Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

O afacere de familie

Târgul de Carte Gaudeamus din acest an a părut mai degrabă un loc de promenadă unde diverse personaje din politică, din televiziune, dar şi din alte domenii s-au vânturat, s-au foit, s-au expus, furlandisindu-se cu noua lor preocupare – iată, scriu şi ele cărţi şi, mai ales, le lansează. Au fost, desigur, şi evenimente literare adevărate, dar acestea s-au pierdut în puzderia de mondenităţi. Nu ştim însă unde să încadrăm o anumită întâmplare cu iz literar: în cadrul Târgului, s-au acordat premiile anuale ale PEN. Juraţi au fost Magda Cârneci, care mai nou potriveşte lucrurile la această asociaţie după chipul şi asemănarea sa, Gabriela Adameşteanu, Adina Diniţoiu, Caius Dobrescu şi Radu Vancu. Între nominalizaţi, Mircea Cărtărescu, cu Solenoid (romanul atât de lăudat de mai toată lumea!) şi Horia Roman Patapievici, cu excelenta sa carte Partea nevăzută decide totul. Grea misie pentru juriu, ne-am zis. Cine, oare, va lua premiul, Cărtărescu sau Patapievici? Probabil, totuşi Cărtărescu, are acolo susţinători care şi-au declarat pasiunea totală, fanatică faţă de scrisul lui. Ei bine, nu, nu, nu. Laurii s-au oprit la Şoseaua Virtuţii, un roman oarecare al lui Cristian Teodorescu. Păi, cum vine asta?! Ce fac astăzi cei care, acum câţiva ani, au pornit un crunt război naţional fiindcă Mircea Cărtărescu nu primise un premiu de poezie la Botoşani, deşi era pe lista de nominalizaţi?! Toţi tac mâlc, se vede treaba că li se pare firească alegerea, nu Solenoid, nu Partea nevăzută…, ci Şoseaua…. Cei care azi nu i-au dat premiul lui Cărtărescu sunt chiar aceia care au declanşat atunci scandalul şi linşajul public, în frunte cu R. Vancu, cel care a ţinut să se afirme în spaţiul literar ca apărătorul lui Cărtărescu pe pământ. Să notăm că tristele distincţii literare sunt sponsorizate de D.M. Cipariu, prin Opera scrisă. O afacere de familie (ce se adevereşte dubioasă), aşadar. Aflăm, totodată, şi din cine se compune familia. Sunt exact cei care voiau/ vor „să reformeze” USR: ferească-ne sfântul de o asemenea „reformă” şi de asemenea „reformişti”.


Stricarea lumii prin internet

Internetul schimbă lumea, e clar. Şi nu neapărat în bine. Mai ales atunci când e folosit ca o armă. O armă neobişnuită, de neoprit, folosită în războiul neconvenţional care, în acest moment, se duce între marile puteri, pentru reîmpărţirea zonelor de influenţă, se duce fără gloanţe, şi bombe, şi sânge, dar cu state care ies învingătoare şi cu altele, învinse. S-a tot vorbit despre posibilitatea de a fi viciate alegerile din Statele Unite, prin manipulări şi răspândiri de ştiri false cu ajutorul reţelelor de socializare. Acum avem şi dovada. Tocmai au fost închise două site-uri, expunere.com şi endingthefed.com, care au lansat patru din zece cele mai performante articole mincinoase despre alegerile din SUA, influenţându-i pe alegătorii americani. E de precizat că website-ul endingthefed.com a avut 3.300.000 de vizitatori unici în SUA, situându-se în Top 10 platforme de ştiri on-line. Povestea are o legătură directă cu noi, românii. Autorul acestor site-uri, adevărate arme de distrugere în masă virtuale, este un conaţional de-al nostru. Îl cheamă Ovidiu Dobrota, are 24 de ani şi a absolvit un colegiu tehnic din Oradea. Membru, se spune, al Partidului Noua Românie, cu o condamnare (doi ani cu suspendare) pentru infracţiuni informatice, el se declară un simpatizant al lui Trump (dar şi al lui Putin!), iar prin gestul său (nu ştiri mincinoase, consideră el, ci doar exagerate!) a vrut să-l ajute pe candidatul său preferat. Dintre minciunile pe care le-a lansat în spaţiul virtual şi care au fost luate de bune, am reţinut câteva: Clinton vinde arme Statului Islamic, Papa Francisc îl susţine pe Trump, Fundaţia Clinton a dat milioane de dolari directorului FBI. Această acţiune din spaţiul virtual a lui Dobrota nu mai ţine de libertatea de expresie, ci este un act criminal de tip nou şi cu efect devastator: minciuna răspândită instantaneu, planetar, strică lumea.


„Tânărul centenar“

Dacă răsfoim revistele literare apărute în luna noiembrie, descoperim două evenimente consemnate mai peste tot: câştigarea de către Mircea Mihăieş a Premiului Scriitorul Anului, la Iaşi, în organizarea Primăriei de acolo şi a Uniunii Scriitorilor, dar şi aniversarea lui Mihai Şora, la împlinirea vârstei de o sută de ani. Aceasta este chiar o rară şi minunată întâmplare petrecută în literatura noastră şi ea a prilejuit câteva evocări admirabile, cum ar fi cea semnată de Adriana Babeţi în Orizont, sau pagina scrisă de Dan Stanca în Luceafărul de dimineaţă, sau textul din Viaţa Românească al lui Tudorel Urian, intitulat O sută de ani de înţelepciune, din care am şi ales două pasaje: „O sută de ani! Un secol! O eternitate din perspectiva modernităţii unei ţări ca România. În anul în care s-a născut Mihai Şora, Regele Carol I murise de doi ani, pe tron era Regele Ferdinand, Caragiale murise de patru ani, trăiau încă Slavici, Vlahuţă, Delavrancea sau Coşbuc. Între 7 noiembrie 1916 (data naşterii lui Mihai Şora) şi 7 noiembrie 2016 s-au petrecut două războaie mondiale, Marea Unire de la 1918, o dezmembrare a ţării şi o reunificare parţială. România s-a confruntat dramatic cu cele două totalitarisme ale secolului XX: fascismul şi comunismul. La conducerea ţării s-au perindat trei regi (Ferdinand I, Carol II şi Mihai I) şi cinci preşedinţi (Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Klaus Iohannis). Egal cu sine, fără exaltări şi prăbuşiri, Mihai Şora a trecut prin toate aceste regimuri, a încercat să le înţeleagă esenţa, punctele tari şi punctele slabe, să vadă mai mereu jumătatea plină a paharului, fără a ascunde sau a face concesii barbariei şi iraţionalului care nu de puţine ori l-au ajuns din urmă; şi le-a lăsat în urmă.” Şi: „Toţi cei o sută de ani de viaţă ai lui Mihai Şora sunt o fără de sfârşit argumentare a motto-ului cărţii sale de debut, Du dialogue intérieur, publicată la Gallimard în anul 1947: „Problema omului: cum să trăiască asemenea unui arbore fără a înceta prin aceasta să fie om”. Într-o confesiune târzie făcută lui Leonard Dragomir, Mihai Şora povesteşte istoria acestui motto rezultat dintr-o revelaţie apărută când avea 19-20 de ani şi se plimba cu viitoarea sa soţie, Mariana Şora, printr-un parc din Timişoara. La acea vârstă a iluziilor şi a proiectelor celor mai lipsite de realism, Mihai Şora era deja un înţelept al cărui ideal era să-şi consolideze personalitatea şi prezenţa în lume asemenea unui arbore, mai falnic şi mai puternic, cu fiecare an care trece. S-ar putea spune că marea sa operă este chiar fiinţa sa de azi, la a cărei robusteţe morală şi intelectuală au contribuit învăţăturile strămoşilor transmise prin părinţi, lecţiile de viaţă ale profesorilor pe care i-a avut, cărţile citite, miraculoasele experienţe ale vieţii, ochii mereu deschişi şi curiozitatea neobosită de a descoperi noi şi noi teritorii ale cunoaşterii.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara