Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Poezia promoţiilor

Editorialul din numărul 6 al revistei clujene STEAUA este semnat de Adrian Popescu, cel care, pornind de la manifestarea Ofensiva debutanţilor, organizată la Oradea de revista Familia, încearcă să definească unele trăsături ale poeziei celei mai recente de la noi: „Poezia lor aproape toată are un aer contestatar, anti-sistem, anti-idealuri, anti-valori tradiţionale. Eroismele cotidiene sunt preferate eroismelor istoriei, iar aerul de familie globală, virtuală, ziceam, dat de utilizarea internetului, a facebook-ului etc., e preferat celui de familie reală, naţională”. „În acelaşi text, poetul clujean simte nevoia să pledeze pentru promoţia sa literară, promoţia ’70, care fusese pusă la îndoială în discuţiile de la amintitul colocviu orădean: „…Din partea-mi i-am amintit pe doi echinoxişti, Dinu Flămând şi Ion Mircea, care mi-au venit primii în minte, din solidaritate afectivă bazată însă pe criterii axiologice ferme (referinţe critice solide, istorii literare, dicţionare etc.), dar nu am fost suficient de convingător. Dacă aş fi amintit, repede, alte nume ca Mircea Dinescu (un exemplu de uluitor debut, urmat de un declin treptat, magister dixit), Virgil Mazilescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Şerban Foarţă, Leonid Dimov, Daniel Turcea, Nicolae Prelipceanu, Dorin Tudoran, Dan Laurenţiu, Grete Tartler etc., toţi publicându-şi primele volume în jurul anului 1970, poate aş fi convins asistenţa de valoarea acestei promoţii.” Aşa este, simpla înşiruire de nume, viabile prin scrisul lor, convinge.


Altă săptămână tristă

Săptămâna trecută scriam în această pagină că lumea pare să-şi fi ieşit din minţi. Din păcate, şi tot ce s-a petrecut în zilele care au urmat, în loc să infirme respectiva constatare, aşa cum ne-am fi dorit, o întăreşte. În Turcia, prigoana declanşată de Recep Erdogan, noul sultan, împotriva presupuşilor complotişti depăşeşte orice imaginaţie: nu doar militari şi oameni din sistemul judiciar, dar şi medici, profesori universitari etc., etc. sunt transformaţi în „duşmani ai poporului” (unde am mai întâlnit noi asta?), avem 10.000 de arestaţi (se vorbeşte chiar despre torturi!) şi 60.000 de oameni daţi afară din slujbe, eliminaţi din viaţa publică, se închid şi se desfiinţează şcoli şi tot felul de alte instituţii. Ţara aceasta de pe două continente intră abrupt într-un totalitarism foarte periculos pentru Europa şi nu numai. Iar în Germania, la München, a avut loc un episod pe cât de tragic, pe atât de iraţional: un tânăr a pătruns într-un mall şi a tras în mulţime. Bilanţul nefast: 9 morţi şi 35 de răniţi. Ceea ce sporeşte atrocitatea crimei este faptul că ea nu a fost comisă de vreun grup terorist organizat. Un gest criminal de acest fel ar fi fost măcar întrucâtva de înţeles: căci, în acest moment, fie că realizăm, fie că nu, suntem în toiul unui război de dimensiuni planetare, şi cu o desfăşurare total diferită faţă de confruntările armate clasice, cunoscute. Prin atacurile acestea de tip terorist, imprevizibile, greu de stopat, se ciocnesc două lumi despărţite prin religie, prin modelul cultural, prin tradiţie, prin nivelul de bunăstare/sărăcie. Pe când aici avem de-a face cu crima unui ins care nu aparţine unui grup cu motivaţii politice ori religioase. Masacrul, minuţios pregătit, reprezintă o opţiune individuală. Şi atacatorul este doar un adolescent de optsprezece ani, suferind, aflăm, de depresie.


Idei pentru primarul capitalei

Cronicarul s-a întrebat ce-ar face el dacă ar fi primar al capitalei. Ei bine, în mod sigur, n-ar pierde vremea cu mărunţişuri (tăiem sau nu tăiem arborii de pe nu ştiu ce străzi), cu populisme ciudate (bucureştenii să circule gratis pe mijloacele de transport în comun!), cu şicane politicianiste (interzicem manifestările stradale de week-end, sub pretexte cusute cu aţă albă – anume că trebuie să marcăm străzile). În schimb, ar căuta să-şi lege numele de câteva proiecte mari, de câteva fapte mari, care să conţină un dram de viziune/ de clarviziune. Astfel, ar încerca să fluidizeze traficul în Bucureşti. Aşa încât oraşul să devină unul cu un aer respirabil, unde e plăcut să trăieşti, iar nu un coşmar cu derulare zilnică. De aceea, s-ar lupta pentru construirea unor linii de metrou şi pentru finalizarea acelei visate şi parcă niciodată realizabile centuri a Bucureştiului. Apoi, dacă ar fi Cronicarul primar al Bucureştiului, şi-ar îndrepta atenţia asupra unei comori pe care acest oraş o are şi degeaba o are, căci o ignoră ca şi cum n-ar fi: salba de lacuri a capitalei. E aproape o crimă, oricum e o uriaşă vină să existe în Bucureşti asemenea suprafeţe de apă, potenţiale surse de răcoare, de aer curat, potenţiale spaţii reconfortante şi să nu le foloseşti, să le îngropi în delăsare, să le laşi pradă mizeriei. Cine a mers în Slovenia, la Bled, a văzut ce minunăţie poate fi un lac: apa e limpede, peşti înoată în ea ca prin rai. La fel se petrec lucrurile în Austria, la Zell am See şi cam peste tot. Acolo, de pildă, ambarcaţiunile cu motoare pe benzină sau motorină sunt interzise căci ar polua locul şi pe luciul cristalin au voie să pătrundă numai bărci cu vâsle sau cu motoare electrice. Există reguli, impuneri şi ele sunt respectate. Spre binele comunităţii. La noi de ce nu se poate (învăţând de la alţii, eventual, dacă nouă nu ne trec prin minte idei simple şi de bun simţ)?


Vara poeţilor

Dintre apariţiile editoriale recente ne face plăcere să semnalăm câteva volume de poezie remarcabile: La Editura Junimea, în colecţia Cantos, Gellu Dorian publică un volum cu titlul O sută de maeştri şi un discipol, care reprezintă un ingenios exerciţiu liric. Reţinem din cuvântul însoţitor semnat de Ioan Holban: „…Gellu Dorian scrie câte o «stanţă lirică» pentru cei «o sută de poeţi antologaţi», căutând, în fapt, ceea ce aş numi relansatori textuali, modele productive pentru propria poezie…”. Un important reprezentant al optzecismului românesc, Liviu Ioan Stoiciu, scoate, la Editura Paralela 45 (e de salutat ideea lui Călin Vlasie de a-i antologa pe câţiva dintre cei mai valoroşi poeţi de astăzi), primul volum din Opera poetică. Am reţinut din prezentarea datorată lui Răzvan Voncu: „E reconfortant că, într-o lume a simulacrelor şi perdelelor de fum, avem asemenea scriitori, pe care, vorba lui Marin Preda, îi poţi crede pe cuvânt.” Tot la Editura Junimea, în aceeaşi colecţie Cantos, ne reîntâlnim cu Ovidiu Genaru, un poet extraordinar, care cunoaşte reţeta tinereţii fără bătrâneţe a textului: „Vreau să-ţi spun că într-o zi vei merge iarăşi după frezii/ şi că vei regăsi laptele tău sfânt/ şi că vei cumpăra din nou verighete de la bijutier/ Te vei zbengui pe miriştea soarelui/ învăţând încet adierea Domnului/ ca înainte de a muri/(…)Şi mai vreau să adaug/ că toate acestea sunt amăgirile poetului trecut de optzeci de ani/ care vrea să-şi păstreze calmul.” În fine, la Cartea Românească, a apărut volumul Voi folosi întunericul drept călăuză al lui Andrei Mocuţa, un tânăr poet pe care şi revista noastră a mizat. Ne reaminteşte Vasile Dan în textul de pe coperta a patra: „Cea mai recentă carte de poeme, Voi folosi întunericul drept călăuză, e un jurnal liric din Barcelona, prilejuit de Turnirul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la începutul verii 2014. Anotimp barcelonez fragil, verde crud. Fiecare notaţie e un poem fin din care nu lipsesc, precum un condiment rar, ironia, autoironia, cel mai adesea –, apoi culoarea exotică a locului saturat de sugestii culturale, mituri, personalităţi şi mentalitate, o a numită frăgezime vibrantă a trăirii. Senzaţia e de viu şi de intensitate adâncă a sentimentului”. Am citit şi subscriem la aprecierile lui Vasile Dan.


Ce spune un editor adevărat

Revista ACOLADA din Satu Mare are buna iniţiativă să publice, în numărul 6, din luna iunie, un interviu al Luciei Negoiţă cu Niculae Gheran, cel care, pe parcursul unei jumătăţi de veac, a realizat ediţia critică a operei lui Rebreanu, în 23 de volume. Editor adevărat, de modă veche, competent şi plin de acribie, acesta vorbeşte, între altele, despre activitatea de editor, atât de preţioasă, de dificilă şi, în vremea din urmă, atât de urgisită, căci au dispărut oamenii de vocaţie, apărând tot felul de inşi preocupaţi de câştig, fără să aibă habar de tainele meseriei în care au intrat: „Când se va întocmi vreodată o istorie a culturii româneşti, sper să se definească perfect şi noţiunea de editor, nu totuna cu negustor de cărţi, patron de dugheană comercială, precum cele de legume şi fructe. Readus după ciondăneala din 1989 la Ministerul Culturii – unde în «perioada de dezgheţ» îndeplinisem funcţia de secretar cu problemele editoriale şi de difuzare a cărţii, fiind mătrăşit odată cu revenirea la proletcultismul faimoaselor «teze din aprilie» ale Marelui Răposat – am atras atenţia domnului Pleşu, altminteri bine intenţionat, că viitorul va fi al editurilor particulare, pledând pentru păstrarea în structura organismelor de stat a două edituri, menite să se preocupe de patrimoniul literaturii şi promovarea creaţiei originale, măcar câte au existat în perioada interbelică, ca Editura Fundaţiilor Regale şi Casa Şcoalelor. Sub furia privatizărilor, n-a mai rămas nicio editură de stat, direcţia de specialitate a ministerului, transformându-se într-o cutie a milei, mult prea săracă să poată stinge foamea întreprinzătorilor particulari care, urmărind strict rentabilitatea producţiei, nu se vor interesa să finanţeze mari lucrări de interes naţional de tipul ediţiilor critice de valorificare a patrimoniului naţional”. Ce să spunem, are dreptate domnul Gheran: editorii momentului, dornici de câştiguri uşoare şi interesaţi să ascundă tirajele reale ale cărţilor tipărite nu au, cu câteva excepţii, alt ţel „cultural” decât cum să nu plătească timbrul literar (adică, decât cum să încalce o lege în vigoare!), situându-se din start pe o poziţie adversă faţă de creatorii de literatură, cei pe care ar trebui să-i slujească.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara