Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

„Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat“

În DILEMA VECHE nr. 653, Andrei Pleşu îi sfidează pe snobii culturali (e plin pământul de ei!), scriind că se uită la serialul Las Fierbinţi, produs şi difuzat de ProTv. Laudele editorialistului sunt la superlativ: „Sînt de părere că Las Fierbinţi bate majoritatea serialelor – mai mult sau mai puţin haioase – ale unor producători români sau străini «pretenţioşi»”. Sau: „O excelentă reflecţie despre cum arată «modernitatea», transplantată în pământul reavăn al provinciei regăţene. Cred că şi Caragiale s-ar fi distrat.” Sau: „Esenţial este aportul de admirabilă profesionalitate al întregii echipe. O profesionalitate fără «fiţe», fără obsesia de a se pune în valoare. Toţi actorii mi se par desăvârşiţi şi simt nevoia să-i omagiez pe fiecare în parte…”. Sau: „Pe scurt, o perfectă îmbinare de înzestrare nativă şi creativitate, pentru care toţi protagoniştii merită aplauze.” Şi, în fine: „Mă simt bine să ştiu că avem o asemenea «rezervă de cadre», pe lângă cea care străluceşte, în chip legitim, desigur, pe podiumul marilor premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.” Cronicarul mărturiseşte, la rândul său, că priveşte acest serial încă de la început: cucerit mai întâi, instantaneu, de personajul Celentano (e potrivită ştampila pe care i-o aplică Andrei Pleşu, „ebrietate metafizică”), creat de actorul Adrian Văncică. Şi, à propos de snobi, cei care admiră doar ceea ce e la modă, doar ceea ce este acceptat să fie admirat: cronicarul a îndemnat pe atâţia, în jur, să privească acest serial şi mereu s-a lovit doar de o ridicare de sprâncene mirată şi exigentă, adică de un refuz cu un apăsat aer de superioritate. Fiindcă înfumuraţii culturali resping tot ce iese din preştiut. Asta e, ei pierd. Şi încă un comentariu: serialul, în momentele sale cele mai reuşite, dovedeşte autenticitate, capacitatea de a descrie natura umană şi un umor inteligent, care aduce aminte, într-adevăr, de Caragiale.


Săptămâna elogiilor

Săptămâna aceasta pare a fi o săptămână a reacţiilor elogioase: după Andrei Pleşu, şi Dan Cristea, în LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ, nr. 8, semnează o astfel de cronică entuziastă. De data aceasta, obiectul laudelor este noua carte de versuri a Anei Blandiana, Orologiul fără ore: „Astfel, dacă am ţine neapărat să formulăm o caracteristică de întreg a recentului volum semnat de Ana Blandiana (…), ne-am referi, în special, la figurările neînţelesului şi ale sinonimelor acestuia (inenarabilul, nespusul, inarticulatul, inexistentul, ilizibilul, inaudibilul, incredibilul şi câte or mai fi) care ne asaltează aproape din fiecare poem, precum fălcile monştrilor din versurile pe care tocmai le-am reprodus. Lirică gnomică, de mare complexitate şi forţă a minţii, strânsă în sine, antidiscursivă, precum un arc, lirica Anei Blandiana, redefineşte şi reuneşte atât realul cu ajutorul irealului, cât şi irealul, recurgând, în sens invers, la obiectele realităţii.” În acelaşi număr al Luceafărului…, este prezent şi Alex Ştefănescu cu două pagini din volumul Scriitori români văzuţi din avion (acele schiţe de portret, concise şi expresive, din câteva tuşe) şi gândeam că el va aduce acea privire acidă, pe care o ştiam din alte fragmente, refăcând într-un fel echilibrul. Ei bine, chiar şi portretele publicate de el sunt, mai toate, pline de bunăvoinţă, de tandreţe îngăduitoare faţă de cei portretizaţi, căutând şi găsind motive de laudă. Un exemplu: „Lucia Verona. Este prozatoare, dramaturg, blogger. Pasiunea ei pentru computer reprezintă mai mult decât un hobby şi anume un mod de a fi scriitoare. Computerul, cu mobilitatea şi promptitudinea lui, o ajută să-şi pună în aplicare ideile cele mai fanteziste. De exemplu să-şi numere propriile cuvinte (dintr-o carte pe care tocmai a scris-o) şi să invoce numărul lor în postfaţă: «mă gândesc că după ce-aţi citit 33.058 de cuvinte, încă 565 mai puteţi suporta». ”


Cel care s-a întors

Am citit cu plăcere Subiectele din luna august publicate de Gabriel Dimisianu în revista RAMURI. Criticul aminteşte de criticii care au părăsit ţara în timpul regimului comunist, dezechilibrând prin plecarea lor mişcarea noastră literară din acei ani, Matei Călinescu, Lucian Raicu, Mircea Iorgulescu, S. Damian, I. Negoiţescu şi „mai tânărul” Dan Cristea: „Fuseseră printre factorii cei mai activi ai acesteia, însufleţiseră revistele, lansaseră tineri, iar acum ieşeau din joc sau, mai bine, se vedeau scoşi. Până la răsturnările din 1989, numele lor, în ţară, nici nu mai puteau fi rostite.” Prilej pentru Gabriel Dimisianu să schiţeze un portret unuia dintre aceşti critici, lui Dan Cristea, cel care are un destin aparte, „fiind singurul dintre ei care s-a întors”. Este bună, este greşită opţiunea lui Dan Cristea de a se înapoia în România? Dacă măsurăm după prezenţa sa în spaţiul literaturii române vii, ca şi după cărţile publicate – Gabriel Dimisianu se limitează aici la două, cele mai recente, Citind cărţile de azi şi Caii lui Ahile – rezultă, neîndoielnic, că a făcut o alegere inspirată.


Numărul 50

Revista EX PONTO marchează apariţia numărului 50. Este un moment de bilanţ, aşa cum reiese din editorialul redactorului-şef Ovdiu Dunăreanu, dar şi din textele semnate de Angelo Mitchievici („Revista Ex Ponto a ajuns la numărul 50, o cifră care, pentru o revistă trimestrială, marchează vârsta adultă…”), Lăcrimioara Berechet, Olimpiu Vladimirov, Constantin Grigoruţă şi Sorin Roşca. Acesta vede în revista constănţeană „un bastion al rezistenţei culturale la Constanţa”. Opinia nu ni se pare exagerată, dacă ţinem cont de context: Ex Ponto apare în oraşul în care primar (şi stăpân) era Radu Mazăre, ale cărui gusturi culturale excentrice (suntem blânzi în apreciere) sunt bine cunoscute: defilări de care alegorice, cu fete şi băieţi mai mult dezbrăcaţi, prin staţiunea Mamaia. În acelaşi număr al revistei, Alex Ştefănescu, invitatul Ex Ponto, evocă anii petrecuţi la Constanţa, în redacţia revistei Tomis: „Eram, într-un fel, o corabie a nebunilor. Ne jucam cu viaţa, făceam tot felul de trăsnăi, dar rămâneam cinstiţi şi inofensivi. Până şi perfidiile noastre aveau ceva naiv. Până şi momentele de obrăznicie erau inocente. Odată, la o întâlnire a redacţiei cu pensionarii din Mangalia, eu şi Mirela Roznoveanu am anunţat publicul că şi eu, şi ea, tocmai luaserăm Premiul Nobel. Cei prezenţi s-au sculat în picioare şi ne-au aplaudat cu entuziasm, în timp ce şefii noştri, albi la faţă, intraseră în panică, aşteptând îngroziţi să fim arestaţi. Nu s-a întâmplat nimic. Doar că la plecare organizatorii ne-au dăruit, mie şi Mirelei, câte o sticlă de coniac „Tomis”, în timp ce celorlalţi nu le-au dăruit nimic!”


Un om pentru viitor

În revista 22 este publicat în traducere un amplu eseu intitulat Stalin e cu noi?, semnat de Georges Nivat, profesor universitar la Geneva, specialist în literatura şi cultura rusă. Textul reprezintă o trecere în revistă a tematicilor din literatura şi istoriografia rusă de astăzi. Pornind de la analiza cărţilor Svetlanei Aleksievici, laureată a Premiului Nobel (cu metoda ei atât de particulară de a face literatură, printr-un puzzle de interviuri, de mărturii care creează emoţie), profesorul elveţian ajunge la prezenţa şi imaginea lui Stalin în societatea rusă a momentului: „Aniversarea a 60 de ani de la moartea lui Stalin a fost comemorată prin conferinţe, printr-un număr special al Pravdei, care reabilitează personajul – omul de stat, Generalissimul, economistul, poetul chiar, evident, în georgiană! – şi explică de ce Stalin este atât de necesar nu numai trecutului Rusiei, ci mai ales viitorului ei, bazându-se pe un sondaj în care 49% din ruşi se arată convinşi că e nevoie de un nou Stalin.” Foarte interesant: reabilitare, rescriere a trecutului, o, câtă dreptate avea Orwell. Tot textul este de citit, el reprezintă o necesară iniţiere în lumea rusească, o lume care fierbe, care este mereu în căutarea duşmanului, care nu înţelege libertatea ca fiind libertate în sine, ci „libertate împotrivă” (cu sintagma sociologului Mihail Gefter) şi care, în plus, este foarte aproape de graniţele noastre.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara