Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Shakespeare şi Bătrânul

Despre Brexit se discută, în ultimele zile, pe toate tonurile, mai mult sau mai puţin informat, dar întotdeauna cu pasiune, se fac scenarii, se caută soluţii. Un subiect tratat pe larg în presa noastră, cum e, de altfel, firesc, este măsura în care ne va afecta Brexit-ul, prin conaţionalii noştri care muncesc în Regatul Unit, ca şi prin efectele asupra economiei naţionale. Iarăşi, bun prilej de vorbe şi de ipoteze. Care îmbracă, nu o dată, forme hilare. De pildă, un ziarist de la Adevărul preia, de pe Facebook, opiniile unui ieşean plecat de câţiva ani la Londra, cu familia, să-şi facă un rost. Cum descrie omul nostru, fost jurnalist în România, schimbarea de percepţie din capitala Marii Britanii, după Brexit: „Am crezut că mi se pare, dar uite că aud, citesc şi la alţii aceeaşi percepţie. De când cu votul pentru Brexit, ceva s-a schimbat în aer. Dacă dau filmul înapoi cu câteva săptămâni, când mă duceam să cumpăr un scaun, spre exemplu, ultima grijă a vânzătoarei era dacă mă trag din Shakespeare sau din Mircea the Old Man. Atât timp cât plăteam pentru scaun, puteam să vorbesc engleză cu accent de Azerbaidjan sau chiar cu picioarele, că tot eram cei mai buni prieteni. Iar dacă se întâmpla, de dragul conversaţiei, să mă întrebe de unde sunt şi răspundeam, cu forţată mândrie, Romania!!!, doamna vânzătoare zâmbea larg şi concluziona: Wonderful! Are you happy here? Very happy! o asiguram, dezvelind şi eu toate fasolele.” Tragi-comic dar, probabil, adevărat.


Din nou, despre preţul cărţii

Nu ne face nici o plăcere să atingem, din nou, subiectul spinos (pentru editori) al timbrului literar. Deşi este vorba de o obligaţie legală încă din 1994, de fiecare dată când am făcut-o, ne-am văzut întâmpinaţi cu un cor de proteste. De la acuzaţii că vrem să punem „taxă pe lectură” (!?) şi până la cele de „corupţie literară” (ca şi cum Uniunea Scriitorilor ar fi cea care nu îşi achită această obligaţie, nu editorii!), nu a lipsit nimic din repertoriul „vocilor străzii”. Un fost ministru, deja uitat, în loc să fi vegheat la respectarea legii, ne soma să afişăm pe situl USR modul în care utilizăm aceşti bani (deşi legea, care, de altfel, are prevederi clare privind cheltuiala banilor, nu stabileşte nici un fel de obligaţie în acest sens). Un mare editor, certat cu bunul-simţ, ne-a dat în judecată şi ne-a cerut să îi restituim toate sumele vărsate în contul timbrului literar, din 1994 încoace, pe motiv că el, personal, consideră că Legea timbrului cultural e neconstituţională.
De aceea, vă propunem azi o altă temă: preţul cărţii.
Aşa cum ştim, de la 1 ianuarie, prin prevederile noului Cod Fiscal, cota de TVA la carte a scăzut de la 9% la 5%. Această scădere ar fi trebuit să ducă, potrivit estimărilor economiştilor, la o diminuare a preţului cărţii la raft cu 5 până la 10%.
Întrebarea e simplă: aţi observat vreo diminuare a preţului cărţii, de la 1 ianuarie încoace? Că noi încă n-am observat nimic! Au existat câţiva editori care, la anumite cărţi şi pe anumite intervale de timp, au făcut unele reduceri. Dar, pe ansamblul industriei, preţurile nu au scăzut cu un ban, deşi TVA a scăzut cu 4%, iar alte taxe suplimentare nu au apărut. O măsură legislativă demnă de stimă, datorată fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, a fost deturnată de la sensul ei iniţial, şi anume creşterea atractivităţii cărţii, prin diminuarea preţului ei la raft.
Să nu trecem nepăsători în faţa acestei împrejurări: când TVA la pâine şi la carne a scăzut, rezultatele s-au văzut imediat la raft. Preţurile au rămas şi azi mai mici decât erau în urmă cu trei ani, cu toată dorinţa de câştig a producătorilor. Agricultorii şi zootehniştii s-au dovedit, însă, mai respectuoşi faţă de cetăţean decât editorii. Care consideră că statul a făcut efortul de a renunţa la 4% din TVA de dragul lor, nu al cititorilor.
Şi o ultimă mirare: unde au dispărut bocitoarele de serviciu, care mai an strigau de pe toate ecranele patriei că, prin aplicarea Legii timbrului cultural, se sufocă lectura? De ce acum tac? De ce nu se face o petiţie prin care să li se ceară editorilor să scadă preţul la carte, ca urmare a uşurării obligaţiilor lor fiscale? Menţinerea preţurilor la carte, în pofida reducerii TVA, ajută cumva lectura? Sau îi ajută numai şi numai pe editori?


Şi tot edilitare

Cum noul primar general al Capitalei este şi membru al Uniunii Scriitorilor (ceea ce ne determină să sperăm că rândurile acestea i-ar putea ajunge sub ochi), ne facem o datorie civică în a semnala un neajuns care, deşi este relativ uşor de înlăturat, desfigurează de ani şi ani chipul Capitalei.
Este vorba de afişele şi mâzgăliturile de pe zidurile tuturor clădirilor, fie ele istorice sau recente, publice sau private, centrale sau periferice.
În privinţa graffiti-urilor, nu ne facem mari iluzii: până când Capitala nu va fi împânzită de camere de luat vederi performante (ca la Londra, alt oraş care, în anii ‘80, s-a confruntat cu acest fenomen), nu putem spera că vom scăpa de mizerabilele mâzgăleli care vandalizează nestingherite patrimoniul arhitectural al urbei. Nu poţi pune un poliţist în spatele fiecărui huligan dispus să consume un spray de vopsea pe orice zid imaculat.
Însă fenomenul afişelor puse peste tot poate fi cu uşurinţă combătut, fără nici un ban în plus din bugetul primăriei.
Şi iată cum: oricine a călătorit în Occident a văzut, din loc în loc, pe zidurile clădirilor sau pe panouri special amenajate, următorul text: „Afişajul interzis. Cei în culpă vor fi sancţionaţi cu amendă.” Aflaţi în Italia, am întrebat pe cineva din administraţia locală cum se aplică, faptic, măsura, cât timp e greu de demonstrat cine a lipit afişul în locul neautorizat. Spre surpriza noastră, edilul ne-a răspuns ca primăria nu îl amemdează (cu sume uriaşe, de peste 500 de euro de fiecare afiş!) pe cel care lipeşte afişul. Ci pe beneficiarul afişului: evenimentul sau firma care îşi face reclamă prin intermediul lui. Cum nimeni nu tipăreşte mii de afişe pentru a face reclamă altcuiva, e limpede că beneficiarul controlează acest lanţ contravenţional şi, prin urmare, el trebuie sancţionat. Este problema lui să se asigure, printr-o prevedere contractuală, că firma de afişaj nu încalcă legea, întrucât el este cel care a angajat-o.
Edilul italian ne-a mai spus că, la scurt timp de la apariţia respectivei reglementări (la jumătatea anilor ‘60), a încetat distrugerea patrimoniului arhitectural prin afişaj necivilizat.
Nu vedem nici un impediment în calea adoptării aceleiaşi strategii şi în Capitala României. Suntem, dimpotrivă, îndreptăţiţi să sperăm că a sosit timpul să punem capăt vandalizării spaţiului public, din lipsa de educaţie a unor cetăţeni şi, mai ales, din lipsa de interes a edililor. Nu plătim impozite ca-n Bangladesh, prin urmare avem dreptul să trăim într-un oraş care să nu arate ca-n Bangladesh.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara