, şi pe ea Herta Müller. Dosarul preia fragmente din eseul scriitoarei intitulat „Lume, lume, soro, lume”, care se găseşte în volumul Mereu aceeaşi nea, mereu acelaşi neică, tradus din limba germană şi apărut în anul 2011, la Humanitas: „Se spune că la un iarmaroc, cândva prin anii 50, când i se interzisese să apară în public, era aşteptată de mii de oameni. Când s-a anunţat că Maria Tănase nu mai vine, oamenii pur şi simplu nu s-au întors acasă, ci au rămas acolo. Aşa că Securitatea a fost nevoită s-o aducă pe cântăreaţă de acasă pe scenă, în limuzina de serviciu a instituţiei. Există un film documentar de la înmormântarea ei. Văzându-l, ai impresia că asişti la nişte funeralii de stat, organizate până în cele mai mici detalii. Dar e tocmai invers. Statul nu-i putuse împiedica pe oameni să urmeze sicriul cu miile, covârşind oraşul cu manifestarea tristeţii lor publice. Statul nu era defel amestecat, dar fireşte nici despre un protest politic nu era vorba – ci doar despre o normalitate mută, venerarea acestei femei care murise.” Simpatia şi aprecierea pe care laureata Premiului Nobel pentru Literatură le arată Mariei Tănase sunt evidente.

Pax ottomanica

Şi în primul său număr din acest an (nr. 517, 9-15 ianuarie), DILEMA VECHE conţine un dosar cu o temă de interes, abordată din perspective diverse – Turcii. Semnalăm contribuţia lui Mihnea Berindei, specializat în istoria Imperiului Otoman, care publică un studiu despre importanţa pentru istoria României a arhivelor otomane, unele dintre cele mai valoroase din lume, „situându-se probabil pe locul al doilea, ca număr de documente, după arhivele Vaticanului”. De citit, aşadar, textul lui Mihnea Berindei, care pune accente preţioase, cum este acesta privind relaţiile turco-române: „Dar statutul special, de ţări tributoare, a prezentat şi avantaje evidente. Ţările Române şi-au păstrat, cu toate ciuntirile teritoriale, autonomia. De altfel, principatul Transilvaniei nu a beneficiat de acest statut decât sub dominaţia otomană. Suzeranitatea otomană a împiedicat tendinţele anexioniste ale regatelor Ungariei şi Poloniei şi, mai târziu, cel puţin în parte, ale imperiilor habsburgic şi ţarist. Această suzeranitate a asigurat, de asemenea, în afara unor momente de conflict deschis, puţine la număr şi limitate în timp, lungi perioade de pace şi relativă prosperitate (pax ottomanica).” Propria istorie este de rescris şi de reînvăţat.

„Iarmarocul periferic“

În acelaşi număr al săptămânalului bucureştean, Andrei Pleşu îşi pune o întrebare , Cât de nou va fi Anul Nou?, şi răspunde la ea cu farmecul ştiut, dar şi cu scepticism în care amestecă şi resemnare şi luciditate, dacă merge combinaţia aceasta: „Mi-am dat seama că lucrurile vor rămâne, ca să zic aşa, neschimbate în rău, încă de când am zapat, obosit, programele oferite de Revelion, pe toate canalele: un uriaş bordel ambulant, de o vulgaritate, de o plictiseală, de un infantilism ireparabile. O nesfârşită galerie de fetiţe nărăvaşe, cu un sex-appeal de material plastic, muzici „de-ale noastre”, izvorâte patriotic de sub fălci stâncoase şi pântece vitejeşti, scene de club «îndrăzneţ», cu mici numere de magie bleagă, jocuri vesele de societate, în care jucătorii nu se distrează decât pe ei înşişi, glume de gang, dansuri din buric, manele autentice şi americanisme «de fiţe», totul într-o atmosferă de iarmaroc periferic. Nu. Nu se va întâmpla nimic cu adevărat nou. Pentru că nu se poate întâmpla nimic nou cu aceiaşi oameni. Or, oamenii vor rămâne aceiaşi: în alte combinaţii, pe alte scaune, gata de «noi» acomodări, dar inapţi să-şi depăşească portretul, să-şi schimbe «făina».” Are dreptate Andrei Pleşu: nu avem cum să sperăm o înnoire totuna cu o schimbare în bine atâta vreme cât pe scenă rămân aceiaşi interpreţi lipsiţi de anvergură.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara