Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Un scriitor revine în atenţie

Revine în atenţie Ioan T. Morar. Şi o face aşa cum se cuvine, cu o nouă carte, Sărbătoarea Corturilor, un roman apărut recent la Polirom. Cel care îşi ia misiunea de a-l prezenta cititorilor în chip convingător este Cristian Pătrăşconiu. În revista ORIZONT nr. 4 putem citi un interviu al acestuia cu scriitorul optzecist care a ales (a putut să aleagă!) să trăiască şi să scrie retras undeva în sudul Franţei. Este un dialog în care Ioan T. Morar îşi devoalează literatura şi viaţa şi în care, desigur, vorbeşte despre facerea noii sale scrieri epice. Iată o întrebare şi un răspuns: „Ce anume din Biblie v-a sprijinit în acest roman, în realizarea lui?” „Centrală mi se pare ideea «evreilor creştini». Primii adepţi ai lui Isus, tăiaţi împrejur după Legea Veche (însuşi Isus este un iudeu conform) pun fundamentul Legământului Nou. Un popor mic dezvăluind o religie mare, pentru toţi. Personajele mele din Grup îşi doresc până la urmă, la urmă de tot, să devină creştini din vremea lui Isus. Trăind ca nişte evrei, dar crezând ca nişte creştini.” Tot Cristian Pătrăşconiu, în acelaşi număr al revistei din Timişoara, caută şi găseşte zece căi de a intra în „această carte ca o sărbătoare”. Prima poartă ar putea fi rezumată prin formula Să citim romane cu mize mari! Şi apoi, detaliind, notează eseistul: „Unul dintre ele (romanele cu mize mari) – nu exagerez în nici un fel – este chiar acesta: Sărbătoarea corturilor. La dicteu automat, iată câteva dintre „nodurile” mari de sens care leagă această carte: religie, biserică, suflet, credinţă, conştiinţă, istorie, exil, trădare, prietenie, rătăcire, salvare, mântuire, destin, comunitate, Securitate, Dumnezeu.” E suficient pentru a ne stârni interesul pentru noul roman al lui Ioan T. Morar.


Un editorial

Remarcabil este editorialul intitulat După 20 de ani, semnat de Angelo Mitchievici în revista EX PONTO (nr. 1, ianuarie - martie, 2016). Textul e menit să marcheze, din perspectiva unui om tânăr, împlinirea a douăzeci de ani de la înfiinţarea Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor: „Nu am amintirile celor care au înfiinţat Filiala, Constantin Novac a fost primul ei preşedinte, nu cunosc decât din auzite istoria gestului fondator şi în mod cert nu ştiu cum a fost acel suflu înnoitor, sentimentul aventurii care se înfiripa atunci, speranţele, viziunea, imaginaţia pusă la lucru. Nu le ştiu decât din poveşti. Cu toate acestea, 20 de ani înseamnă ceva pentru această Filială, înseamnă totodată numeroase amintiri şi ceea ce ele depozitează, o istorie.” Dar micul eseu nu se limitează la a face un bilanţ al activităţii unei asociaţii scriitoriceşti, ci operează o admirabilă deschidere de orizont, fiind şi o meditaţie asupra condiţiei scriitorului şi asupra rostului literaturii în lumea de azi: „Lumea cărţii ne-a ajutat să traversăm cu un rest de demnitate perioada dificilă a celor patru decenii de comunism. Civilizaţia europeană din care facem parte este o civilizaţie a cărţii, iar România modernă datorează considerabil scriitorilor ei, mulţi transformaţi în ambasadori culturali ai acestei ţări. Niciunde miza cărţii nu a fost mai importantă decât în cultura europeană, de aceea revendicarea literaturii ca limbă comună în spaţiul european mi se pare perfect întemeiată. Literatura ne aminteşte de ceea ce avem în comun, marea literatură de ceea ce avem mai bun, de ceea ce este specific culturii şi civilizaţiei europene.”


Întâmplări cu îngeri

Înainte de Sfintele Paşti, un apartament dintr-un bloc oarecare din România a fost spart. Proprietarii întorşi prea devreme acasă l-au surprins pe hoţ în fapt. Acesta, cuprins de panică şi, se pare, băut, s-a grăbit să iasă pe geam reuşind, spre ghinionul lui, să cadă de la etajul şapte. A murit, se înţelege, la datorie, iar prietenii şi familia i-au amenajat, în faţa scării pe care fusese la furat pentru ultima oara, un altar, cu o cruce de piatră, multe flori şi lumânări. Pe gardul blocului, lângă cruce, stă spânzurat un banner îndoliat, cu fotografia nefericitului şi mesajul „Îngerii nu mor niciodată!”. E foarte adevărat că, în astfel de clipe, păcatele răposatului sunt, de obicei, trecute sub tăcere, dar să vorbeşti de îngeri sub nasul celor pe care Costel (căci aşa se numea omul nostru) voia să-i lase fără bani de Înviere parcă e cam prea de tot! Însă, pentru concetăţenii noştri care se emoţionează repede şi cu totul neselectiv, orice se poate. Dadaism moral Nu de mult, atrăgeam atenţia în paginile noastre asupra unei situaţii bizare, posibile numai într-o ţară în care se poate orice: câţiva publicişti de la reviste aflate în insolvenţă au purtat campanii împotriva Legii 136/2015, prin care statul finanţează revistele de cultură. Cu alte cuvinte, este normal ca un trust de presă (care este o întreprindere comercială, menită a face profit în favoarea proprietarilor lui) să beneficieze de prevederile Legii insolvenţei, spre a amâna plata datoriilor la bugetul de stat şi a-şi vedea şterse diverse penalităţi, dar nu este normal ca revistele de cultură să fie finanţate, modest şi transparent, de la acelaşi buget.
Aberaţia argumentelor aşa-zis liberale, conform cărora statul n-ar trebui să se amestece în cultură, nu credem că mai necesită vreo replică: probabil că, în mintea unora, statul ar trebui să lase să moară, rând pe rând, biblioteci şi muzee, şcoli şi spitale. Nici celălalt argument al pseudo-liberalilor din presa insolvabilă, conform cărora Legea 136 ar crea o „concurenţă neloială” între publicaţiile „independente” (de obliga- ţia de a-şi plăti datoriile) şi cele subvenţionate, nu e mai breaz. Şi atestă deplina necunoaştere a textului legii, care prevede finanţarea tuturor revistelor de cultură. Singura distincţie este de proceduri, conform normelor europene, între revistele editate de entităţi de utilitate publică şi cele editate de alte entităţi. Interesant este şi că, spre deosebire de alte ţări europene, legiuitorul român a fost mai generos şi nu a interzis publicaţiilor editate de trusturi aflate în insolvenţă (deci, care datorează bani bugetului de stat) să acceadă la finanţarea de la buget.
Recent, însă, „liberalii” insolvabili au intrat pe teritoriul dadaismului moral. După ce au combătut Legea 136, conform scenariului caragialean din Politică şi delicateţe, distinşii apărători ai liberei concurenţe, oameni cilibii, ...au aplicat pentru subvenţie. Pe care au şi obţinut-o. Datorită pseudo-expertizei „tehnocraţilor” numiţi de fostul ministru Vlad Alexandrescu, au obţinut chiar un scor mult mai mare decât prestigioasa revistă Manuscriptum, a MNLR, pe care orice Minister (responsabil) al Culturii ar fi trebuit s-o finanţeze substanţial.  Cronica

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara