Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

De închiriat la petreceri

O întâmplare neobişnuită a trăit de curând Andei Pleşu. Eseistul a primit un telefon de la o doamnă necunoscută. Ce voia persoana aceea? Iată păţania, povestită, cu farmecul inteligenţei, chiar de el (în DILEMA VECHE, nr. 607): „Am încercat, deci, sinucigaş, să rezolv problema pe loc: «Despre ce e vorba?» – am întrebat, deşi era de părere că o întâlnire, «faţă în faţă», ar fi fost mult mai convingătoare. Până la urmă, am căpătat, totuşi, unele lămuriri: «Uitaţi, eu şi soţul meu ţinem împreună un restaurant, o afacere privată. Şi avem un foarte bun prieten care vă admiră enorm. V-a citit toate cărţile, vă invocă tot timpul, ştie o mulţime de citate din opera dumneavoastră. În curând e ziua lui şi ne-am gândit să-i facem o surpriză plăcută. Ideea ar fi să veniţi şi dumneavoastră la masa festivă pe care vrem să i-o oferim şi să participaţi la petrecere.» Auzisem bine? Eram închiriat ca entertainer-surpriză la un chef? Eram «cadoul» scos din pălărie pentru distracţia generală şi mai ales pentru sărbătoritul familiei? Până să mă hotărăsc dacă să râd cu lacrimi sau să închid telefonul am hotărât să perorez: «Doamnă dragă, mă întreb sincer ce credeţi despre mine, de vreme ce vă imaginaţi că pot fi agăţat de absolut oricine pentru mici chermeze prieteneşti. Ne cunoaştem în vreun fel? Ştiţi cu ce mă ocup? Ştiţi ce vârstă am? Ştiţi ce agendă am? Vă puteţi închipui cum ar arăta viaţa mea dacă le-ar trece prin cap mai multor admiratori să mă treacă în programele lor de divertisment? Mă luaţi drept Florin Salam? Drept Ion Dolănescu? Nu-i invoc dispreţuitor, dar vreau să atrag atenţia că mă socotiţi branşat la altă meserie! Vreţi un invitat notoriu? Dar e plin de vedete de tot soiul, poate, ar fi dispuse să vă satisfacă. De ce nu Dan Negru? De ce nu Bănică Junior? De ce nu Vârciu şi atâţia alţii? Păcat că nu mai trăieşte bietul Vadim. Venea sigur!»” Eseistul are dreptate, doar pe jumătate: într-adevăr, tărăşenia te face să râzi cu lacrimi, dar te şi aruncă într-o iremediabilă depresie. Interesantă este, în finalul textului său, şi analiza stării generale a naţiei care face posibile asemenea inacceptabile istorii.


O revistă din Iaşi

La Iaşi apare FEED BACK, „revistă de experiment literar” scoasă de Daniel Corbu. Citind numărul dublu 9-10 (septembrieoctombrie a.c.), avem sentimentul unei publicaţii literare libere, care e făcută cu plăcerea literaturii şi care nu ţine cont de mode, grupări/ găşti/ echipe, tendinţe ale momentului. De altfel, editorialul intitulat Poeţii conului de umbră polemizează, sub semnătura directorului publicaţiei, tocmai cu unele din tendinţele dominatoare ale epocii, cum ar fi dictatura imaginii şi acel minimalism care duce la pierderea sensului şi la o lene a fiinţei: „Cât de perdanţi cei aflaţi de partea fiinţei care visează! Noul pozitivism adus cu tăvălugul de teorii şi praxisuri ale globalismului, a schimbat total, în ultimii douăzeci de ani, centrul de interes, tainele căutării, comunicarea. Ne aflăm în plină epocă a vizualului, unde adeseori o fotografie sau o imagine filmică e mai importantă decât o mie de cuvinte care întregesc un poem sau o idee filosofică. Nu se mai caută sensul (fiinţei, lumii). Tacit, lipsa de sens e chiar sensul. S-au schimbat doar priorităţile. Fericirea nu se mai caută în metafizic, în arta frumosului şi binelui, ci în material, într-un sumă de facilităţi pentru trup, nu pentru minte. Comoditatea, înclinarea spre lene a omenirii înseamnă lucru temeinic la aventura degradării iremediabile.” Între surprizele din revistă: îl descoperim pe Noica în ipostaza de poet, prezentat de Nae Antonescu. Reproducem şi noi poemul „Înviere” (publicat iniţial în anul 1928, în revista bucureşteană Viaţa literară, condusă de Ion Valerian): „Mi-e trupul şarpe rupt în două/ de legea Ta: şi-a zvârcolit/ chemarea până-a asfinţit/ durerea a-mpletit cu rouă// coroană de-nroşiri şi spini/ pe fruntea rugii mele nouă/ cu-un singur trup şi lacrimi două/ Îmi creşte, sumbru, din ruini// un epitaf de amintiri/ – rugina vrerilor de noapte/ pierdute-n sure prăfuiri// ca închinarea unei toamne/ – Să strig în lespede de şoapte/ c-am înviat în Tine, Doamne?”


Din sumar

În LUCEAFĂRUL nr. 9 am remarcat laudele convingătoare cu care întâmpină Dan Cristea şi Dan Stanca două recente apariţii editoriale: un volum de versuri, Nous, al lui Liviu Ioan Stoiciu şi, respectiv, un roman, Moartea lui Sigfried, de Octavian Soviany. Alex Ştefănescu, în rol de Ianus bifrons, îşi îndreaptă o faţă spre clasici (în paginile centrale ale revistei analizează, poem cu poem, câteva capodopere eminesciene) şi o alta spre scriitorii din noul val, prezentând-o pe prozatoarea Mira Feticu, stabilită în Olanda. Am citit cu plăcere câteva poeme noi de Ana Blandiana: „Scriu cu alb pe alb,/ Deşi ştiu că nimeni/ Nu va putea să citească,/ Nici chiar eu,/ După ce voi fi uitat ce am scris./ Binele este întotdeauna greu de înţeles,/ E mai uşor să accepţi un eres/ În paradis,/ Decât o jertfă benevolă omenească.// Mă încăpăţânez/ Să scriu cu alb pe alb,/ Deşi mi se spune/ Că ar trebui să folosesc cel puţin/ Litere cu sclipici/ Ca să marcheze ramura de măslin/ Sau faptele bune/ Atât de plictisitoare.// Dar/ Acum şi aici/ Nu am decât o culoare/ Care poate/ Să le cuprindă pe toate/ Şi scriu cu alb pe alb/ În zadar.” Am reţinut totodată relatarea din Beijing a lui Horia Gârbea, ca şi profilul poetului Horia Bădescu semnat de Ioan Holban.


Poezia vârstelor

Am citit cu interes, ca de fiecare dată, pagina lui Gheorghe Grigurcu din ARGEŞ (nr. 9). De data aceasta subiectul nu este unul strict literar. Eseistul scrie nişte fine reflecţii despre vârste – copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea şi senectutea, descrise de el, capătă o surprinzătoare aură magică. Iată: „Să ne întoarcem însă la bătrâneţe. N-aş crede că aceasta mi-ar mai putea aduce ceva nou, de-o anume semnificaţie, dacă trecem peste inerentele slăbiciuni trupeşti care se înmulţesc. Dar, mă gândesc îndată, sincopele de memorie, distragerea, gafele în mărunţişurile traiului zilnic? Le-am putea oare omite? Desigur că nu, însă nu cumva ele prezintă şi o discretă parte favorabilă? Nu duc la o destindere, la o «copilărire» a spiritului obosit, orice s-ar spune, inclusiv prin undele de neant pe care le captează? Evitând nota peiorativă, ne-am putea da seama că are loc o închidere circulară a vieţii noastre pământeşti… A fi bătrân înseamnă – ceea ce nu e puţin, ci dimpotrivă – a fi proprietarul trecutului tău în aproape integralitatea sa, limitrofă cu suprema experienţă finală.”


Păreri care contează

Dorin Tudoran este un scriitor care trăieşte departe de lumea literară românească. Arareori îl întâlnim în presa literară de la noi, aşa încât, atunci când este prezent, evident ne atrage atenţia. Astfel, în SUPLIMENTUL DE CULTUR| (nr. 495), putem citi un interviu cu Dorin Tudoran, cu prilejul apariţiei la Polirom a unei cărţi noi a poetului şi publicistului, România ca părere. Adevărul e că părerile sale contează. O demonstrează şi acest dialog purtat de el cu Răzvan Chiruţă, pentru revista din Iaşi. Iată ce crede despre disidenţă şi rezistenţa prin cultură: „Oh, disidenţa nu este doar un termen «desuet». Ca şi în alte ţări cândva comuniste, când lucrurile au început să se dovedească foarte anevoioase în tranziţia de la dictatură la o societate deschisă, mulţi români au început să-i blameze pe disidenţi: «Uite, domnule, la ce ne-au împins ăştia». Cu mult mai bine au ieşit campionii «rezistenţei (doar) prin cultură». Glumind, s-ar putea spune că, înainte de 1989, i-a apărat cultura de foioase, iar după decembrie 1989 i-a îmbrăţişat cultura de foloase. Serios vorbind însă, pentru mine oricine a rezistat tentaţiei de a deveni unealta unei dictaturi care a atins demenţa, oricine a trăit onorabil fără să fie tentat să comită vreun act de eroism merită tot respectul.” Sau despre starea generală a ţării: „Nu aş folosi termenul de dezordine, căci este prea suav. Dezordine, evident, există cu nemiluita, este obositoare şi deprimantă, totuşi nu constituie marea problemă. Nenorocirea este că România pare o ţară cu totul ieşită din matcă. Firi mai sceptice decât mine se întreabă chiar dacă România s-a aflat vreodată în matcă.” Aspră privire, dar o privire de luat în seamă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara