Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Ce oraş va fi Capitală Culturală? Şi cum?

SUPLIMENTUL DE CULTURĂ (nr. 492, 5-11 septembrie), publică un interviu cu Iulian Boia, noul director executiv al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană. Aflăm din prezentarea semnată de Cătălin Hopulete, realizatorul interviului, că numirea domnului Boia, independent politic, „vine ca o gură de aer proaspăt”, mai ales că pentru această funcţie şi pentru acest proiect el a renunţat la „siguranţa de la Bruxelles”, unde locuia. Noul director executiv crede că „meciul (pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, n.n.) încă se joacă”. Într-adevăr, acest „meci” a consumat energii uriaşe şi a stârnit patimi uriaşe, atâtea oraşe din ţara noastră (şi anume, douăsprezece) prinzându-se în cursă cu tot ce au şi, uneori, cu tot ce n-au, dar se prefac că au. (Pe lângă candidaturile serioase şi îndreptăţite, ştim şi unele ridicole, de tot hazul, ale unor municipalităţi care au comportament şi ticuri de Cântarea României. Ar fi nevoie de pana unui Caragiale pentru o descriere a lor atotcuprinzătoare.) Oricum, în privinţa Iaşiului, de altfel un centru cultural puternic, ceea ce sare în ochi este conflictul dintre Primărie şi Consiliul Judeţean, girate fiecare de alt partid: fiecare parte o acuză pe cealaltă de nereguli financiare în gestionarea fondurilor pentru competiţia Iaşi – Capitală Culturală. Întâi adversarii FILIT-ului s-au năpustit asupra acestui extraordinar eveniment cultural, iar acum, vedem în Suplimentul de cultură, a venit şi rândul duşmanilor FIE (Festivalul Internaţional al Educaţiei, altă remarcabilă manifestare culturală) să atace. Care pe care, fără îndurare! Să piară duşmanul chiar dacă pier şi eu cu el, asta pare să fie deviza locului. Căci din acest război s-ar putea să iasă învins chiar Iaşiul.


E mai uşor să descrii răul decât binele

O nouă apariţie a revistei ACOLADA (numărul dublu 7-8), pe care o scot la Satu Mare Radu Ulmeanu şi Gheorghe Grigurcu, aduce şi o nouă serie din galeria de mini-portrete literare semnate de Alex Ştefănescu. De data aceasta am vrut să verificăm dacă peniţa criticului literar este la fel de iscusită şi atunci când admiră pe cât este atunci când critică. (Portrete din a doua categorie, în notă ironică sau chiar demolatoare, există şi în acest număr, despre Marius Chivu şi Bogdan Suceavă.) Probabil este mai uşor să fii maliţios decât să lauzi, după cum este mai uşor să descrii răul decât binele. Însă Alex Ştefănescu se dovedeşte convingător şi în exerciţiul critic de natură pozitivă. Iată cât de expresiv îl rezumă el pe Gheorghe Grigurcu, întru totul elogios: „Nu există critic care să fi citit mai atent şi mai comprehensiv poezia română contemporană decât Gheorghe Grigurcu. Scrisul său este oglinda veneţiană în care s-au reflectat de-a lungul ultimelor decenii toate spectacolele lirice, de la cele aristocratice şi până la cele populare. Fiind el însuşi un poet hipersensibil, criticul retrăieşte poezia altora, o iluminează din interior şi o restituie pe deplin înţeleasă cititorilor.” Are dreptate, nu?


Un demodat

Am reţinut confesiunea recentă a unui scriitor prieten: „Eu rămân un cetăţean al Galaxiei Gutenberg şi refuz deliberat, programatic migrarea literară pe reţelele de socializare, pe internet. Deşi de obicei sunt o persoană care nu se teme de nou, aici prefer să fiu un demodat.” Prietenul acesta ne-a şi detaliat câteva dintre motivele alegerii sale. Internetul îţi oferă, întradevă r, o fantastică accesibilitate şi prin aceasta pare un spaţiu al maximei democraţii. Doar aparent este un spaţiu democratic, fiindcă în realitate această libertate fără limite se transformă, de la un moment dat încolo, în haos. Internetul, prin reţelele de socializare (unde oricine poate să reverse orice mizerie asupra oricui fără să păţească nimic, unde oricine poate să se proclame geniu după bunul plac şi să terfelească valori în numele libertăţii de exprimare şi al dispreţului său faţă de „sistem”, primind like-uri de la cohorte ori chiar legiuni de frustraţi), devine un univers anarhic, căci nu are puncte cardinale, repere, sistem de referinţă, scară axiologică. Internetul îţi dă o mare putere, dar e o putere iluzorie. De aceea preferinţele scriitorului din istorioara noastră se îndreaptă spre cartea pe hârtie, spre revistele clasice pe hârtie şi spre judecăţile critice din aceste reviste (aşa „filtrate” şi „elitiste” cum sunt acuzate ele că ar fi!), sub semnătura unor oameni de încredere, care şi-au dovedit competenţ a, dar şi caracterul (caracterul e foarte important, în această ecuaţie!). Omul nostru consideră că sunt lumi paralele lumea literară pe hârtie şi lumea literară virtuală şi nu vrea cu niciun chip s-o părăsească pe prima pentru cea de-a doua, chiar dacă în prima este ca şi inexistent prin tirajele modice, prin lipsa notorietăţii, iar cealaltă i-ar putea asigura o puzderie de like-uri şi, astfel, o instantanee vizibilitate.


„Cea mai hidoasă localitate“

În DILEMA VECHE (nr. 605), Vintilă Mihăilescu semnează câteva variaţiuni pe tema frumoasă ţară, dar ce prost locuită este. El aminteşte câteva locuri renumite din turismul nostru, privite prin ochii unui ins aflat în vacanţă, care apreciază corect ceea ce vede (printre ele, culoarul Rucăr- Bran şi castelul Bran, Râşnovul cu cetatea şi kitsch-ul de tip nou de acolo, Braşovul, Sibiul, „Parângul copilăriei”, Transalpina), pentru a se opri la Rânca, staţiune care-i provoacă o dezamăgire fără margini: „Cea mai hidoasă, mai bezmetică şi mai ratată localitate din ţara asta! Da, ratată, căci putea fi o minunăţie, în alt loc minunat şi relativ uşor accesibil (…) În loc de aşa ceva, o îmbulzeală haotică de vile şi hoteluri faraonice, înghesuite care încotro pe lotizările meschine scoase la mezat de autorităţi. De la geamurile acestor clădiri, ce se vor spre liniştea turistului, trebuie să te uiţi cum se spală vecinul pe dinţi, de parcă ai fi în bloc, la oraş.” Într-adevăr, aşa e Rânca, precum o înfăţişează exasperat publicistul aflat în vacanţă. Din nefericire, nu e singura aşezare în această situaţie. Pentru titlul de „cea mai hidoasă localitate”, concurează o mulţime de zone urbane din ţară. Doar un exemplu de „dezvoltare” urbană haotică, înnebunitoare, fără nicio geometrie, parcă ar fi fost pusă la cale de o populaţie complet lipsită de judecată – partea nouă a Bucureştiului dinspre Alexandria; treci pe acolo îngrozit: dacă aşa arată un oraş, o capitală de astăzi, mai bine te duci să trăieşti undeva în pustiu!


De citit

Sunt multe de citit în RAMURI nr.9. De pildă, Însemnările lui Eugen Negrici. Iată ce nota el în ziua de 8 februarie 1979: „Să scriu o carte de călătorie (fireşte, cu titlul Peregrinul craiovean), cu toate reverenţele şi cu tot dichisul cărţilor de acest fel (pregătirile, clipele tainice ale aşteptării, neliniştea apropierii de «obiectiv», atingerea lui tulburătoare, răstimpul încântării pioase, starea prelungită de graţie, momentul cugetării sfioase), pentru voiajele mele: la piaţă, la magazinul Mercur, la librăria «Cartea Rusă» şi la farmacie.” Pentru neiniţiaţi, toate acestea sunt repere pe o suprafaţă restrânsă din geografia Craiovei. Sau, alt text recomandat, editorialul lui Gabriel Coşoveanu, critic, aşa cum ne-a obişnuit: „Avânturile polemice din ultima vreme contra noţiunii de elită atrag atenţia că mustul încă nu a fiert, că un tineret sătul de tirania maeştrilor de rit vechi şi, acum, neacceptat (aceea cu primatul lecturilor sistematice, orientate, legate) doreşte reforma. În rândurile lor detectăm, însă, pe stindard, o figură eficace şi impetuoasă, care seamănă izbitor cu a lui Dinu Păturică, după cum, în chip firesc, în rândurile pitoreştilor personaje din Ţiganiada, se defila cu o heraldică în care se remarca cioara. Ce au comun cele două trimiteri? Noi zicem că destule: decibelii produşi, agresivitatea, voinţa de putere într-un sens corupt şi, în ultimă instanţă, un amoralism cât se poate de antielitist. Ne sună, în mod dezagreabil, ca puseele, cu accente isteroide, uneori, ale virililor proletcultiş ti împotriva estetismului.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara