Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Rică şi Rică

Aţi uitat cine e Rică? Nu se poate: Rică Răducanu! Portarul mitic al fotbalului românesc. Ni-l readuce în memorie GAZETA SPORTURILOR din 29 ianuarie. Nu neapărat într-un context favorabil, e drept. Se pare că Rică n-a ştiut niciodată să scrie cu mâna lui. A apărat poarta culturii mai bine chiar decât pe aceea a Naţionalei de fotbal. Ei bine, iată ce scriu Marius Mărgărit şi Răzvan Luţac: „Bătrânii microbişti îşi amintesc că pe la finalul anilor 1960, la o acţiune a lotului naţional în Africa, selecţionerul Angelo Niculescu le-a cerut jucătorilor să trimită acasă ilustrate cu câteva cuvinte. Portarii Bebe Pilcă şi Rică Răducanu erau colegi de cameră. Primul a scris printre altele pe spatele unei ilustrate: «E frumos aici, ne simţim bine, stau în cameră cu Rică.» Răducanu, ca să nu se mai chinuiască, şi-a copiat colegul: «E frumos aici, ne simţim bine, stau în cameră cu Rică»”.
„Plagiatul” lui Rică e reamintit în contextul plagiatului lui George Copos, fostul patron al Rapidului, autentificat, aşa zicând, de un mare profesor al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti, la sugestia Decanului în funcţie, deşi e vorba de o compilaţie vizibilă cu ochiul liber de pe teza unui doctorand al Facultăţii, care, recunoscându- se în cuvintele cărţii care i-a adus lui Copos reducerea pedepsei, a reclamat furtul.


Din sumar

Excelent numărul 1 din acest an al revistei ORIZONT: Lucian Boia este intervievat de Cristian Pătrăşconiu sub un titlu incitant Mitul Mihai Eminescu. Cum procedăm, iar cartea sa Mihai Eminescu. Românul absolut (nominalizată de revista noastră la Premiul Cartea anului) este analizată de Alexandru Bodog (titlul cronicii: Iconoclastul de serviciu). Ancheta revistei, parcă mai vie decât altădată, adresează o întrebare care trezeşte din somn (Care este cea mai impertinentă întrebare care vi s-a pus vreodată?), la care răspund Andrei Şerban, Vasile Popovici, Ada Milea, Codrin Liviu Cuţitaru, Gabriel Coşoveanu, Corina Şuteu, Claudia Doroholschi, Alina Radu şi Alexandru Potcoavă. La rubrica Aniversări, comemorări, Cornel Ungureanu ni-l readuce în atenţie pe Sorin Titel. Admirabile sunt eseul lui Vladimir Tismăneanu despre Hannah Arendt şi pagina pe care Ioan T. Morar o dedică oraşului Nîmes. Sunt de reţinut cronicile de carte semnate de Alexandru Budac, Graţiela Benga, Alexandru Oraviţan, Snejana Ung, Marian Odangiu, Alexandru Ruja, Victor Neumann, Cristina Chevereşan, Adina Baya, ca şi alte texte din sumar avându-i autori pe Marcel Tolcea, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Radu Pavel Gheo, Robert Şerban, Otilia Hedeşan, Daniela Şilindean şi Ciprian Vălcan. Desigur însă, punctul de maxim interes al revistei îl reprezintă paginile consacrate lui Mircea Cărtărescu.


„O forţă în mişcare, o energie pură…“

De altfel, capitolul Mircea Cărtărescu, prin care revista Orizont marchează apariţia romanului Solenoid, merită o consemnare separată. Noua carte a lui Mircea Cărtărescu este comentată (pe larg, pătrunzător şi empatic, cu un entuziasm rar întâlnit, dar justificat) de doi eseişti de valoare, Vasile Popovici şi Cristina Chevereşan. Două scurte extrase din consideraţiile lor: „Previn din capul locului, nu există termeni critici adecvaţi pentru aproximarea ciudăţeniei create de Mircea Cărtărescu. Nu e un roman, nu e doar o carte, nu e o creaţie, adică un obiect construit, solid şi definibil. E o forţă în mişcare, o energie pură, ce-l utilizează pe autor, pe narator şi pe cititor ca pe nişte medii. (…) Solenoid este cartea unei viituri ce vine de dincolo de ce se vede şi de ce se ştie şi ne lasă sfârşiţi, dislocaţi, pradă unei dezolări fără leac după ce am terminat ultimul rând al acestei lucrări fără egal.” - scrie Vasile Popovici. Şi Cristina Chevereşan: „Nu ştim dacă Mircea Cărtărescu va face vreodată pasul dinspre lista scurtă a favoriţilor către podiumul mult-râvnitului Nobel. După Solenoid, nici nu mai contează. A demonstrat tot ce era de demonstrat: sieşi, nouă, unei întregi lumi literare care-i va descoperi şi redescoperi prin generaţii, cu uimire, încântare şi respect, scriitura-cult, cartea hipercubică.” Tot în Orizont, excepţionalul scriitor se confesează răspunzând la întrebările lui Cristian Pătrăşconiu: „Nu e nimic progresiv şi triumfalist în opera unui autor. Nimeni nu scrie «din ce în ce mai bine» de-a lungul vieţii lui. Literatura nu e o înălţare continuă, ci, ideal, o continuă adâncire, o bâjbâire fără busolă şi felinar în noaptea ta interioară.” Aşa cum se vede, o afirmaţie dintr-o Istorie a literaturii române care a părut hazardată şi a iritat pe atâta lume şi anume, Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan, prinde tot mai mult temei.


Despre „navigatorii fără busolă“

De citit articolul lui Nicolae Prelipceanu, intitulat Navigatorii fără busolă, din revista RAMURI (nr. 1, 2016). Nu poţi să nu remarci în textul său privirea lucidă, adevărul reflecţiei despre starea lumii de astăzi şi sentimentul de apăsătoare amărăciune provocat de degradarea parcă fără întoarcere la care suntem părtaşi: „Mă întreb dacă ea n-o fi şi rezultatul apariţiei internetului, această zonă liberă de orice principiu moral, de orice ruşine, de orice obraz (sau de ceea ce altădată s-ar fi numit obraz). Acolo chiar se varsă toate mizeriile de către oameni de cele mai diverse profesii, unele sub semnătură, vrând să le facă loc autorilor lor undeva unde li se pare acestora că ar avea dreptul să acceadă, altele, mult mai multe, sub protecţia anonimatului. Vorba lui Farfuridi, semneaz-o, o dăm anonimă. Cele mai mizerabile înjurături, care altădată nu s-ar fi auzit decât în zonele cele mai de jos ale societăţii, prin cârciumi de mahala, apar azi pe bloguri şi forumuri, iar autorii lor nici nu-şi mai dau seama că aşa ceva, într-o lume civilizată, i-ar declasa, i-ar face nefrecventabili. Însă la noi sunt frecventabili şi cei condamnaţi pentru furt, darmite ăştia!” Nicolae Prelipceanu are dreptate în ceea ce susţine: dar, dacă lucrurile stau cum observă el că stau, atunci, bineînţeles, cuvintele sale, oricât de îndreptăţite ar fi, nu vor fi luate în seamă de cei vizaţi şi nu vor schimba nimic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara