Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Ceva ce nu ar trebui să existe

Să presupunem că noi, vreo câţiva, suntem nemulţumiţi de activitatea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, sau a Academiei Române, sau a Federaţiei de Gimnastică, sau, de ce nu?, a Rusiei ori a Republicii San Marino. Nemulţumiţi ori, dimpotrivă, plini de dorinţa de a pune stăpânire pe aceste entităţi. Şi atunci, fără să ţinem cont de statutul validat în justiţie al numitelor instituţii ori, în cazul statelor, de reglementările internaţionale, facem la repezeală o „adunare generală” (reunind vreo şapte persoane la prima strigare şi vreo cincisprezece la a doua!), ne alegem preşedinţi şi vicepreşedinţi ai acestor entităţi şi ne adresăm justiţiei ca să ne înregistreze drept Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor sportivi, Academia Română, Federaţia de Gimnastică, Rusia ori Republica San Marino, ţinând morţiş să ne substituim celor în drept şi să fim recunoscuţi ca preşedinţi şi vicepreşedinţi sau şefi ai statului. Absurd, absurd. Aceasta e în esenţă situaţia proceselor care îi sunt intentate Uniunii Scriitorilor de un grupuscul aberant (sigur, susţinut de persoane interesate şi influente care preferă umbra-penumbra!). Ştim că suntem ţara lui Ionesco şi Urmuz, dar, dacă România în anul de graţie 2016 şi-a păstrat un dram de normalitate şi raţionalitate, aceste procese n-ar trebui să aibă loc. Justiţia nu poate primi şi trata cu seriozitate orice cauză, oricât de ilogică, de nebunească ar fi ea.


Poeţi în interviuri

Din numărul triplu 7-8-9, interesant în întregul său, al revistei HYPERION, semnalăm aici rubrica de interviuri, care are invitaţi doi poeţi: Ioana Diaconescu în dialog cu Gellu Dorian şi Marian Drăghici intervievat de Antonia Alina Caia. Cumva în mod neaşteptat la o poetă atât de delicată, Ioana Diaconescu se dovedeşte o cercetătoare curajoasă şi tenace a istoriei noastre recente, într-unul dintre cele mai întunecate capitole ale sale, prezenţa scriitorilor români în arhivele Securităţii: „Am terminat această lucrare (despre hărţuirea lui Mihai Ursachi de Securitate, n.n.), ea se află sub tipar la Editura Junimea şi va fi lansată curând. În fiecare carte de felul acesta totul e nou. Fiecare «caz» are o problematică diferită abordată diferit de Securitate. Diabolică şi inventivă, această instituţie a fost cu mult mai «creativă» decât îşi poate oricine imagina. Cadrele Securităţii intuiau specificul fiecărui scriitor în parte şi acţiunile lor se constituiau în funcţie de «personaj». Aşa că un dosar nu seamănă cu altul.” Iar Marian Drăghici face şi aici dovada poieticii sale inconfundabile: „Scrisul în poezie, cel puţin pentru mine, este o bătaie de cap, în loc de scris citeşte rescriere, continuă.(…) Asta înseamnă, nu-i aşa, să-ţi consideri poezia mereu vie, capabilă de creştere, picuri apă la rădăcină şi ea creşte în ani, se desăvârşeşte. Picuri apă şi şlefuieşti, picuri şi şlefuieşti. Cuvânt cu cuvânt, ani şi ani.”


Din sumar

Din sumarul revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ, nr. 8: poemul invitat, Alt costum negru de Liviu Capşa; Fenomenul românesc, editorialul lui Nicolae Prelipceanu; Tudorel Urian, Naşterea unei minuni (despre albumul Ateneul Român şi constructorii săi de Nicolae Şt. Noica); interviul pe care Anamaria Smilgelschi i-l acordă lui Florin Toma; eseul despre Matila Ghyka semnat de Ilina Gregori; un nou episod din analiza lui Sebastian Reichmann intitulată Rimbaud sau absolutul poetic; noile pagini din seria Eminescu, recitit de Alex Ştefănescu; monologul dramatic Un cântec de sirenă de Alexandru Sincu; proză de Nicu Ilie şi versuri de Theodor George Calcan (cu o prezentare de Marian Drăghici); lecturile fidele ale lui Ioan Groşan (la proza scrisă de Marian Ilea); cronicile literare de Daniel Cristea-Enache, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraş, ca şi cronica traducerilor de Rodica Grigore, cronica ideilor de Nicoleta Dabija, cronica plastică de Florin Toma, cronica filmului de Călin Stănculescu şi cronica teatrală de Nicolae Prelipceanu. Toate sunt de citit.


Starea Republicii Moldova într-un editorial literar

Am remarcat şi semnalăm editorialul (In)dependenţa (i)reală, semnat de Arcadie Suceveanu în REVISTA LITERARĂ (nr. 8, 2016), care apare la Chişinău. Pentru cei care nu au acces la această publicaţie, reproducem un fragment semnificativ: „În ultimii 25-27 de ani, am avut parte de multe devieri şi deturnări, de lungi sincope şi hiatusuri în dezvoltarea noastră firească. Iar cel mai grav dintre toate rămâne faptul că nu am ştiut să dezvoltăm şi să fortificăm independenţa şi statalitatea Republicii Moldova, aşa cum au reuşit să facă Ţările Baltice, bunăoară; şi, ca o consecinţă a acestei ratări, procesul de democratizare a societăţii şi de integrare europeană a Republicii Moldova a intrat în impas, apoi s-a blocat, iar limba română nu şi-a putut edifica nici până azi un statut real de limbă de stat care să funcţioneze liber şi neîngrădit în viaţa şi în structurile administrative ale societăţii. Altfel spus, independenţa noastră întotdeauna a fost şi continuă să rămână până în clipa de faţă una nesigură, neputincioasă, una foarte… dependentă. Dependentă de multe, dar în primul rând de Rusia, ţara care ne-a băgat în război şi ne-a legat de gât problema transnistreană, ţara care continuă să-şi menţină pe teritoriul nostru armata şi tehnica militară, ţara care ne declară periodic fel de fel de războaie comerciale, energetice etc.” De luat aminte la afirmaţiile poetului: el spune lucrurilor pe nume, fără menajamente şi temeri, spulberând falsele iluzii. Luciditatea sa e de salutat, fiind singura atitudine acceptabilă când vorbeşti despre destinul patriei tale.


Vremuri apuse

În revista 22 , sub semnătura lui Mădălin Hodor, e publicat un nou articol din seria intitulată Anatomia unei anchete trucate de Securitate, despre crimele nelămurite care s-au petrecut la Poiana Braşov, în perioada februarie-aprilie 1971. Episodul pe care-l citim de data aceasta este unul întunecat ca un thriller comunist, cu ascunse straturi şi ramificaţii ce îţi dau fiori. Personaje centrale devin acum Doicaru, Pacepa şi Marcu, şefi ai DIE, care fac orice ca să-l acopere întâi, iar apoi să-l scape de acuzaţii pe omul lor, colonelul DIE Pereanu care-şi ucisese soţia. Cum de se putea întâmpla aşa ceva? Răspunsul ni-l oferă autorul acestui articol: „Ce nu ştiau cei doi ofiţeri de la Direcţia a II-a (care anchetau crima, n.n.), şi nu numai ei, era că deja, de ceva vreme, DIE devenise «A doua Securitate». În paşi mici, cu abilitate şi răbdare, Nicolae Doicaru, Mihai Pacepa şi Gheorghe Marcu transformaseră spionajul românesc într-un «stat în stat», o «Cosa Nostra» cu propriile reguli nescrise, bazată pe loialităţi mafiote şi strict ierarhizată. Cei trei se ocupau constant cu extinderea «Onorabilei Organizaţii», lucrau «în haită», corupând şi cumpărând influenţă, plasându-şi aliaţii în poziţii cheie şi înlăturându-i pe incomozi, atenţi să nu-l deranjeze din propria suficienţă şi prostie pe Nicolae Ceauşescu.” Vremuri apuse! Bine că astăzi nu se mai procedează aşa. Oare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara