Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Ne mutăm pe internet?

Trăim într-un timp epic al catastrofelor anunţate. Orizontul nostru e plin de tot soiul de ameninţări. De la cele mai îndepărtate şi improbabile (vom fi siliţi să ne mutăm cu purcel cu căţel cine ştie unde în spaţiul cosmic de pe o planetă secătuită, care nu ne mai suportă) şi până la cele imediate: istorice (Europa va pieri înghiţită de valul teribil de migranţi aparţinând unei civilizaţii brutal diferite de a noastră), fizice (un cutremur devastator ne paşte!) şi culturale (lumea omului se mută ireversibil, cu arme şi bagaje, în spaţiul virtual). Cum se proiectează această ultimă prevestire neagră în literatură (în literatura noastră)? Au apărut diverşi „guru”, în general tineri peltici literar, fără operă oricum, dar aroganţi şi cu fumuri, îmbătaţi de ei înşişi (cu apă chioară), care şi-au confecţionat o brumă de notorietate de tip monden folosindu- se, culmea, tot de revistele literare pe hârtie. Aceştia decretează stupid (dar îşi găsesc adepţi oricât de anapoda sunt susţinerile lor!) că revistele literare tipărite sunt total inutile, că Uniunea Scriitorilor nu-i interesează şi trebuie să dispară (deşi ar vrea tare mult să pună mâna pe ea!), că tot ce contează sunt like-urile de pe internet, că literatura e o chestiune de socializare, iar nu una de valoare, e un produs de consum ca atâtea altele şi singurul care decide este consumatorul oarecare. Această democratizare prost înţeleasă duce la pulverizarea oricărei limite şi este, în ochii noştri, totuna cu haosul. Ei zic despre noi, cei care credem în valoarea literară şi în cultură scrisă, în cartea pe hârtie, că suntem nişte retrograzi şi vom pieri ca dinozaurii de odinioară sau ca actorii din filmele mute odată cu apariţia sonorului în cinema. Iar noi suntem de părere că ei sunt nişte mutanţi, care se străduiesc din răsputeri să distrugă fineţea, complexitatea şi performanţa din literatură, dorind să ne arunce într-o sub-lume unde primează nişte limbaje şi o simţire înmărmuritoare prin agresivitate şi simplism.


Am citit în revista Conta

Dar, vedem, nu numai noi suntem îngrijoraţi de fenomenul degradării literaturii prin ofensiva internetului. Ci şi alţii. Scrie Adrian Alui Gheorghe în CONTA nr. 24: „În epoca facebook-ului şi a internetului, când fiecare îşi poate exihiba egoul, a crescut iubirea de sine. Până la refuz. Spaţiul virtual este invadat de egourile umflate până la limita suportabilităţii. Valoarea se măsoară în likeuri, în număr şi intensitate de aplauze virtuale. Muzica sferelor este îngânată de muzica sinelui care bolboroseşte ca un canal ce dă peste margini.Valoare? Dar cine nu are «valoare» azi?...” În acelaşi număr al revistei din Piatra Neamţ, frumoase versuri de dragoste semnează Gellu Dorian: „Ce ochi are această femeie care nu eşti tu/ spălând rufele cu un detergent mâlos/ prin care curg apele în care nu s-a înecat nimeni/ deşi s-au aruncat toţi/ şi acum prin ele/ înoată doar inima mea/ într-un pustiu fără capăt,// ochi frumoşi, ape adânci,/trup ca malurile pline cu flori….”. Să notăm şi titlul poemului, care este el însuşi un concis poem antologic: „Trupul ei frumos ca o lumânare care ardea într-o biserică părăsită”.


De la vertical la orizontal

Nu fără legătură cu subiectul primului nostru ochi magic este şi editorialul lui Nicolae Prelipceanu din VIAŢA ROMÂNEASCĂ nr. 10, în care poetul vorbeşte despre regresiile, de mentalitate, de model cultural, constatate la nivelul societăţii actuale, ce stă sub semnul unei maladii care s-ar numi infantilită: „Dar nimănui nu-i mai pasă de asta, întâmplă-se ce s-o întâmpla, noi să ne relaxăm, să ne distrăm, să fim liberi. Liberi de gânduri, liberi de minte, liberi de gândire, acesta pare a fi idealul prea multora dintre contemporanii noştri. Să fie şi acesta un simptom al infantilitei?” Analizând formele de manifestare ale noii boli colective, editorialistul observă: „Că spectatorul sau cititorul a devenit pur şi simplu consumator, la grămadă cu cel care cumpără carne, pâine, bocanci, sau izmene, pierzându-ţi diferenţa.” În portretul colectiv pe care-l face lumii de astăzi, Nicolae Prelipceanu se foloseşte de analiza lui Alessandro Baricco din Barbarii: „Dacă lumea dinainte, spune Alessandro Baricco, tindea să pătrundă adâncul fenomenelor, cea de azi se mulţumeşte cu o alunecare rapidă pe suprafaţa lor. S-a trecut, cu alte cuvinte, de la vertical la orizontal. Aceasta explică, poate, şi lipsa de interes a oamenilor noi pentru trecut, pentru cei dinaintea lor, pentru istorie…”


Farmecul discret al consecvenţei

Iată ce nota în jurnalul său din anul 1998 Gabriel Dimisianu despre un foarte important prozator contemporan: „Între timp, am pus punct calvarului cu scrierea cronicii săptămânale, am scris-o pe ultima despre romanul lui Breban. Interminabil, şi acum respir greu, după ce l-am citit, ca după alergarea la o cursă de mare fond. Cred că voi pune punct, cel puţin pentru o vreme şi relaţiilor, oricum şubrezite, cu N. B., căci nu văd de ce l-ar încânta articolul meu despre el apărut în R.l. Mai degrabă ar avea motive să se supere. De altfel, azi dimineaţă, Al. Paleologu mi-a telefonat în legătură cu cronica şi făcând mare haz: « – Bine l-ai mai aranjat, domnule!» Nu avusesem de gând să-l «aranjez», dar se pare că aşa a ieşit. Ce mai pot face?” Reproducem şi „portretul unui necunoscut” realizat de Gheorghe Grigurcu, care, până la sfârşitul răzleţelor sale, nu ne divulgă numele celui încondeiat: „Ins de o abundenţă fizică flască, parcă ostenită prin rodajul unor griji minore, dar care încă «nu cedează». Asemenea unui slujbaş care, fără a fi bătrân cu adevărat, s-a retras în tihna domestică. Citeşte în continuare, scrie mediocru ca de obicei, cu o râvnă de şcolar tardiv, căci ambiţia nu l-a abandonat. Dimpotrivă, poate e mai aprigă acum, când nu mai e captiv al ocupaţiei sale de-o viaţă. Pofteşte ca-n juneţe să ajungă «cineva». Livrescul său trudnic, tangent la condiţia-i de semidoct, are ceva din tipologia ticăită a cinovnicului. E onctuos cu cei de care are ori socoteşte că ar putea avea nevoie, pe o scară tradiţională, funcţionărească, pentru a avansa în grad. Pe ceilalţi îi omite cu o aversiune resentimentară, ascunsă atât cât cer uzanţele. ” Oricum, ambele texte pot fi citite în RAMURI nr. 10, unde cei doi critici deţin rubrici fixe, ca şi Adrian Popescu şi Nicolae Prelipceanu, toţi patru împărţindu-şi două pagini, faţă în faţă. Prezenţa acestor importanţi scriitori, număr de număr, în revista craioveană, datează din anii ’90: cât de important este aportul lor la calitatea şi la profilul Ramurilor şi ce farmec discret şi consistent creează într-o publicaţie literară consecvenţa şi vechimea.


Trump şi Rusia

Semnalăm din revista 22 (nr. 43), dosarul intitulat Ameninţarea rusă. Exprimă puncte de vedere care stârnesc interesul Armand Goşu (Rusia vs. Europa. Bătălia memoriei istorice), Alexandru Lăzescu (Putin, luptătorul contra „Occidentului decadent”) şi Octavian Manea (Ofensiva siriană a Moscovei). De asemenea, sunt reproduse şi extrase din presa internaţională despre acest subiect. Reluăm şi noi una dintre aceste succinte, dar convingătoare radiografii. Astfel, American Interest scrie depre o eventuală Epocă Trump: „Ruşii cred că, într-o măsură încă şi mai mare decât în perioada în care Barack Obama s-a aflat la Casa Albă, o preşedinţie Donald Trump le-ar oferi încă patru ani în care vor putea să erodeze influenţa globală a Statelor Unite ale Americii şi să destructureze Uniunea Europeană.” Prea multe semnale cu acelaşi mesaj neliniştitor vin dinspre Rusia pentru a nu fi luate în serios.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara