Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Un eseu despre poezia lui Mircea Cărtărescu

În LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢĂ nr. 3 găsim o atentă lectură a liricii lui Mircea Cărtărescu, datorată lui Dan Cristea. Sunt destule probe în eseul lui Dan Cristea care arată că analiza critică, pe de o parte, rezonează cu poezia analizată, iar, pe de altă parte, nu este una conformist-elogioasă. Reproducem două pasaje care ilustrează ambele atitudini: „Discuţia aceasta nu ne împiedică câtuşi de puţin să gustăm aceste poeme delicioase şi inventive, clamoroase şi isterice (cu «pandalii» adică), uşor obscene şi ranchiunoase, glumeţe şi triste, rafinate şi punctual argotice, delicate şi prăpăstioase, poeme în care autorul, precum un virtuoz la un instrument muzical, execută partituri dintre cele mai variate, trecând cu dezinvoltură prin tot ceea ce îi dictează inspiraţia.” Şi al doilea exemplu: „Şi culegerea Totul, din 1985, vine cu trei grupaje (Viziuni, precedat de poemul în stil dimovian Geneză; ciclul Idile, o altă întrupare a spiritului imitativ al poetului; şi Momente, precedat de Totul, poem foarte lung şi ceţos, cu evocarea fratelui geamăn, mort de timpuriu, şi a unor amintiri din copilărie), dar şi multe, prea multe pagini de versuri lipsite de relief (raportate, desigur, la nivelul artistic superior al lui Cărtărescu).” Deşi extinsă şi detaliată, lectura critică a lui Dan Cristea nu epuizează subiectul: criticul de la Luceafărul de dimineaţă anunţă un alt text exegetic, pe care urmează să-l scrie despre culegerile Dragostea şi Nimic, ale unuia dintre cei mai importanţi poeţi români de astăzi.


Din sumar

SCRIPTOR, revista pe care Lucian Vasiliu a înfiinţat-o la Iaşi, pe lângă Editura Junimea, a ajuns la numerele 15-16 (3-4, de anul acesta) şi îşi vede cu bine de drumul său. Am reţinut din sumar răspunsurile lui Ovidiu Genaru la chestionarul propus de directorul publicaţiei. Iată cum răspunde el la o întrebare delicată, despre felul în care se raportează la Dumnezeu, la Biserică şi la Cartea Cărţilor: „Tu, pentru tine, dragă Lucian, te-ai încumeta să răspunzi la această întrebare, mai cu seamă primei treimi, când pronunţi cuvântul Dumnezeu? Eu mă simt un creştin sfios şi discret, dar, oare, e bine să vorbesc despre asta? Nu mă încumet. De vreo douăzeci de ani pictez icoane pe sticlă şi-mi dau seama că ceva se întâmplă cu mine şi nu pot numi acest ceva. Să fie o împăcare înceată cu sfârşitul? Dar tac, las lucrurile să curgă de la sine, mă abandonez îngerului meu păzitor. Cât despre biserică, oho, s-ar putea spune multe şi mărunte. Şi nu de laudă întotdeauna; prea lacomă negustorie, prea puţină smerenie. Lăcaşul e sfinţit, oamenii au vicii ascunse. Şi, şi, şi.” Din acelaşi număr, sunt de citit interviurile cu Alexandru Zub, Simona Modreanu şi Viorel Barbu, epistolele inedite ale lui Aurel Dumitraşcu, pagina despre Bicaz semnată de Eugen Uricaru, jurnalul din anul revoluţiei al lui Liviu Ioan Stoiciu, numeroasele cronici de carte, grupajele de proză şi de poezie.


Primăria Capitalei şi cultura

În ultimele două decenii, Primăria Capitalei a primit, de la Ministerul Culturii, tot mai multe atribuţii în gestionarea culturii pe teritoriul municipal. Rând pe rând, teatre şi muzee, galerii şi sedii de uniuni de creaţie au fost trecute în administrarea PMB, cu argumentul că aceasta va fi un mai bun administrator al unor activităţi culturale care, deşi au anvergură naţională, se derulează în Bucureşti şi de ele beneficiază în primul rând cetăţenii Capitalei.
După douăzeci de ani, putem evalua obiectiv calitatea administrării culturii de către Primăria Capitalei. Uniunile de creaţie şi-au pierdut sediile, muzee de prestigiu au fost evacuate şi se află depozitate (?!) la Casa Presei, galeriile şi-au încetat existenţa, iar teatrele au fost obligate să-şi ia casa în spinare şi să îşi abandoneze sălile, aflate în clădiri expuse riscului seismic. O singură investiţie poate fi contabilizată, în contul PMB: Casa Cesianu, restaurată pentru a găzdui Pinacoteca Municipiului Bucureşti. Din păcate, imediat după arestarea primarului Sorin Oprescu (coincidenţa nu putea fi mai semnificativă!), proiectata pinacotecă s-a văzut transformată peste noapte într-un inutil „Muzeu al Vârstelor” (?): colecţie bric à brac de obiecte disparate, care nu spun nimic nimănui, cu excepţia celor care l-au încropit peste noapte.


În rest, nimic. De circa douăzeci de ani.

Cum se apropie campania electorală şi, nu ne îndoim, cu această ocazie, vom auzi o mulţime de promisiuni şi de oferte, e cazul să adresăm întrebarea: ce au de gând candidaţii la fotoliul de primar general cu patrimoniul cultural al Capitalei, aflat, cum spuneam, într-o stare jalnică? Şi cum se gândesc ei să abordeze candidatura Bucureştilor la statutul de Capitală Culturală a Europei, cu Teatrul „Nottara”, Teatrul Foarte Mic, Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române (şi multe altele) fără sedii? Cu clădirea istorică a Hotelului Concordia, în care s-a decis Unirea Principatelor, în ruină? Cu cartiere întregi fără biblioteci şi cinematografe? Fără o sală de concerte de dimensiuni adecvate?
De prisos să adăugăm că, întrucât e vorba de nevoi concrete – clădiri şi investiţii –, aşteptăm tot propuneri concrete. De demagogie ne-am săturat.


Gramatica pentru pisici

O reclamă care se vrea simpatică şi, evident, creativă laudă un nou produs bancar astfel: „Miau. Miau tot ce vreau”, alăturându-i mesajului o cuceritoare pisicuţă Whiskas. Nu ştiu câtă lume mai ştie ce sunt acelea omofone, însă găselniţa publicitară pe asta se bazează, pe întâmplarea că îmi iau sună cam la fel cu torsul pisicii. Gramatica, însă, este puţin mai complicată. Îmi iau, chiar dacă se poate, eventual, pronunţa fără ca î-ul iniţial să se audă, nu se scrie niciodată aşa, în schimb există şi mi-au, fără legătură cu verbul a lua. Închipuiţi-vă ce înţelege un şcolar nu foarte atent din panoul de-o şchioapă cu pisică şi miorlăieli. Că răspunsul la întrebarea dacă ai obţinut cardul respectiv se scrie miau dat. Aşadar, puţină precauţie, când te joci cu verbele, cratimele, pronunţia nu strică niciodată. Deprinderile de a scrie corect, cum tot vedem în ultima vreme, se formează greu şi se stâlcesc repede. Să nu creăm, deci, mai multe capcane decât e cazul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara