Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

În Ramuri, despre poezie

Gheorghe Grigurcu notează în RAMURI nr. 6 la rubrica sa intitulată Răzleţe: „Citesc un volum de versuri proaste. E ca şi cum m-aş afla într-o odaie cu miros greu. Simt nevoia să ies la aer.” E o senzaţie pe care toţi am trăit-o, iar criticul o exprimă atât de bine. Tot despre poezie, un anumit fel de poezie, scrie, în acelaşi număr al revistei craiovene, şi Adrian Popescu. Consideraţiile sale despre selfiepoezia sunt, şi ele, de reţinut: „Selfie poezia este clar copilul Facebookului, un mijloc de socializare aşa de răspândit printre poeţii tineri de diferite calibre, unii simpli veleitari, alţii talente puternice, toţi liberi să-şi posteze poeziile cum doresc, cui doresc. (…) Democratizarea literaturii a făcut mai mult rău decât bine cititorilor, a distrus grila valorică, busola axiologică. (…) Declinul civilizaţiei noastre, al literaturii de azi, poate fi explicat, poate, şi prin explozia imaginilor care acoperă cuvintele, cumpăna dintre imagine şi cuvânt (rostire) se menţinea dreaptă altădată. (…) Imaginile unui lirism minor, expandat, urmate de laudele aberante ale pseudocriticilor îmi amintesc cojile unui fruct absent, nici tu seminţe, nici tu miez, nici tu suc dulce-acrişor al ironiei spiritului. Biete fructe verzi şi necoapte, alteori, proze nedecantate ale unor ambiţii prea mari, inconştiente de propria micime sufletească sau de propria nevolnicie artistică. Selfiepoezia ne arată cât de departe ne-am rătăcit de sinele exemplar şi etern, convinşi că lumea se învârte în jurul eului nostru.” Are dreptate Adrian Popescu, păcat că acei care ar trebui să-l audă nu-l aud.


Din sumar

În revista ORIZONT nr. 6 putem citi textul foarte bun al conferinţei pe care Mircea Cărtărescu a ţinut-o în Aula Magna a Universităţ ii de Vest din Timişoara, despre romanul său Solenoid: „V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi ce se întâmplă cu personajul meu. Eu şi personajul meu din Solenoid am fost timp de 22 de ani unul singur, iar în momentul în care lectura la cenaclu a funcţionat ca un fel de deschidere a cutiei, ne-am rupt în două. În viaţa obişnuită am rămas eu, cel care am devenit scriitor pentru că am fost lăudat la cenaclu, care sunt acum în faţa dumneavoastră. Cel din Solenoid, care n-a mai scris niciodată, a rămas un simplu profesor şi totuşi, într-un fel, s-a realizat cu adevărat ca scriitor.” Tot în Orizont găsim partea a doua a interviului pe care Robert Şerban i-l ia lui Andrei Pleşu, eseul Ruine mişcătoare de Vladimir Tismăneanu, Provensalele lui Ioan T. Morar (despre Paul Atanasiu, „pictor oficial al armatei franceze”), un dialog al aceluiaşi Robert Şerban cu Marcel Tolcea şi cronici de Alexandru Budac, Cristina Chevereşan şi Alexandru Bodog, la cărţi recente publicate de Livius Ciorcârlie, Ioan T. Morar şi George Bălăiţă. Am remarcat şi faptul că revista noastră e citită la Timişoara şi produce reacţii precum cele din notele semnate M.M., căruia îi mulţumim pentru apreciere şi solidaritate.


„N-a cerut nimic pentru sine“

Semnalăm din revista 22 (nr. 25) un grupaj emoţionant In memoriam în care Mihnea Berindei, eminent istoric, personalitate marcantă a exilului anticomunist, este evocat acum, la trecerea sa în nefiinţă, de câţiva dintre cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit. Reproducem câteva scurte fragmente din seria de evocări. Armand Goşu: „A fost pentru mulţi ani o veritabilă curea de transmisie între instituţiile din Bucureşti şi cele de la Paris. Eficient, discret, a oferit mult multora, mai apropiaţi sau cel mai adesea necunoscuţi, şi n-a cerut nimic pentru sine.” Rodica Palade: „Nu a fost român din Franţa sau din România care să-i ceară ceva, de la medicamente, viză, cameră de locuit într-un sejur la Paris, până la întâlniri cu persoane influente, recomandări de burse etc., pe care Mihnea să nu-l fi ajutat. Părea că ştie mereu ce e de făcut şi cu cine… Părea că are timp şi pentru tine. Şi mai părea că nu ştie/ nu poate să spună nimănui nu.” Kanji Tsushima: „Fără prietenia cu Mihnea Berindei n-ar fi existat eul meu românesc, actuala mea existenţă. A fost un mare om. Dar nu ca politician, ca Churchill sau alţii. El a fost un om mare de trestie, totdeauna flexibil, dar ferm.” Dorin Dobrincu: „Mihnea Berindei nu era doar un excepţional istoric. A fost şi un om generos, afectuos, principial, corect şi loial, unul cum puţini am cunoscut.”


Observaţiile unui politolog

Ne-a plăcut densul articol publicat de Vladimir Tismăneanu în revista APOSTROF nr. 6, despre asumarea trecutului şi credibilitatea democraţiei. Să reţinem câteva dintre observaţiile sale: „Niciun stat legitim, nicio democraţie funcţională şi credibilă nu pot exista dacă fărădelegea trecutului rămâne ignorată sau sistematic banalizată. Prevalându-se de diferite raţionalizări, ruşii au evitat administrarea teribilului trecut. Rezultatul acestei situaţii deprimante este că moralitatea Rusiei pare marcată de cinism şi dispreţ masiv faţă de valorile preţuite de disidenţi: civilitate, demnitate, memorie.” Şi: „Democraţia este criticată ca fiind haos, clasa politică este percepută ca lacomă, depersonalizată, înstrăinată de propriii cetăţeni. Evident, asemenea lamentări pot fi auzite şi în Occident. Dar în lumea postcomunistă ele tind să ia prim-planul. În Ungaria, de pildă, ascensiunea Jobbik exprimă în mod concret această convingere că democraţia este o construcţie fragilă privată de rădăcini naţionale autentice. Asistăm astfel la urcuşul politic al unor mişcări şi partide antidemocratice a căror ostilitate la adresa mişcărilor liberale este din ce în ce mai asurzitoare.” Dacă am aduna şi am privi atent mesajele cum sunt acestea, din analiza lui Vladimir Tismăneanu, am obţine o imagine nicidecum liniştitoare a prezentului şi a perspectivelor europene.


Influenţa liliecilor asupra dezvoltării României

L-am ascultat într-o emisiune tv pe actualul director al CNADNR vorbind despre activitatea companiei şi am rămas cu gura căscată. Întrebat de moderator care sunt realizările cu care se poate lăuda, el a menţionat faptul că a izbutit să obţină autorizaţiile de construcţie pentru câteva tronsoane de autostradă, la care se lucra fără să existe respectiva autorizaţie, ceea ce, am aflat cu acest prilej, este o practică obişnuită la noi(!). Însă, respectivul responsabil cu (ne)facerea drumurilor patriei a fost silit să recunoască, presat de un reporter participant la discuţie, că tot n-a descâlcit iţele autostrăzii Lugoj –Deva, unde lucrările sunt blocate de ani de zile din cauza câtorva lilieci care se adăpostesc într-un fel de peşteră (artificială) de pe traseul viitoarei autostrăzi. Constructorii vor amenajarea unui alt popas pentru bietele mamifere insectivore iubitoare de locuri întunecate, însă un specialist în ecologie ţine morţiş să se schimbe traseul autostrăzii, ceea ce ar implica alţi ani de întârziere, plus costuri suplimentare ridicate. Sfada e mare, fără final parcă, şi din asta pierdem noi toţi. Oho, cum ştim noi să ne împiedicăm în mărunţişuri! La asta suntem neîntrecuţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara