Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Viaţa Uniunii Scriitorilor

Reţinem câteva dintre iniţiativele pregătite de Uniunea Scriitorilor pentru perioada care urmează. În primul rând, este în desfăşurare un concurs de proiecte culturale. Termenul până la care pot fi depuse cererile de finanţare la secretariatul USR este 15 august a.c. Rezultatele vor fi anunţate până la data de 15 septembrie a.c. Important: pot participa la concurs membri ai USR, dar şi alţi operatori culturali, care nu sunt membri ai USR. Cele două proiecte care vor fi declarate câştigătoare prin votul membrilor Comitetului Director al USR vor primi o finanţare în valoare de 15.000 lei, fiecare. De asemenea, se reia unul dintre programele cele mai aşteptate ale USR, care se adresează unui număr mare de membri: lecturile publice. Acestea se vor organiza în şcoli, universităţi, biblioteci şi vor fi repartizate de conducerile filialelor proporţional cu numărul de membri din fiecare filială a USR. Aşadar, activitatea literară a Uniunii Scriitorilor este una vie, dinamică şi nu seamănă câtuşi de puţin cu imaginea apocaliptică pe care vor s-o transmită despre USR cei câţiva autori plini de frustrări şi de furie.


Vacanţa criticii literare

Am evitat să răspund la întrebările României literare de acum două săptămâni privitoare la cum îmi petrec vacanţa, fiindcă ar fi trebuit să recunosc că n-am avut niciodată vacanţă, ceea ce li s-ar fi părut cu siguranţă unora o, fie şi inocentă, fanfaronadă. De peste 55 de ani de când scriu, n-am avut niciodată vacanţă, în sensul de a-mi abandona obligaţiile săptămâmale de publicist ce mă aflu, sau zilnice, dacă e vorba de cărţi. Glumind, aş aminti o vorbă a fratelui meu mai mic, căruia îi dădeam teme de scris de pe la 9 ani, eu, şapte, el, şi care, întrebat ce fac, răspundea invariabil: „Nenea chie”. Adică, fratele mai mare scrie. Am scris acasă, la redacţie, la facultate, în tren, pe când făceam naveta, în casa unor prieteni, iar în clipa asta, la Câmpulung Muscel, unde sunt, chipurile, în vacanţă. Puţine lucruri m-au întrerupt din scris. Între ele, fireşte, cititul. Citesc tot ce îmi cade în mână. Nu în ultimul rând, cotidianele şi revistele culturale din ţară. Sunt la curent cam cu tot ce s-a publicat până azi, 31 iulie. Nu-mi pot reprima o uimire: critica literară pare a fi intrat de o lună în vacanţă. Cu excepţia criticilor de la România literară care, bineînţeles, sunt excepţia care confirmă regula. Lipsesc de la datorie mai ales criticii douămiişti. În revistele care îi publicau de obicei, nici urmă de ei. Nume mai mult sau mai puţin necunoscute recenzează exclusiv traduceri. Dacă ar fi să ne luăm după ei, nici o carte de literatură română actuală nu pare să mai fi văzut lumina tiparului de la o vreme încoace. Să nu fi apărut chiar niciuna? Nici de poezie, nici de proză? Nici un roman, nici un eseu, nici o istorioară literară? Ceor fi făcând vajnicii publicişti douămiişti fără obiectul muncii? Te pomeneşti că s-au întors la scris cărţi, lăsând publicistica baltă. Sau coordonează teze de doctorat? (Îmi ajunge la ureche un zvon urît: cică unul din ei a girat un plagiat! Nu ştiu de ce nu mă mir din cale afară). Or fi la corectat teze la admitere. Mă consolez cu ideea că trece vara şi că toamna va veni cu multe roade noi ale acestei binemeritate vacanţe a criticii literare. În ce mă priveşte, stau la pândă în pagina mea săptămânală şi-mi frec palmele de bucuria reîntâlnirii, nu peste mult timp, cu articolele şi cărţile care se vor fi copt peste lunga vară fierbinte. (N.M.)


Accent

Cei care au trăit în comunism îşi amintesc la ce mare preţ se aflau cărţile bune prin anii ‘80: stăteai la coadă ca să cumperi cărţi ori, chiar, cărţile se dădeau pe sub mână. Cartea era un mod de a te distanţa de regimul politic care se baza pe spiritul gregar şi era respectată. Preţuiţi, respectaţi erau şi autorii de cărţi. S-au dus vremurile acelea. Astăzi, „elitele” sunt altele, cu gusturi dubioase. Scriitorii români au căzut într-o marginalitate care are mai multe cauze, între ele şi loviturile venite chiar din interiorul breslei. Iar cartea nu mai are căutare. Un exemplu. La intrarea în sediul USR există o masă pe care sunt expuse volume din monumentala ediţie Eminescu, Opere, scoasă de Editura Academiei. Alături, un anunţ scris cu litere de-o şchioapă: Aceste volume pot fi luate gratuit. Ei bine, credeţi că e înghesuială? Vă aşteptaţi sau nu, dar volumele zac pe masa aceea şi rareori se găseşte cineva interesat de ele, să le ducă ori acasă, pentru biblioteca personală, ori la vreo şcoală. Şi să nu pierdem din vedere: nu e oferită cartea vreunui contemporan discutabil, ci chiar opera lui Eminescu. Ce spune asta despre soarta cărţii astăzi?


Aniversare

STEAUA nr. 7 îl sărbătoreş te pe Ion Pop la împlinirea vârstei de 75 de ani (aniversare marcată şi de revista noastră în numărul…). Semnează texte omagiale Adrian Popescu, Ilie Rad, Titu Popescu şi Irina Petraş, din a cărei evocare reproducem un pasaj: „Cercetător sobru, în stare să se mişte cu dezinvoltură printre concepte şi să găsească cele mai nete căi de abordare a unei zone literare dintre cele mai rebele (avangarda), Ion Pop este, în primele cărţi, un poet delicat şi reticent, retras în filigrane ale unor sentimente abia îndrăznind să-şi asume verbalizarea. Odată cu trecerea anilor, îşi locuieşte cu tot mai încântată de sine şi fertilă dezinvoltură propriul teritoriu liric, inconfundabil şi convingător.” Din acelaşi număr, am reţinut prezentarea pe care Ruxandra Cesereanu i-o face lui Ion Barbu, pe care-l vede ca fiind „paharnic, pivnicer şi arhivar al scriitorilor”. De altfel, coperta revistei din Cluj reproduce color, dar în format timbru, prea mic, mai multe portrete ale scriitorilor datorate lui Ion Barbu. Ar fi nimerit să se organizeze o expoziţie cu aceste lucrări chiar la sediul USR.


Cuminţenia Pământului, un test

Până acum s-au adunat sume nesemnificative, în orice caz insuficiente, pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului: câteva sute de mii de euro, prin donaţii individuale sau de la instituţii, la care se adaugă, recent, circa 30.000 de euro prin SMS, dintr-un necesar sperat de 6 milioane de euro. Campania aceasta de strângere de fonduri pentru un ţel atât de nobil, sculptura lui Brâncuşi, un obiect de patrimoniu, definitoriu pentru noi, reprezintă un test pe cât de concludent pe atât de întristător despre starea naţiunii la zi. Ne lipseşte solidaritatea, oamenii n-au încredere în mesajele şi acţiunile autorităţilor şi nici setul de valori nu este acelaşi pentru diferitele segmente ale populaţiei României. Felul cum reacţionează lumea obişnuită la această probă ar trebui să ne pună pe gânduri. Astăzi, e de presupus, nu s-ar mai reuşi construirea Ateneului prin voinţa, prin elanul comunităţii, prin ataşamentul faţă de valorile patriotice. Astăzi lumea românească pare fărâmiţată sau făcută cioburi, oricum, nu mai suntem toţi un gând, un braţ, o simţire.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara